Fondul de salvare are reguli de utilizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurogrupul a anunţat modul de funcţionare a fondului de salvare european, instrumentul  a cărui capacitate de intervenţie în zona euro va ajunge la 1.000 de miliarde de euro.

Cele două modalităţi de mărire a fondului de salvare european, aşa-numita Facilitate pentru Stabilitate Financiară (FESF) care ar urma să prevină cotagiunea în zona euro, au fost prezentate în detaliu luni seară de preşedintele FESF, Klaus Regling. Fondul de salvare va putea fi mărit fie prin sporirea creditului acordat obigaţiunilor suverane, ceea ce ar înlătura temerile investitorilor şi pieţelor privind lichidităţile deţinute de un stat membru sau prin crearea unui fond de co-investiţie, prin participarea simultană a sectorului public şi privat.

„Răspunsul la criză se află în detalii"

„Cele două opţiuni pot fi folosite împreună, însă poate ne decidem să folosim doar una dintre ele", a spus Regling. El a adăugat că se aşteaptă ca noul modul de funcţionare a fondului să fie aplicat în decembrie 2011.

„Propunerile de a mări capacitatea FESF sunt destul de bune, dar va dura până când se va putea implementa în practică, până atunci BCE va putea să joace un rol. Şi chiar şi când va fi implementat, trebuie să fie testat mai întâi, deci BCE îşi va asuma între timp rolul de plasă de siguranţă imediată", a spus ministrul de Finanţe irlandez Michael Noonan. În acelaşi timp, analiştii nu sunt prea optimişti.

„Nu se poate rezolva aşa rapid problema. Răspunsul la criză se află în detalii, mai ales în detaliile privind FESF, având în vedere situaţia economică din Italia şi Spania. În Italia, având în vedere structura şi mărimea economiei, nu se va putea folosi acelaşi medicament ca în Irlanda şi Portugalia - va fi nevoie de alte instrumente, de o asigurare mai solidă", este de părere Janis Emmanouilidis, expert în afaceri europene al European Policy Centre din Bruxelles. „Nu există o baghetă magică pentru ce se întâmplă, singura soluţie este să navigăm prin criză, construind soluţia bucată cu bucată", a adăugat acesta. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite