Florenţa spune "nu" militarizării oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce în marile oraşe din Italia, de câteva zile, militarii patrulează şi supraveghează "obiectivele sensibile", în conformitate cu prevederile proaspăt aprobatului "Pachet

În timp ce în marile oraşe din Italia, de câteva zile, militarii patrulează şi supraveghează "obiectivele sensibile", în conformitate cu prevederile proaspăt aprobatului "Pachet Siguranţă" al Guvernului Berlusconi, oraşul Florenţa, prin prefectul Andrea De Martino şi consilierul municipal Graziano Cioni, refuză să pună în practică această măsură controversată.

"Vă imaginaţi ce-ar însemna ca turiştii să vadă soldaţi înarmaţi lângă Dom sau în Piaţa Republicii? Aceştia s-ar simţi mai degrabă într-un oraş aflat sub asediu", susţine Cioni.

"Militarii în stradă sunt, în realitate, o sursă de nesiguranţă", este de părere şi De Martino. "Desfăşurarea armatei pe străzi este doar un paravan pentru reducerile de buget prevăzute de Ministerul de Finanţe pentru poliţişti şi forţele de ordine", a mai declarat Graziano Cioni.

Extracomunitarii, puşi la treabă de Primărie

La iniţiativa aceluiaşi consilier municipal, la Florenţa au fost înfiinţate trei echipe de aşa-numiţi "mediatori sociali", din care fac parte imigranţi provenind din Maroc, Congo, Senegal şi Egipt. Aceştia dau o mână de ajutor controlorilor de pe mijloacele de transport în comun ori supraveghează siturile turistice cele mai frecventate ale oraşului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite