Fiul lui Mitt Romney a vrut să îi dea un pumn lui Barack Obama în cursul dezbaterii televizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tagg Romney, unul dintre fiii candidatului republican la preşedinţia SUA Mitt Romney, a declarat că a vrut să intre pe scenă pentru a-i da un pumn preşedintelui Barack Obama în cursul dezbaterii televizate de marţi seara, informează presa americană.

Întrebat de un post de radio ce a simţit când Barack Obama l-a numit "mincinos" pe tatăl său în cursul dezbaterii televizate, Tagg Romney a răspuns: "Am vrut să mă ridic de pe scaun şi să cobor pe scenă pentru a-i da un pumn".

"Dar nu prea puteam să fac asta în primul rând pentru că erau numeroşi agenţi Secret Service, dar şi pentru că aşa este la dezbateri. Se încearcă să îl transforme pe tata în ceea ce nu este", a spus Tagg Romney, în vârstă de 42 de ani, conform ziarului New York Daily News.

Însă apropiaţi ai familiei Romney au încercat să minimalizeze declaraţiile lui Tagg Romney: "Tagg glumea. Voia doar să arate că, pentru familie, campania electorală este frustrantă".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite