Familia lui Gaddafi va da NATO în judecată la Curtea Penală Internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia lui Muammar Gaddafi intenţionează să depună o plângere împotriva NATO la Curtea Penală Internaţională (CPI), acuzând Alianţa de crime de război după moartea fostului lider libian, a anunţat, miercuri, avocatul francez al familiei.

În vârstă de 69 de ani, fostul lider libian a fost capturat la 20 octombrie în apropiere de oraşul Sirt şi ucis ulterior cu focuri de armă, în circumstanţe încă neclare.

Avocatul Marcel Ceccaldi a declarat că decesul a fost provocat de „faptul că elicopterele NATO au tras asupra convoiului lui Muammar Gaddafi".

„Omuciderea voluntară este definită derept crimă de război, conform articolului 8 al Statului de la Roma al CPI", a spus Ceccald, citat de AFP.
„Uciderea lui Gaddafi arată că statele membre nu au avut ca scop protejarea populaţiei, ci înlăturarea regimului", a adăugat avocatul.

Plângerea va viza „organele executive ale NATO, care au decis condiţiile intervenţiei în Libia" şi lanţul de responsabilităţi, până la şefii de stat ai ţărilor membre ale coaliţiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite