Falsa minune economică

Regimul din Tunisia era dat ca exemplu pentru modul în care a dezvoltat economia ţării. Imaginea aceasta era însă una deformată. Ca să aibă parte de un nou început, ţara trebuie să pună capăt sistemului mafiot de cumetrii. Revoltele ­populare au reuşit să elibereze statul din robia unuia dintre cele mai represive şi totalitare regimuri din lume cu o rapiditate extrordinară.

Este foarte adevărat că în spatele uşilor închise s-a discutat de-a lungul vremii, la ­Washington, dar şi în Tunis, despre un succesor al preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali. Cu toate acestea, ritmul prăbuşirii regimului din această ţară continuă să surprindă.  Evoluţiile din ultimele zile uimesc întreaga lume, mai ales pentru că Tunisia era considerată paznicul stabilităţii politice, dar şi povestea economică de succes a Africii de Nord. A explodat totul în momentul în care tânărul tunisian Mohamed Bouazizi, în vârstă de 26 de ani, şi-a dat foc de disperare şi de sărăcie, provocând un lanţ de proteste.

Cum se explică faptul că instituţiile şi organizaţiile internaţionale, începând cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială până la Uniunea Europeană, au lăudat atâta vreme succesele politicii economice tunisiene, când evenimentele din ultimele săptămâni au arătat că situaţia ţării este cu totul şi cu totul alta? Cum se explică situaţia redată şi de presă, că o generaţie întreagă de tunisieni tineri cu studii nu are niciun viitor? Să înţelegem că experţii şi politicienii care lăudau ţara pentru situaţia economică s-au înşelat? Fără-ndoială, autoritarismul neoliberal al dictatorului Ben Ali a avut meritele sale. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii turistice, a sectorului financiar, privatizarea fostelor mari uzine ale statului, măsuri de atragere a investiţiilor, liberalizarea exportului, precum şi diverse legi, care au îmbunătăţit situaţia femeilor şi au adus progres în sistemul de învăţământ tunisian au dus la o creştere economică de cinci procente.

În anii '80, creşterea economică a dus la scăderea nivelului de sărăcie şi a analfabetismului în rândul ­populaţiei. Totuşi, indicatorii economici, rezultatele reformelor oferă celor din exterior o imagine deformată asupra realităţii. Indicatorii nu arată cum au fost, de fapt, distribuite veniturile şi resursele ţării.

„Financial Times Deutschland" 18 ianuarie 2011