FOTOGALERIE Vezi cum arată avionul care s-a rupt în două

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeronava Boeing 737-800 a companiei Caribbean Airline s-a prăbuşit, rupându-se în două pe aeroportul din Georgetown, capitala statului sud-american Guyana. Toate cele 163 de persoane de la bord au scăpat cu viaţă.

Citeşte şi:

VIDEO Un avion cu 163 de persoane la bord s-a rupt în două, dar nimeni nu a murit

Autorităţile au început să caute cauza accidentului, deşi sunt uimiţi de norocul pe care l-au avut călătorii.

"Probabil suntem cea mai norocoasă ţară şi cei mai norocoşi oameni din lume, că am scăpat aşa uşor", a declarat Leslie Ramsammy, ministrul Sănătăţii.



Acesta a mai informat că mai mult de 30 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă doar trei dintre ei au fracturi.

"Un tip care încerca să scape, a sărit din greşeală pe spatele meu, şi de aceea am vânătăi la genunchi. Mă dor, dar sunt foarte recunoscătoare că trăiesc", a spus o călătoare.



"Suntem foarte fericiţi că nu există şi mai mulţi răniţi", a afirmat preşedintele Guyanei, Bharrat Jagdeo, care a sosit la faţa accidentului înainte de lăsarea serii.

image
image

        

Click pe imagini pentru fotogalerie!

image
image
În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite