FOTO O bătrână a fost scăpată de medici în apele îngheţate ale Oceanului Arctic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 73 de ani a fost scăpată în apele îngheţate ale Oceanului Arctic de către medicii care ar fi trebuit să îi oprească o hemoragie internă. Bătrâna se afla cu soţul său într-o croazieră atunci când a început să se simtă rău.

Janet Richardson, 73 de ani, se luptă pentru viaţa sa după ce a petrecut 4 minute în apa sub zero grade din Oceanul Arctic, potrivit Daily Mail.

Aceasta fusese, împreună cu soţul său, să admire Aurora Boreală. Fiind bolnavă de diabet, într-o noapte a acuzat stări de rău. Pentru că se aflau pe un vas, a fost nevoie ca un echipaj medical să o preia, apoi să o ducă la spital. Medicii au aşezat-o pe o targă, însă în momentul în care o transportau de pe un vas pe celălalt, navele s-au mişcat iar femeia a căzut în apă.



Imaginile surprinse de un călător o înfăţişează pe bătrână înotând şi luptându-se pentru viaţa sa, în apa de -3 grade Celsius, sub privirile îngrozite ale presupuşilor salvatori ai săi.

Femeia s-a agăţat de colacul de salvare pe care i l-au aruncat medicii, însă când a ajuns pe vas i s-a oprit respiraţia. După ce i s-a făcut respiraţie gură la gură, Janet a fost transportată la cel mai apropiat spital şi internată la secţia terapie intensivă.

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite