Explozii "marca ETA" în Ţara Bascilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi membri ai Gărzii Civile spaniole au fost răniţi ieri în Ţara Bascilor, în localitatea Durango, în urma exploziei unei maşini capcană. Deflagraţia a provocat pagube materiale majore.

Doi membri ai Gărzii Civile spaniole au fost răniţi ieri în Ţara Bascilor, în localitatea Durango, în urma exploziei unei maşini capcană. Deflagraţia a provocat pagube materiale majore. Potrivit poliţiei, atentatul ar fi putut genera "un adevărat carnaj".

Presa locală a anunţat că atentatul poartă marca ETA, fiind prima acţiune criminală a grupării separatiste basce, după denunţarea acordului de încetare a focului, în iunie anul acesta. Un alt vehicul a explodat la circa o oră de primul, în localitatea învecinată Amorebieta, fără să se înregistreze victime. Este posibil ca vehiculul să fi fost folosit înainte de autorii atentatului din Durango pentru a fugi de la faţa locului.

Potrivit unor surse din antiterorism, această maşină avea număr de înmatriculare portughez, ceea ce pare să confirme temerile poliţiei spaniole privitoare la o posibilă infiltrare a ETA în această ţară. Poliţia spaniolă a descoperit la 21 iunie, în sud, în apropierea frontierei cu Portugalia, un vehicul plin cu 130 kilograme de explozibil, aparent abandonat de un comando ETA.

Organizaţia, care militează pentru crearea unui stat autonom basc, este considerată responsabilă pentru moartea a 819 persoane în aproape 40 de ani de atentate şi asasinate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite