Europenii preferă concediile lungi pe timpul verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană încearcă să le schimbe obiceiul pentru că acesta afectează economia August este luna concediilor pentru cei mai mulţi europeni. Comisarul pentru Concurenţă, Neelie

Comisia Europeană încearcă să le schimbe obiceiul pentru că acesta afectează economia

August este luna concediilor pentru cei mai mulţi europeni. Comisarul pentru Concurenţă,
Neelie Kroes, s-a arătat îngrijorat de obiceiul comunitarilor de a închide obloanele şi a pleca în vacanţă în perioada aceasta. Ea a declarat în Parlamentul European că economia ar avea de câştigat dacă europenii ar renunţa la concediile prelungite pe timpul verii, în favoarea unora de durată mai mică, repartizate în restul anului. Practic, sublinia Kroes, vara, Europa încetează să funcţioneze timp de trei luni, situaţie ce trebuie schimbată.

Europenii nu ţin seama însă de recomandarea comisarului pentru Concurenţă. Şi anul acesta, 66 la sută din ei au decis să plece în vacanţă, în vară. Durata medie a sejururilor este de două săptămâni şi doar 11 la sută susţin că vor sta o lună sau mai mult, potrivit unui sondaj al Ipsos. Francezii sunt fruntaşi la vacanţe lungi.
Bugetul mediu alocat concediului este în jur de 2.145 de euro. Englezii sunt campioni la acest capitol, cu o medie de 2.579 de euro, urmaţi de austrieci, francezi şi spanioli.

Prioritare sunt stabilitatea politicăşi securitatea zonei

Atunci când îşi aleg destinaţia, europenii iau în calcul sănătatea lor şi a celor ce-i însoţesc, accidentele de transport, posibilitatea pierderii bagajelor, animalele de companie, riscurile de atentate, grevele în transport.
Nu sunt neglijate nici statutul femeii şi natura regimului politic. Anul acesta, proiectele de concediu sunt influenţate şi de schimbările climatice şi de secetă. Mulţi din cei care alegeau ca destinaţii Spania, Grecia, Turcia, Italia s-au reorientat din cauza temperaturii caniculare şi a incendiilor de pădure.
Dacă înainte erau preferate variantele de vacanţe scumpe, dar "feerice", acum alegerea se face pe două principii clare: stabilitatea politică şi securitatea zonei respective.

Agenţiile de turism, mult ocolite

Obiceiurile turistului european au evoluat. Anul acesta au trecut pe primul loc cei care preferă să-şi organizeze singuri voiajul, adică 32 la sută din ei. 30 la sută au declarat că vor recurge la o agenţie specializată, iar 10 la sută preferă campingul. Numărul celor care preferă "iarba verde de acasă", vizitele la rude şi prieteni este destul de ridicat. Motivul este foarte simplu: banii.

Cel mai utilizat mijloc de transport pe timp de vacanţă rămâne şi anul acesta maşina proprie, peste jumătate din locuitorii UE optând pentru această variantă.
Următoarea alegere în ceea ce priveşte mijlocul de locomoţie spre destinaţia râvnită este avionul. Autocarul şi trenul sunt opţiunile cetăţenilor din ţările care au aderat la UE în 2004.

Europenii au concedii mai lungi decât americanii

Satele europene sunt mai darnice decât SUA în ceea ce priveşte concediile angajaţilor. În timp ce muncitorii europeni pot petrece câteva săptămâni de vacanţă, colegii lor din Statele Unite vor fi norocoşi dacă vor primi câteva zile de relaxare.

Ţări precum Finlanda sau Franţa oferă angajaţilor cele mai lungi concedii, de cel puţin şase săptămâni pe an, tratament de care nu se bucură şi cetăţenii SUA, potrivit unui raport al Institutului de Comerţ European. Studiul internaţional şi-a propus să arate câte zile de concediu plătit primesc, prin lege şi în practică, angajaţii din 21 de ţări.

Americanii primesc aproape jumătate din numărul zilelor libere de care se bucură europenii, potrivit unei analize realizate de Centrul de Cercetare Economică de la Washington. "Statele Unite se ghidează după propriile concepţii.

Este o naţiune fără vacanţă", se precizează în studiul american.
Andrew Watt, economist de la Institutul de Comerţ European, cu sediul la Bruxelles, a declarat că raportul evidenţiază nu numai o decizie conştientă de a se asigura mai mult timp liber în Europa, ci şi erorile multor economişti ce susţin că productivitatea şi respectiv producţia economică sunt mai bune în State decât în UE.

Vacanţe excentrice în gulag sau în copac

Pentru cei care s-au plictisit de concediile clasice, la malul mării sau la munte, agenţiile de turism au pregătit oferte alternative ingenioase. Europenii dornici de senzaţii tari au soluţia gulagurilor. Cu 100 de euro pe zi pot vedea pe pielea lor cum era în lagărul rusesc. Acest fenomen de turism în locaţii neobişnuite este dat, în cazul rusesc, şi de fascinaţia pe care trecutul istoric din perioada sovietică încă o exercită asupra celor nefamiliarizaţi cu sistemele politice totalitare. Posibilitatea de a trăi în Gulag ca prizonier atrage foarte mulţi excentrici. O agenţie de turism din Krasnoiarsk oferă chiar un tur al tuturor gulagurilor din zonă.

Nici centrala nucleară de la Cernobîl nu mai este loc interzis. Şi pentru cei care vor adrenalină există soluţii: înotul alături de rechini, stagii de antrenament dur alături de cei care se pregătesc să devină bodyguarzi, pilotarea unor avioane de vânătoare. Pentru 2.000 de euro, primesc şi muniţia aferentă. Şi oferta nu se opreşte aici. Europenii care vor să fugă de caniculă pot locui câteva zile la rece, în Ice Hotel din Laponia.
Nu este imposibilă nici vacanţa printre liane sau în colibele amenajate în copacii din Senegal sau în iurtele mongole. Cei care vor să stea şi să mediteze pot să se alăture comunităţilor izolate budiste din India sau să se retragă în grotele troglodiţilor din Spania sau Tunisia.

Cetăţenii bătrânului continent s-au săturat de hotelurile luxoase clasice de pe Coasta de Azur. Cu cât staţiunile sunt mai rudimentar construite, cu atât atracţia este mai mare. În Panama de exemplu, pe coasta de nord, staţiunea Punta Caracol a fost construită din lut, bambus, trestie sălbatică şi panouri solare.
Oamenii vor să cunoască mai bine alte culturi. Nu se mai duc pur şi simplu în vacanţă, ci caută experienţe autentice, din care să înveţe ceva, susţin directorii agenţiilor turistice.

Europa de Est este din ce în ce mai căutată

Spre deosebire de anii trecuţi, când se arătau interesaţi, în număr foarte mare, de ţări exotice, precum Tunisia, Maroc sau Egipt, turiştii au început să-şi întoarcă privirile spre destinaţii din Europa de Est. Europenii vin acum în număr din ce în ce mai mare pe plajele din Bulgaria sau Croaţia, unde au certitudinea că liniştea nu le va fi tulburată de vreo alertă teroristă. Pe lista celor mai căutate locuri pentru vacanţe, un loc de frunte îl deţine Cehia.

Turiştii aleg un sejur de două-trei zile la Praga, a cărui arhitectură încântă orice vizitator. Pentru milionari, celebrităţi şi oameni de afaceri, destinaţia preferată pentru vacanţă este Budva, un oraş din Muntenegru. Unul dintre cele mai pitoreşti hoteluri din lume, Sveti Stefan, atrage, an de an, nume de răsunet din lumea muzicii, a filmului.

Hotelul în care şi-au petrecut concediile Richard Burton, Elizabeth Taylor şi Sophia Loren a devenit în ultima vreme inaccesibil. Plaja din Budva i-a cucerit şi pe membrii formaţiei Rolling Stones, care au susţinut un concert în oraş, la un an de la separarea Muntenegrului de Serbia. Tot în Muntenegru "se refugiază" de o perioadă de timp Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas, care s-au arătat atât de încântaţi de zonă, încât au făcut demersuri pentru cumpărarea unei case în oraşul Kotor, unde deţine o casă de vacanţă pilotul de Formula 1 Ralf Schumacher.

În cel mai nou stat de pe harta lumii a ales să-şi petreacă vacanţa şi Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea. Numărul impresionant de vedete care se relaxează pe plaja din Budva reprezintă o surpriză pentru proprietarii de hoteluri şi pensiuni din zonă. "Am sperat că Muntenegru ar putea arăta într-o zi ca Monte Carlo. Acum sunt convins că, în zece ani, vom fi cu mult peste oraşul considerat drept simbolul luxului şi al distracţiilor", ne asigură proprietarul hotelului Sveti Stefani.

Locurile de relaxare ale liderilor europeni

Pentru preşedintele francez Nicolas Sarkozy, concediul de anul acesta va fi unul special. Pentru prima vacanţă în calitate de şef de stat, Sarkozy nu are încă o destinaţie exactă. Un lucru este sigur: liderul de la Paris vrea să scape de privirile indiscrete ale ziariştilor, care l-au urmărit fără încetare în zilele petrecute în Malta după obţinerea victoriei în alegerile prezidenţiale.

La insistenţele presei de la Paris, Sarkozy nu a dezvăluit decât că îşi va petrece primul concediu ca preşedinte în străinătate, împreună cu familia şi prietenii. Presa franceză susţine că va merge în Canada unde locuieşte un influent om de afaceri, Paul Desmarais, unul dintre prietenii preşedintelui francez.
AFP susţine că liderul de la Elysee este aşteptat la Wolfeboro, o luxoasă staţiune ascunsă pe malul unui lac din nord-estul Statelor Unite. Pe site-ul oficial al staţiunii este postat mesajul: "Sarkozy, încercaţi restaurantele locale".

Cea mai veche staţiune estivală din SUA, cu o arhitectură tipică pentru New England, Wolfeboro este o destinaţie obişnuită pentru celebrităţi. O vacanţă aparte va avea şi noul premier britanic Gordon Brown. Spre deosebire de predecesorul său Tony Blair, care a ajuns în nenumărate rânduri pe prima pagină a ziarelor de la Londra pentru vacanţele petrecute în Barbados, la vila cântăreţului Cliff Richard, Brown nu va părăsi Regatul Unit pentru concediu.

Mai mult decât atât, şeful guvernului de la Londra se va retrage împreună cu familia în pitorescul comitat Dorset. Brown va locui cu familia în casa unui prieten şi va avea tot timpul la dispoziţie pentru a se gândi la eventualitatea anticipatelor. Planuri mari pentru concediu nu şi-a făcut nici cancelarul german Angela Merkel. După perioada agitată în care Germania a deţinut preşedinţia Uniunii Europene, Merkel îşi va reîncărca bateriile la Salzburg, în Austria.

Şefa guvernului de la Berlin nu va sta, însă, prea mult timp departe de scena politică germană, concediul din Salzburg fiind programat numai pentru trei zile.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite