Europa va depinde de deciziile SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă plafonul de îndatorare va fi majorat, temerile investitorilor rămân. Efectele se vor resimţi şi pe continentul european. Pieţele internaţionale se vor linişti, odată cu aprobarea planului, însă investitorii vor urmări foarte atent modul de implementare a măsurilor fiscale pe termen mediu şi lung.

Standard & Poor's (S&P) a fost cea mai dură dintre cele trei mari agenţii de rating, avertizând că ar putea retrograda SUA dacă nu vor reuşi să ajungă la un program de reducere a deficitului pe termen lung. Acum, fiecare măsură fiscală şi modul de aplicare al acestora vor cântări foarte mult în deciziile agenţiilor de rating. Orice retrogradare a ratingului ar putea stârni un val de efecte negative pe toate pieţele.

Necredibilitatea măsurilor va costa

Profesorul de economie Daniel Dăianu se aşteaptă ca planul de majorarea a plafonului de îndatorare a SUA să treacă, însă acest lucru nu va rezolva problemele acestei economii. „Vom avea o uşurare pe pieţe, însă temerile vor persista având în vedere că pe termen mediu şi lung problemele bugetului american sunt foarte mari, pentru că îmbătrânirea populaţiei şi creşterea deficitului fac ca situaţia să nu fie sustenabilă", a explicat Dăianu.

El a adăugat că, în continuare, toate privirile vor fi aţintite asupra a ceea ce se întâmplă în domeniul măsurilor fiscale profunde. „Pieţele vor reacţiona la măsurile de corecţie. Dacă nu vor fi convingătoare, se va întâmpla ceva inedit, se va lua în calcul reducerea ratingului «AAA»", a explicat profesorul de economie.

Ca efecte pe toate pieţele, Dăianu a amintit majorarea dobânzilor la care SUA îşi finanţează deficitul, creşterea dobânzilor la nivel internaţional. Vor fi afectate şi costurile la care se împrumută corporaţiile, dar şi municipalităţile din toată lumea. În plus, vor fi afectate bilanţurile băncilor, inclusiv din Europa, toate efectele propagându-se prin contagiune.

„Vor fi semne de întrebare cât va mai fi dolarul utilizat ca monedă de rezervă. Cu toate că nici euro nu mai poate fi considerat o alternativă", a mai spus Dăianu. El a adăugat că, în momentul de faţă, în ciuda problemelor din SUA, Uniunea Monetară Europeană nu este mai puternică având în vedere convulsiile crizei datoriilor suverane. De asemenea, ca efect, dacă SUA vor începe să tipărească din nou bani, pericolul inflaţiei va afecta economia pe toate palierele.

Neaprobarea planului ar crea haos pe pieţe

Chiar dacă republicanii şi democraţii au ajuns la un acord de principiu privind majorarea plafonului de îndatorare, decizia finală se va lua după votul din Camera Reprezentanţilor şi Senat. Dăianu exclude ca liderii politici de la Washington să respingă planul, însă, dacă acest lucru se va întâmpla, pieţele financiare internaţionale se vor confrunta din nou cu o îngheţare, spune el. „Am asista la turbulenţe foarte mari, la o destabilizare în valuri. Nu întâmplător, cei care creditează economia SUA au tras semnale de alarmă privind pericolul", a explicat Dăianu.

Ce ar însemna retrogradarea SUA

Disfuncţionalităţile de la Washington ar putea fi luate în calcul la evaluarea de către S&P, notează Reuters. O retrogradare ar submina încrederea în solvabilitatea SUA, blocând recuperarea economică, şi ar avea un impact major asupra sistemului financiar internaţional.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite