Europa s-ar putea confrunta cu tensiuni sociale precum cele care au dus la ascensiunea lui Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda euro va supravieţui probabil crizei, însă sudul Europei se va confrunta cu 10-15 ani de depresiune controlată, care ar putea genera tensiuni sociale similare celor care l-au adus la putere pe Hitler, afirmă Ray Dalio, fondatorul celui mai mare fond de hedging din lume, Bridgewater Associates.

"Când oamenii sar unii la gâtul altora, bogaţii cu săracii, stânga cu dreapta şi tot aşa, are loc un colaps general, care devine foarte periculos. De exemplu, Hitler a venit la putere în 1933, în perioada de vârf a Marii Depresiuni, din cauza tensiunilor sociale dintre facţiuni. Cred că foarte mult depinde de modul în care oamenii trec prin aceste lucruri şi de preocuparea faţă de elementele sociale", a declarat Dalio într-un interviu acordat CNBC.

Totuşi, cel mai probabil scenariu este o perioadă prelungită de reducere a îndatorării, consideră Dalio, care ocupă şi funcţia de codirector de investiţii la fondul de hedging.

"Cred că va fi o combinaţie de politică monetară şi tipărire a unei anumite cantităţi de bani pentru a reduce presiunea. În acelaşi timp va avea loc o reducere a îndatorării şi restructurarea datoriilor. Cred că le vom vedea pe amândouă, pentru că trebuie să cobori raportul datorie-venit astfel încât să ai o rată de creştere mai mare decât cea a dobânzilor", a spus el.

Şeful celui mai mare fond de hedging din lume este îngrijorat de acest proces.

"Sunt îngrijorat că o nouă scădere a economiilor ar conduce la tulburări sociale, deoarece procesul de reducere a îndatorării poate fi foarte dureros. Depinde de cum este administrat", a declarat Dalio.

Bridgewater Associates administrează active de 130 de miliarde de dolari, iar printre clienţi se numără Banca Mondială, guverne şi bănci centrale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite