Europa are un tratat, ce face cu el?

Prevederile documentului convenit la Lisabona sunt impresionante, dar nu acoperă slăbiciunile Uniunii Europene La mai bine de doi ani după respingerea Constituţiei europene în Franţa şi

Prevederile documentului convenit la Lisabona sunt impresionante, dar nu acoperă slăbiciunile Uniunii Europene

La mai bine de doi ani după respingerea Constituţiei europene în Franţa şi Olanda, Europa a ieşit, în sfârşit, din impas. După negocieri aprinse şi concesii dureroase, liderii europeni şi-au dat acordul, la Lisabona, pentru un nou tratat ce va ajuta Uniunea Europeană extinsă la 27 de membri să funcţioneze mai bine.

Tratatul aduce cu sine noi reguli de joc pentru instituţiile şi procesele de decizie din cadrul UE, detaliile fiind dezbătute aprig până la sfârşit de către şefii de guvern.

Asemenea nou-născuţilor, marile acorduri politice din Uniunea Europeană par să se nască în primele ore ale dimineţii, după o agonie prelungită. Ultimul tratat la care a ajuns UE după summitul de la Lisabona de săptămâna trecută, după şase luni de negocieri, nu a fost o excepţie. A meritat durerea?

Dacă Lisabona are o şansă să conteze în 20 de ani, ea nu va avea nimic de-a face cu certurile legate de ponderea de vot a unor minorităţi care blochează discuţiile şi care au ţinut capul de afiş în UE în ultimul timp. Lisabona ar putea fi văzută, în schimb, ca un moment în care Europa a ajuns într-un final să trăiască la înălţimea prestanţei sale economice şi a devenit o putere pe scena lumii.

În orice caz, tratatul de la Lisabona nu a avut drept rezultat un singur copil, ci tripleţi, o realizare care să şteargă amintirile venirii chinuite pe lume a tratatului, notează publicaţia "The Economist". Prin aprobarea tratatului simplificat, reprezentanţii celor 27 de ţări membre UE au pus capăt crizei instituţionale care măcina Europa de la Tratatul de la Maastricht, din 1991.

Cele 256 de pagini ale documentului reiau, în mare, textul Constituţiei europene, dar fără a folosi această denumire respinsă de aşa-numiţii "eurosceptici". Pentru a obţine consensul, negociatorii tratatului au făcut mai multe concesii Poloniei, Marii Britanii, dar şi Franţei şi Olandei.

Acordul de la Lisabona arată că blocul comunitar a reuşit să facă paşi importanţi: Parlamentul European a primit puteri legislative sporite, decizia majorităţii devine regulă generală, problemele de justiţie, azil şi imigraţie vor fi de acum înainte parte integrantă din politica UE, iar Europa va avea un reprezentant pentru politica externă şi un preşedinte al Consiliului European ales pentru o perioadă de doi ani. Aceste progrese sunt impresionante, dar nu acoperă slăbiciunile UE.

Dincolo de problemele instituţionale, aceste carenţe ale Europei sunt, înainte de toate, politice. Ceea ce arată că liderii europeni nu sunt pregătiţi să urmeze integrarea imaginată de fondatorii UE. Acordul de la Lisabona este, înainte de toate, o etapă. Necesară, dar nu suficientă pentru a acoperi slăbiciunile Europei lărgite.
Criza de încredere a cetăţenilor europeni riscă să se accentueze

Liderii UE au găsit, la Lisabona, un acord pentru a scoate Europa din criza instituţională. Dar criza de încredere a cetăţenilor europeni, apărută în 2005 după ce francezii şi olandezii au spus "nu" tratatului constituţional, este departe de a fi rezolvată.\

Mai mult, această neîncredere are şanse mari, din mai multe motive, să se accentueze. Tratatul aduce unele amendamente la documente anterioare care ar putea însemna că pentru adoptarea lui nu ar mai fi nevoie de referendum. Totuşi, sondaje de opinie realizate în cinci dintre cele mai mari ţări ale Uniunii arată că majoritatea cetăţenilor ar vrea să fie consultaţi pentru ratificarea tratatului.

Tratatul va fi semnat pe 13 decembrie, la Mănăstirea Jeronimos

Tratatul european care înlocuieşte Constituţia va fi semnat la 13 decembrie la Mănăstirea Jeronimos din Lisabona, aflată pe malul râului Tage. Acolo a fost semnat pe 12 iunie 1985 şi tratatul de aderare a Portugaliei la UE, care pe atunci se numea Comunitatea Economică Europeană", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.

Dacă locul semnării Tratatului European este fixat, mai există incertitudini în ceea ce-i priveşte pe semnatari - miniştrii afacerilor externe sau şefii de stat şi de guvern.

Liderilor celor 27 de state membre le-ar putea fi greu să vină la Lisabona în 13 decembrie, pentru ca apoi, după-amiaza, să fie la Bruxelles, la summitul din 13 şi 14 decembrie. Totuşi, preşedinţia portugheză UE nu a exclus complet posibilitatea ca summitul să fie mutat la Lisabona, chiar dacă tratatele prevăd ca el să aibă loc la Bruxelles.

Atribuţiile viitorului preşedinte al Uniunii

Înfiinţat prin noul Tratat al comunităţii celor 27, funcţia de şef al Consiliului va înlocui preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. El urmează să fie ales de şefii de stat şi de guverne, mandatul său fiind de doi ani şi jumătate.

Ca sarcini principale, viitorul preşedinte trebuie să pregătească summiturile şi va reprezenta Uniunea pe scena mondială, însă nu va putea să îşi reînnoiască mandatul decât o singură dată. Potrivit prevederilor din Tratat, preşedintele UE nu poate să ocupe în acest timp o altă funcţie la nivel naţional, scrie AFP. Postul este însă extrem de controversat.

Statele mici şi mijlocii ale UE au respins încă de pe vremea negocierilor asupra Constituţiei europene crearea acestei funcţii, temându-se că preşedintele va reprezenta interesele ţărilor mari. Drept urmare, atribuţiile viitorului şef al Consiliului au fost reduse prin noul Tratat. Totuşi, chiar dacă prerogativele sale au fost revizuite, coexistenţa sa cu Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi Securitate ridică alte semne de întrebare.

Până unde va reprezenta preşedintele Uniunea şi care va fi rolul Înaltului Reprezentant? Nu se vor călca pe picioare? Şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, este şi el îngrijorat de faptul că noul post ar putea să mute centrul de putere de la instituţiile UE spre statele membre. Imediat au început să fie vehiculate şi nume ale personalităţilor care ar putea candida pentru acest post: Jean-Claude Junker, Tony Blair.

Principalele prevederi ale documentului

Noul tratat european cuprinde inovaţii precum n oi drepturi pentru cetăţeni şi un nou sistem de vot

Uniunea Europeană devine persoană juridică având capacităţi de reprezentare pentru toate statele

Din 2014, Executivul european va avea un număr de comisari egal cu două treimi din numărul de state, ceea ce înseamnă că nu fiecare stat va avea un comisar

Se extind atribuţiile Parlamentului European

Din punct de vedere al luării deciziilor, noul tratat prevede ca din 2014 să intre în funcţiune votul cu dublă majoritate (adică 55% din statele membre, reprezentând 65% din populaţie, pot lua decizii valabile pentru toate ţările din blocul comunitar). Dacă un singur stat se împotriveşte votului cu dublă majoritate, adoptarea acestei măsuri poate fi amânată până în 2017

Preşedintele Consiliului European va fi ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate

Tratatul conferă caracter constrângător Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului. Totuşi, Marea Britanie şi Polonia au obţinut o derogare de la prevederile Cartei

Va fi creată funcţia de înalt oficial pe probleme de securitate şi se vor crea politici europene de apărare şi securitate, care stabilesc modalităţi de ajutor între statele membre în caz de agresiune, calamităţi etc.

Termenii care ar putea asimila UE unui statut de federaţie, precum cel de "Constituţie" sau simbolurile "drapel", "imn", "deviză", chiar dacă aceştia continuă să existe, au fost eliminaţi din tratat

Parlamentele naţionale pot să ceară Comisiei să revizuiască o propunere, dacă ele consideră că aceasta împietează asupra competenţele lor.

Interes naţional - interes european

Reuniunea informală recentă, de la Lisabona, a şefilor de state şi guverne din Statele Membre ale Uniunii Europene a agreat un text al proiectului Tratatului Reformei instituţionale, care va fi semnat la 13 decembrie a.c.

Oprind, încă o dată, ambiţiile unei viziuni constituţionale a Uniunii, viitorul Tratat al Reformei urmează să perfecţioneze interguvernamentalismul, speră să eficientizeze mecanismele decizionale ale birocraţiei din Bruxelles şi să întărească metoda comunitară.

Iar cetăţeanului european, în numele căruia s-a convocat o Convenţie privind viitorul Europei (2002-2004), acum i se promite că această reformă instituţională îi va aduce o "Europă a rezultatelor''.

Dar până să vadă rezultatele concrete, cetăţeanul european a putut constata că unii lideri ai Uniunii Europene doar mimează "Europa", care ar trebui să exprime sensul "interesului naţional" al unuia sau altuia dintre Statele Membre.

Criza Uniunii nu se explică însă prin evidenţierea, de către Statele Membre, a interesului naţional, ci prin nearmonizarea intereselor specifice pentru atingerea obiectivului comun asumat. Noul premier britanic avea dreptate atunci când spunea că "poporul britanic şi instituţiile britanice sunt cele care definesc interesul lor naţional" (12 octombrie 2007).

Cu acest argument, el a avertizat Bruxelles-ul că nu va susţine finalizarea proiectului Tratatului Reformei dacă documentul nu va reţine propunerile şi obiecţiile "necesare interesului britanic". Marea Britanie a obţinut tot ce a dorit în textul Tratatului Reformei şi dl Gordon Brown poate spune liniştit că "Tratatul de la Lisabona" nu înseamnă o schimbare constituţională fundamentală pentru poporul britanic.

Exprimând un gust amar, preşedintele Comisiei Europene nu a putut spune mai mult, în întâlnirea cu premierul britanic (12 octombrie a.c.), decât că nu poate crede că Marea Britanie "poate fi deschisă către lume şi închisă către Europa". Şi pentru a sublinia această idee, a promis că Europa va fi deschisă către Marea Britanie.

Pentru a susţine mesajul că neînţelegerile cauzate de proiectul Tratatului Constituţional s-au încheiat la Lisabona, troika Merkel-Sarkozy-Brown a încercat să propună o agendă de obiective comune a Uniunii Europene pentru anul care vine. Aceasta s-ar referi la răspunsul pe care Uniunea ar trebui să-l formuleze faţă de multiplele provocări globale (cele mai recente provenind din turbulenţele pieţelor financiare).

Observatorii acestui tip de reuniuni se întreabă dacă nu cumva amintita troikă nu ar fi semnalul începutului cristalizării unei noi surse de leadership politic în Uniunea Europeană? Iar unii analişti acceptă o interpretare optimistă a întâlnirii celor trei lideri, fiind dispuşi a identifica un potenţial de impuls pentru importantele reforme care stau în faţa Uniunii Europene.

Şi pentru ca paradoxurile care înconjoară reuniunea de la Lisabona să fie şi mai epatante, trebuie să menţionăm că şeful Comisiei Europene a adus de la Bruxelles o formulare a "interesului european". Nu, nu este vorba de armonizarea intereselor naţionale ale Statelor Membre pentru "interesul comun european", ci mai degrabă elaborarea unei viziuni despre cum "Europa globală" îşi adaptează necesităţile, deodată cu protejarea intereselor.

Se presupune că anul viitor se va da un răspuns coerent la provocările interne şi externe cărora le va face faţă Uniunea Europeană, în era globalizării. Iar aici este aşteptată contribuţia Uniunii Europene, dar şi a fiecărui Stat Membru (deci nivelul naţional).

În acest context, definirea clară şi susţinerea interesului naţional de către România devine nu doar o necesitate, ci şi o presiune a timpului şi spaţiului (european şi global). După cum apare imperativă o benefică circumscriere a interesului nostru naţional în interesul european.

Prof. dr Vasile Puşcaş,

Institutul de Studii Internaţionale
Universitatea Babeş Bolyai