Europa nu-şi poate permite un război economic cu Rusia

Analiştii ruşi şi europeni susţin că între cele două părţi va exista o strânsă interdependenţă, deoarece Uniunea Europeană are nevoie de gazul rusesc, iar Moscova de bani Rusia nu

Analiştii ruşi şi europeni susţin că între cele două părţi va exista o strânsă interdependenţă, deoarece Uniunea Europeană are nevoie de gazul rusesc, iar Moscova de bani

Rusia nu mai este percepută de Europa drept o ameninţare. A discuta despre o confruntare între cele două părţi este un anacronism.

ropeană dispune de bani şi are nevoie de petrolul şi gazele ruseşti, iar ruşii dispun de petrol şi gaze şi au nevoie de banii europenilor, între Rusia şi Europa nu poate fi vorba de o simplă coexistenţă", a apreciat parlamentarul francez Hubert Haenel în cadrul celui de-al 4-lea Forum Economic Europa-Rusia ce s-a desfăşurat săptămâna trecută la Roma. El a atras atenţia însă Europei să nu facă greşeala de a trata Rusia ca pe orice altă ţară din vecinătatea sa.

"Sub Vladimir Putin, ruşii au devenit mândri de propria identitate. Rusia vrea să fie tratată drept o mare putere, indispensabilă în ecuaţia securităţii mondiale, şi nu drept un stat oarecare din vecinătatea Uniunii Europene", a arătat senatorul francez.

Dialogul trebuie continuat

Participanţii ruşi şi europeni au recunoscut importanţa continuării unui dialog deschis, inclusiv pe teme unde opiniile sunt divergente, cum ar fi scutul american antirachetă amplasat în Europa de Est, Kosovo sau drepturile omului şi libertatea de expresie, asupra cărora Europa şi Rusia au viziuni diferite.
O posibilă explicaţie a perspectivelor diferite pe care Rusia le are faţă de restul Europei a fost oferită de jurnalistul rus Vladimir Pozner, preşedinte al Fundaţiei Academiei Televiziunii Ruse.

"Majoritatea celor aflaţi la conducere au peste 40 de ani, deci au fost crescuţi şi educaţi în sistemul de gândire sovietic. Lucrurile nu se pot schimba în 15-20 de ani, este nevoie de timp. Probabil că nici măcar peste 10 ani nu se va putea spune că Rusia este o ţară complet democratică şi că a scăpat de moştenirea sovietică. Trebuie să treacă cel puţin două generaţii pentru ca acest lucru să se producă", a apreciat Pozner.
Kremlinul ironizează Bruxelles-ul

"Eforturile Uniunii Europene de diversificare a furnizorilor săi de energie au căpătat forma ciudată a unei lupte de eliminare a Rusiei din rândul furnizorilor săi. Sigur că puteţi încerca să găsiţi unele alternative, însă experţii şi oamenii de afaceri serioşi ştiu că nu există alternative la Rusia", a subliniat Simonov. Reamintind că Rusia este un partener energetic de tradiţie al Europei, Simonov a ironizat Europa pentru alternativele pe care încearcă să le găsească.

"Ghaddafi este primit cu onoruri la Palatul Elysee de dl Sarkozy, preşedintele Turkmenistanului este întâmpinat cu multă căldură în capitalele europene. Aceştia sunt noii voştri prieteni? Cine vor fi noii voştri parteneri energetici democratici? Domnul Ahmadinejad?! Pentru că alte alternative nu aveţi", le-a spus el europenilor.

Să ne mai temem de Rusia?

La reuniunile internaţionale, Rusia arată că a ieşit din "deceniul umilinţei" şi vrea să-şi reafirme poziţia de putere globală: poate nu cu noile arme, dar sigur cu companiile. Se mai întreabă est-europenii dacă (mai) este cazul să le fie frică de Moscova?

Cehii par să nu; se mai tem, atunci, doar românii? Ce fel de convieţuire pot avea europenii cu ruşii? Doar prin "păci energetice separate" - ca nemţii, italienii, austriecii, ungurii sau bulgarii?

Dar ce Rusie i-a lăsat Putin lui Medvedev? - o societate măcinată de alcoolism şi prăbuşire demografică şi o economie dependentă de vânzarea resurselor naturale? Se mai opune intelighenţia rusă şi capitalismului oligarhic de la Kremlin?

Mai este posibil vreun conflict militar între Rusia şi Vest? Dar în Est? - pentru că Rusia aparţine şi Asiei, unde are mari interese, atacate de noile puteri asiatice.

FP România nr. 4 aduce câteva importante răspunsuri locale şi internaţionale la întrebarea "Să ne temem de Rusia?".

Asia poate lua locul Europei

"Rusia nu consideră Europa o prioritate a politicii sale. Rolul cu adevărat important în politica internă şi externă a Federaţiei Ruse este jucat de resursele energetice şi de marile corporaţii de stat care le gestionează", a explicat în cadrul forumului Konstantin Simonov, preşedintele Centrului rus pentru politici actuale şi director general al Fondului Naţional rus pentru securitate energetică.

În aceste condiţii, dată fiind "setea" puterilor în afirmare precum India sau China de petrol şi gaze, Rusia ar putea să le acorde acestora o mai mare prioritate, rezolvându-şi astfel şi problema dependenţei sale de Europa pentru valorificarea resurselor sale energetice.

Verde pentru acordul de parteneriat

Ţările membre ale Uniunii Europene şi-au dat acordul miercuri pentru lansarea negocierilor cu Moscova în vederea încheierii unui nou acord de parteneriat, care să redefinească relaţiile lor în contextul noului statut al Rusiei pe plan internaţional.

Preşedinţia slovenă a anunţat lansarea negocierilor cu Rusia după mai bine de 18 luni de blocaj, din cauza obiecţiilor formulate de Polonia, iar apoi, din luna martie, şi din partea Lituaniei, care reclamă, între altele, o poziţie mai fermă a europenilor faţă de politica Moscovei în raport cu Georgia.

Lituanienilor li s-a dat satisfacţie

Un acord pentru ridicarea vetoului lituanian a fost convenit marţea trecută, însă în ultimul moment lituanienii au emis unele rezerve. După noi discuţii purtate în ultimele două zile între ministrul lituanian de externe, Petras Vaitiekunas, şi omologii săi francez Bernard Kouchner şi german Frank-Walter Steinmeier, un compromis a fost găsit.

Purtătorul de cuvânt al Lituaniei la Bruxelles a confirmat acest acord, precizând că lituanienii au obţinut tot ceea ce au dorit în cadrul acestor negocieri, una dintre cereri vizând restabilirea livrărilor de petrol rusesc la unica rafinărie din Lituania, întrerupte din 2006.

O altă cerere - care a şi făcut obiectul unei dispute puternice - viza ca UE să se implice în rezolvarea "conflictelor îngheţate" din Abhazia şi Osetia de Sud - cele două republici autoproclamate de pe teritoriul Georgiei, cu care Moscova întreţine relaţii de natură să ameninţe integritatea teritorială a Georgiei.

Acordul intervenit urmează să fie validat definitiv luni, 26 mai, fără discuţii, de miniştrii europeni de externe care se vor reuni la Bruxelles.

Relaţiile UE - Rusia, între extreme

Relaţiile reprezentanţilor statelor Uniunii Europene cu Rusia sunt mai întotdeauna la extreme: fie plecăciuni, temeneli şi o grijă exagerată în a nu deranja, efecte clare ale abordării Russia first!, fie agresivitatea şi aruncarea în faţa reprezentanţilor ruşi a tuturor relelor istorice atribuite Moscovei în diferitele sale forme imperiale. Argumentele şi dezbaterile reale de idei, tendinţele de înţelegere şi ajustarea poziţiilor cu ale celuilalt sunt rareori prezente, aşa cum a fost cazul Forumului UE - Rusia, de la Roma.

Nu-i vorba că şi reprezentanţii ruşi se situează pe aceleaşi coordonate. De la atacuri şi ameninţări cu schimbarea eventuală a partenerilor strategici către Asia Centrală dacă Uniunea Europeană nu răspunde fără crâcnire obiecţiilor şi doleanţelor politice ale Moscovei, până la tirade patriotarde care-l ridică în slăvi pe preşedintele-premier Vladimir Putin. Totul culminând cu sfaturi sforăitoare potrivit cărora UE ar trebui să-i mulţumească Rusiei pentru orice, chiar şi pentru comportamentele agresive sau întreruperea aleatoare a fluxului de petrol şi gaze.

Este însă un exerciţiu obligatoriu pentru oricine se ocupă de relaţiile internaţionale să urmărească această colecţie de luări de cuvânt şi personaje prezente la aceste reuniuni, de la oameni politici, parlamentari şi oficiali până la think tankeri şi reprezentanţi ai nenumăratelor institute ale Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse. Oricât de puţine persoane coerente şi echilibrate ar putea fi partenere de dialog, acest spectacol este o frescă naturală a percepţiei ruşilor despre ei înşişi şi a europenilor despre propria poziţie.

Oricum, în discuţii particulare, prevalează fie admiraţia ostentativă faţă de Marea Rusie, care revine în prim-planul afacerilor internaţionale, susţinând multipolarismul sau multilateralismul clamat de europenii din spaţiul politic, fie frica, resentimentele şi frustrările faţă de aceeaşi Rusie care, nerespectînd regulile jocului, îşi reazemă puterea asupra minusculei Georgii, asupra slabei Republici Moldova sau chiar ameninţă să dezbine Ucraina, fără a mai vorbi despre zâzania pe care a băgat-o, după modelul Rumsfeld, între vechea şi noua Europă, prorusă sau antirusă, după caz.