Euroluptătorii lui Osama bin Laden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Europol, terorismul în ţările UE este influenţat din ce în ce mai mult de Al-Qaida şi ar putea exista reţele teroriste europene comandate din Pakistan. Miniştrii de interne

Potrivit Europol, terorismul în ţările UE este influenţat din ce în ce mai mult de Al-Qaida şi ar putea exista reţele teroriste europene comandate din Pakistan.

Miniştrii de interne şi justiţie din UE discută astăzi, la Luxemburg, noi propuneri pentru combaterea terorismului şi mai ales a exploatării mass-media de către militanţi. Dezbaterea urmează raportului prezentat recent de Europol, care arată că reţelele islamiste continuă să recruteze cetăţeni ai UE pentru activităţi în Afganistan şi Irak.

Conflictele din Irak şi Afganistan au un mare impact asupra securităţii în Europa. Recrutarea unor persoane, care s-au născut sau locuiesc în Europa, pentru a participa la jihad are dimensiuni semnificative, arată raportul Europol pe 2007. Un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni ai UE au făcut antrenamente în Pakistan şi au fost ulterior implicaţi sau suspectaţi de terorism în UE, arată documentul.

Majoritatea suspecţilor arestaţi anul trecut în Danemarca şi Germania se pregătiseră în Pakistan. Tot anul trecut, poliţia italiană a arestat trei marocani acuzaţi că acordau pregătire teroristă la o mică moschee din Italia. Antrenamentul consta din folosirea armelor, a explozibililor şi substanţelor toxice în operaţiunile teroriste.

201 suspecţi de terorism au fost arestaţi în UE în 2007

În 2007, Irak a fost principala destinaţie a jihadiştilor, urmat de Afganistan, însă numărul teatrelor unde se duce jihadul este în creştere. Rapoartele sugerează că Somalia devine o nouă destinaţie. Statele membre UE care au prezenţă militară în Liban au observat de asemenea că grupurile teroriste se concentrează din ce în ce mai mult pe acest aspect.

În 2007, au fost arestaţi în Europa 201 de suspecţi pentru infracţiuni legate de terorismul islamic, ei reprezentând un sfert din totalul suspecţilor arestaţi pentru terorism. Numărul statelor UE în care au avut loc aceste arestări a crescut de la nouă în 2006 la 14 anul trecut. Majoritatea arestărilor au avut loc în Franţa, Italia şi Spania.

Chiar dacă cea mai mare parte a arestaţilor provin în continuare din ţări nord-africane, precum Algeria, Maroc şi Tunisia, unele ţări au raportat în acest an mai mulţi suspecţi de terorism din rândul propriilor cetăţeni. În Franţa, a fost arestat un mare număr de cetăţeni francezi, iar în Austria, Bulgaria, Belgia şi Germania, majoritatea arestaţilor au fost cetăţeni ai ţării respective. Acest lucru ar putea indica o creştere a terorismului în rândul europenilor, notează raportul.

Pakistanul, influenţă din ce în ce mai mare

Terorismul islamist în UE este din ce în ce mai influenţat de grupurile şi reţelele afiliate la Al-Qaida, din Pakistan, se arată în raport. În 2007, a crescut numărul comploturilor teroriste din UE, ale căror autori aveau legături cu grupurile din Pakistan.

În trecut, comploturile teroriste legate de grupuri sau reţele ce operează în Pakistan erau concentrate aproape exclusiv în Marea Britanie. În 2007, investigaţiile poliţiei au indicat o influenţă din ce în ce mai mare a Pakistanului în întreaga Europă şi chiar existenţa unor reţele europene comandate şi controlate din Pakistan. Tentativa de atac terorist produsă în septembrie, în Germania, a indicat existenţa unui grup în Pakistan care are legături cu Al-Qaeda şi care anterior nu fusese implicat în atacuri în UE. Acest grup este capabil să furnizeze suport logistic teroriştilor islamici din statele membre, arată raportul Europol.

Risc mare de atacuri teroriste: Marea Britanie, Franţa şi Italia

În Franţa şi Italia, riscul de producere a unor atacuri teroriste rămâne mare, în timp ce în Marea Britanie este "foarte probabil", potrivit Europol. În afară de aceste ţări, Olanda, Portugalia şi Spania au raportat creşterea riscului de atac. Franţa, Italia, Spania şi Portugalia consideră că intensificarea activităţilor organizaţiei Al-Qaida în Maghrebul islamic au influenţă asupra nivelului lor de securitate.

În 2007, pe teritoriul UE s-au produs două atentate eşuate şi două tentative de atac ale teroriştilor islamişti, dejucate de autorităţi: două în Marea Britanie şi câte unul în Danemarca şi Germania. Pe 29 iunie, două maşini-capcană ce conţineau dispozitive explozive improvizate au fost găsite în centrul Londrei. În ziua următoare, o maşină plină cu butelii de gaz a intrat într-un teminal al aeroportului Glasgow, însă nu a explodat.

În septembrie a fost demascat, în Germania, complotul ce viza aeroportul Frankfurt şi baza militară americană Ramstein. Tot în septembrie, în Danemarca au fost arestaţi opt indivizi cu vârste sub 30 de ani, al căror proces va începe în această vară. Investigaţiile au arătat că teroriştii urmăresc provocarea unui număr mare de victime. Acest lucru se vede din alegerea ţintelor şi după tipurile de explozibili folosiţi, arată raportul Europol. În tentativele de atac din Germania, suspecţii au încercat să realizeze o bombă cu un efect exploziv mai mare decât al celor folosite la Madrid, în atacurile din 2004, care, până acum, au cauzat cel mai mare număr de victime în UE.

Suport logistic pentru Jihad, din Europa

Majoritatea ţărilor UE au raportat Europolului că indivizi sau organizaţii de pe teritoriul lor acordă suport logistic teroriştilor islamici. Guvernele unor state precum Finlanda, Ungaria, Polonia, Slovacia sau Slovenia, care au un nivel în general mic al ameninţării teroriste, au subliniat că există un risc ca ţările lor să fie folosite de către teroriştii din afara UE ca baze logistice.

Ajutorul poate consta în materiale, bani, sau documente false. Cazuri recente arată că organizaţii sau indivizi implicaţi în finanţarea terorismului folosesc o mare varietate de metode pentru a strânge bani, de la traficul de droguri sau falsificare de bancnote până la companii de faţadă.
Operaţiuni antitero au scos la iveală folosirea unor firme din sectorul imobiliar, aşa cum s-a întâmplat în Spania.

România, ţară de tranzit

Multe ţări cu risc mic de atacuri teroriste, printre care România şi Estonia, au raportat un risc potenţial de a fi folosite de teroriştii care încearcă să intre pe teritoriul altor ţări din UE, se arată în raportul Europol. România a raportat o creştere a numărului de indivizi care încearcă să intre ilegal în ţară din Pakistan. Persoane de origine pakistaneză din România, ce au legături cu extremismul islamic, au fost implicate în asemenea activităţi, arată raportul.

Campanie media fără precedent a Al-Qaida

În 2007, a fost produsă şi distribuită prin internet mai multă propagandă teroristă decât în oricare dintre anii trecuţi, arată raportul Europol pe 2007. Materialele au fost distribuite într-un număr mare de limbi europene, ceea ce indică eforturi de a ţinti persoane nevorbitoare de arabă.

Manuale care explică modul de confecţionare de bombe şi propaganda ideologică sunt din ce în ce mai răspândite pe internet. Propaganda teroristă are scopul de a oferi o interpretare coerentă a lumii care justifică activităţile teroriste prin acte de război sau de legitimă apărare, se precizează în raport. Osama bin Laden a apărut anul trecut într-o înregistrare video pentru prima dată din 2004, urmată de mai multe mesaje audio. Ayman al-Zawahiri a continuat să publice discursuri prin aripa media a Al-Qaida, al-Sahab Media Production Company. Din 2006, aceasta a devenit marca exclusivă a propagandei multimedia şi multilingvistice pentru cei mai importanţi lideri ai Al-Qaida.

Terorişti autorecrutaţi

Materiale de propagandă sunt produse şi de susţinători ai terorismului islamic care acţionează pe internet, fără a fi neapărat membri ai unui grup terorist. Materialele sunt publicate în mai multe limbi sub numele Frontului Media Islamic Global (FMIG). Această organizaţie a apărut în 2002 şi iniţial producea numai materiale în arabă, dar astăzi publică documente în engleză, franceză şi germană.

În 2007, FMIG a publicat două materiale în germană ce ameninţau Germania şi Austria cu atacuri dacă nu îşi retrag trupele din Afganistan. În Marea Britanie, trei persoane au fost condamnate anul trecut pentru folosirea internetului în scopul incitării la crimă. Investigaţia a scos la iveală un mare număr de reţele internaţionale formate din persoane care furnizează suport mişcărilor jihadiste la scară globală fără a se fi întâlnit nici măcar o dată direct.

În Bulgaria, patru persoane au fost arestate pentru distribuirea de propagandă islamică teroristă prin internet, iar la Luxemburg a fost identificat un grup de extremişti islamişti care radicaliza tinerii musulmani. În noiembrie anul trecut, Comisia Europeană a prezentat o propunere de amendare a legislaţiei antitero, ce presupune introducerea infracţiunii de folosire a internetului pentru propaganda teroristă. Deşi există din ce în ce mai mult material disponibil şi de o calitate din ce în ce mai bună, nu există dovezi că acest fenomen a dus la o creştere a radicalizării audienţei-ţintă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite