Euro-2012, umbrit de cazul Timoşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Merkel şi miniştrii Guvernului său ar putea să nu meargă în Ucraina pentru a asista la meciurile de fotbal din cadrul Campionatului.

Cancelarul german, Angela Merkel, ar intenţiona să boicoteze meciurile de fotbal din cadrul Euro-2012 din Ucraina, în semn de protest faţă de modul în care este tratată în închisoare Iulia Timoşenko, fost premier al Ucrainei.

Mai precis, Merkel şi miniştrii Guvernului său ar putea să nu meargă în Ucraina pentru a asista la meciurile de fotbal din cadrul Campionatului, organizat împreună cu Polonia în perioada 8 iunie-1 iulie, dacă opozanta nu este eliberată până atunci, scrie presa germană.

Excepţie ar putea face ministrul de Interne, Hans-Peter Friedrich, al cărui portofoliu include şi sporturile. El a declarat săptămâna trecută că va participa la meciul Germaniei cu Olanda care se va juca la Harkiv, oraş în care este întemniţată Timoşenko, doar dacă i se va permite să o viziteze pe aceasta.

„Război Rece"

De cealaltă parte, Kievul a lansat Berlinului un avertisment cu privire la boicot. „Nu vrem să ne gândim că liderii politici germani sunt capabili să reînvie metodele Războiului Rece şi că vor încerca să facă din sport un ostatic al politicii", a declarat Oleg Voloşin, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe.

Între timp, comisarul european pentru Justiţie, Vivianne Reding, a anunţat că va boicota Campionatul din Ucraina din motive politice. De asemenea, preşedintele german, Joachim Gauck, a refuzat recent o invitaţie oficială în Ucraina, la o reuniune între preşedinţii ţărilor din Europa Centrală, prevăzută la jumătatea lunii mai, la Ialta. Şi preşedinţii Austriei şi Cehiei au declarat că nu vor participa la summit.

Mai multe ţări din UE şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia lui Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Timoşenko se află în greva foamei de la 20 aprilie, în semn de protest faţă de violenţele la care a fost supusă în detenţie şi faţă de „reprimarea politică" din ţara sa. Ancheta preliminară în cazul violenţelor fizice, declanşată de Parchetul din Harkovm, nu relevă până în acest punct că vânătăile Iuliei Timoşenko ar avea drept cauză vreun act de agresiune, ci mai degrabă lovirea accidentală de obiectele din celula sa. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite