Epidemie de Ebola în Uganda. 14 persoane au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O epidemie de febră hemoragică datorată virusului mortal Ebola a izbucnit la începutul lunii iulie în vestul Ugandei şi a ucis deja 14 persoane, a anunţat, sâmbătă, biroul local al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

"Avem 20 de cazuri confirmate de persoane ce au contractat virusul, dintre care 14 au decedat", a declarat pentru AFP Joaquim Sewaka, reprezentantul OMS în Uganda.

Epidemia a apărut în districtul Kibaal, la aproximativ 200 de km de capitala Ugandei Kampala şi la circa cincizeci de kilometri de frontiera cu Republica Democrată Congo (RDC).

Echipe de la Ministerul Sănătăţii ugandez şi Centrul de control şi prevenire a maladiilor (CDC) al guvernului SUA au fost trimise în zonă, a adăugat Sewaka.

"Răspunsul este puternic şi vom încerca să înfiinţăm centre de carantină cât mai curând posibil", a asigurat el.

Febra hemoragică Ebola, extrem de contagioasă, provoacă între 50 şi 90 la sută din decese în rândul pacienţilor. Nu există niciun tratament sau vaccin împotriva virusului, iar medicii nu pot decât lupta contra simptomelor mai ales prin rehidratarea bolnavilor.

Transmiterea are loc prin contact direct cu sângele, secreţii corporale (transpiraţie, fecale) şi manipularea fără precauţie a cadavrelor contaminate, precizează Agerpres.

Virusul îşi trage numele de la un râu din nordul RDC unde a fost reperat pentru prima dată în 1976 când această ţară se numea Zair.

Din 1976, cincisprezece epidemii au fost înregistrate în Africa, afectând mai mult de 1.800 de persoane şi făcând peste 1.300 de morţi, potrivit OMS.

În afară de RDC, Gabon, Uganda şi Congo au fost de asemenea lovite de epidemii.

Virusul a ucis 37 de persoane în timpul unei epidemii de la sfârşitul anului 2007 şi începutul anului 2008 în vestul Ugandei. Cel puţin 137 de persoane au decedat într-o altă epidemie în 2000, de data aceasta în nordul ţării.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite