Elisabeta a II-a a detaliat priorităţile guvernului Brown

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tradiţionalul discurs al reginei, primul din mandatul lui Gordon Brown, marchează deschiderea oficială a sesiunii parlamentare Noi măsuri antitero, ce includ interogarea acuzaţilor,

Tradiţionalul discurs al reginei, primul din mandatul lui Gordon Brown, marchează deschiderea oficială a sesiunii parlamentare

Noi măsuri antitero, ce includ interogarea acuzaţilor, sunt în centrul programului de guvernare al premierului britanic Gordon Brown, detaliat ieri în tradiţionalul discurs al Elisabetei a II-a. Între iniţiativele legislative mai sunt interzicerea călătoriilor în străinătate în cazul condamnaţilor pentru terorism sau infracţiuni violente şi o posibilă prelungire a perioadei de detenţie înainte de acuzare.

Regina a declarat că pachetul de 29 de proiecte legislative "răspunde aspiraţiilor în creştere" ale poporului britanic. Proiectul antitero va permite interogarea acuzaţilor şi "tragerea unor concluzii nefavorabile acuzatului, în cazul refuzului acestuia de a dezvălui fapte ce mai târziu se dovedesc de bază în cazul procesului".

După efectuare pedepsei, condamnaţii pentru terorism nu vor putea părăsi ţara şi vor trebui să furnizeze poliţiei detalii privind locaţia. Perioada maximă de detenţie înainte de acuzare, actualmente de 56 de azile, ar putea fi dublată, însă guvernul a comunicat că "va lua în calcul mai multe opţiuni". Guvernul nu a dat curs unei măsuri cerute de opoziţie, şi anume admiterea în instanţă a probelor obţinute prin ascultarea telefoanelor.

Un alt proiect de lege va introduce restricţii impuse persoanelor condamnate pentru infracţiuni violente, între care interzicerea călătoriilor în străinătate, după executarea pedepselor. Proiectul ce prevede introducerea în Codul Penal a unei noi infracţiuni - incitarea la ură împotriva homosexualilor şi a transsexualilor - va fi extins pentru a cuprinde şi categoria persoanelor cu handicap.

Guvernul Brown îşi mai propune cuprinderea obligatorie într-o formă de învăţământ a tuturor persoanelor între 16 şi 18 ani, începând din 2015. Programul lui Gordon Brown mai include măsuri privind încălzirea globală, sănătatea, energia nucleară, educaţia şi domeniul imobiliar.

Tratatul de Reformă - ratificat fără referendum

Pe plan extern, Downing Street îşi propune continuarea colaborării cu guvernul irakian pentru a obţine "securitate, reconciliere politică şi reconstrucţie economică". Discursul reginei a reconfirmat şi angajamentul pe termen lung al Marii Britanii de a lupta împotriva Talibanilor în Afganistan. Brown îşi reafirmă angajamentul de a ratifica tratatul de reformă al UE prin vot parlamentar, fără referendum, ceea ce ar putea duce la o luptă între laburişti şi conservatori în Camera Comunelor.

Discursul reginei, ţinut în fiecare toamnă în Camera Lorzilor, este o ceremonie fastuoasă, plină de formalităţi. Regina se adresează parlamentarilor de pe tron purtând coroana. Elisabeta a II-a a deschis fiecare sesiune parlamentară de la accederea la tron, cu excepţia celei din 1959 şi 1963, când era însărcinată cu prinţii Andrew şi respectiv Edward.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite