Elevă româncă, izbită în plin de un tren la periferia oraşului Bologna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O elevă în vârstă de 16 ani de origine română a fost lovită mortal luni după-amiaza de un tren, la periferia oraşului italian Bologna, informează ziarul Il Resto del Carlino în ediţia online.

Tânăra se întorcea de la şcoală atunci când a încercat să traverseze calea ferată, doar că bariera era coborâtă, semn că urmează să treacă un tren. Fata a aşteptat să treacă trenul, însă în momentul în care s-a aventurat să traverseze calea ferată un al doilea tren a lovit-o în plin.

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 13.45 (14.45, ora României).

Autorităţile italiene au declanşat o anchetă pentru a stabili circumstanţele exacte ale accidentului.

Potrivit publicaţiei, asemenea accidente sunt destul de frecvente, mai ales că nu mulţi pietoni ştiu că de obicei trec două trenuri unul după celălalt.

Un accident similar a avut loc joia trecută, când un român în vârstă de 48 de ani a încercat să traverseze calea ferată şi a fost lovit în plin de un tren "Săgeata Argintie", care circula pe ruta Roma-Udine.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite