Egiptenii își aleg președintele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 50 de milioane de alegători sunt chemați la urne sâmbătă și duminică în cadrul celui de-al doilea tur al primelor alegeri prezidenţiale organizate după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în urmă cu un an. În cursă se află reprezentantul Frăției Musulmane, Mohammed Morsi, și ultimul premier al regimului lui Hosni Mubarak, Ahmad Shafiq.

La Cairo, în faţa sutelor de secţii de vot s-au format cozi lungi încă înainte ca birourile să fie deschise, la ora locală 08.00 (9.00, ora României), transmite AFP.

Aproximativ 150.000 de militari şi numeroşi poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea birourilor de vot, care se vor închide la ora 20.00 (21.00, ora României). Rezultatele oficiale sunt aşteptate la 21 iunie.

Cursa prezidenţială a divizat Egiptul. Unii se tem de revenirea fostului regim, în cazul în care va fi ales Ahmad Shafiq, iar alții își fac griji cu privire la amestecul religiei în politică, în cazul victoriei lui Morsi.

În primul tur al alegerilor, Morsi s-a clasat pe primul loc, cu 24% din voturi, în timp ce Shafiq a obţinut 23,6% din sufragii.

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale are loc pe fondul turbulenţelor politice care ar putea duce la menţinerea în fruntea Egiptului, pentru o perioadă nedeterminată, a Consiliului Suprem al Forţelor Armate, căruia Mubarak i-a predat puterea înainte de a demisiona. Militarii au promis că vor restitui pârghiile puterii civililor după ce preşedintele va fi ales, notează Mediafax.

Joi, Înalta Curte Constituţională a invalidat rezultatele scrutinului legislativ pentru un viciu în legea electorală, declarând astfel „ilegal" Parlamentul dominat de islamişti. Curtea Constituțională i-a permis, de asemenea, lui Shafiq să rămână în cursă, în pofida unei legi care interzice prezentarea la alegeri a unor oficiali ai fostului regim.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite