Egipt: votul prezidenţial aprinde spiritele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sediul de campanie al lui Ahmad Shafiq, ultimul premier al lui Mubarak, a fost atacat, după anunţul că acesta a intrat în al doilea tur de scrutin.

Un garaj al clădirii, unde erau depuse afişe şi pliante ale candidatului, a fost incendiat, potrivit unor membri ai echipei de campanie a lui Shafiq şi martorilor oculari.  Focul a fost controlat rapid, după ce pompierii au sosit la faţa locului. Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, opt persoane au fost arestate în apropiere. Atacatorii au furat posterele de campanie şi mai multe computere din clădire. Protestatarii anti-Shafiq s-au dispersat apoi şi la faţa locului şi-au făcut apariţia susţinătorii acestuia.

În faţa vilei din cartierul Dokki, unde candidatul şi-a instalat sediul de campanie, mii de pliante zăceau pe jos şi câteva zeci dintre susţinătorii săi scandau: „Cu sufletul nostru şi cu sângele nostru ne sacrificăm pentru tine, Shafiq".

Susţinătorii lui Shafiq i-au acuzat pe adversarii politici ai candidatului, în special Fraţii Musulmani şi mişcările tinerilor prodemocraţie. Însă mulţi egipteni suspectează faptul că atacatorii au fost numai agenţi provocatori trimişi de susţinători ai vechiului regim.

Ahmad Shafiq, ultimul premier al fostului preşedinte Hosni Mubarak, candidează pe baza unui program electoral ce promite lege şi ordinte publică, de aceea mulţi egipteni consideră că violenţele în avantajează.

Ciocniri violente

Protestatarii s-au îndreptat către Piaţa Tahrir din centrul Cairo, locul emblematic al revoltei împotriva lui Mubarak de la începutul lui 2011. Ciocniri violente au avut loc în cursul serii de luni spre marţi în acestă piaţă, între 1.000 de manifestanţi anti-Shafiq şi indivizi în civil. Farouq Soltan, preşedintele comisiei electorale, a anunţat oficial în cursul după-amiezii de luni că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, din 16 şi 17 iunie, se vor confrunta Mohammed Morsi şi Ahmad Shafiq, confirmând rezultatele preliminare ale primului tur oferite de Fraţii Musulmani şi presă. Rezultatele finale arată că Mohammed Morsi a câştigat 24,3% din voturi, iar Ahmad Shafiq 23,3%.

Mulţi activişti sunt însă revoltaţi. Mulţi spun că sunt pregătiţi să iasă din nou în stradă pentru că este „ultima şansă" de a salva revoluţia. Ahmad Shafiq este văzut drept un reprezentant al vechiului regim. Proteste au avut loc şi în al doilea oraş al Egiptului, Alexandria, unde candidatul de stânga Hamdeen Sabahi a ieşit pe primul loc în primul tur de scrutin desfăşurat săptămâna trecută. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite