Vicepreşedintele Suleiman refuză să preia conducerea în locul lui Mubarak. Focuri de armă trase în piaţa Tahrir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 13 zile de proteste, egiptenii din Cairo încearcă să revină la normal. Duminică dimineaţă au început o nouă săptămână de lucru. Magazinele, băncile şi mai multe artere de circulaţie din Cairo au fost redeschise, iar circulaţia trenurilor a fost reluată. Totodată, Fraţii Musulmani, una dintre principalele forţe ale opoziţiei egiptene, au acceptat să vină la masa discuţiilor pentrua  pune capăt crizei.

Urmăriţi imagini LIVE aici.

UPDATE 20.37 Mai multe focuri de armă s-au auzit în Cairo, în Piaţa Tahrir, duminică seară, informează CNN.

Se pare că au fost focuri de avertisment trase de armată. Sute de protestatari i-au încercuit pe militarii mobilizaţi în piaţa Tahrir.

UPDATE 17.20 O înregistrare video care surprinde ceea ce pare a fi împuşcarea unui protestatar egiptean de către poliţia secretă, la Alexandria, a fost postată pe YouTube, informează HuffingtonPost.

Se pare că incidentul a avut loc pe 28 ianuarie în cartierul Manshya din Alexandria, potrivit descrierii filmului.

Înregistrarea video arată cum manifestanţii din Alexandria se adăpostesc în spatele unor baricade improvizate. La câţiva zeci de metri în faţa lor se află mai mulţi poliţişti. La un moemnt dat un bărbat din rândul protestatarilor se apropie de membrii forţelor de securitate, deschizându-şi jacheta.

Poliţiştii deschid focul asupra sa, iar bărbatul se prăbuşeşte la pământ.

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că 300 de persoane au murit în Egipt în cele 13 zile de proteste anti-guvernamentale, iar alte 4.000 ar fi fost rănite.

UPDATE 16.53 Vicepreşedintele Omar Suleiman refuză să preia conducerea statului

Opoziţia i-a propus proaspătului vicepreşedinte egiptean, Omar Suleiman, să preia prerogativele prezidenţiale, în condiţiile în care Hozni Mubarak este puternic contestat. Potrivit CNN şi Al-Jazeera, propunerea ar fi venit din partea Frăţiei Musulmane, chemată la dicuţii cu oficialii pentru prima oară în ultimii 50 de ani. Suleiman a refuzat din start propunere, informează AFP.

"Am cerut ca preşedintele să-i delege puterea vicepreşedintelui, conform prerogativelor pe care i le conferă Articolul 139 din Constituţie, însă acesta a refuzat",  a declarat pentru AFP reprezentantul unui partid de opoziţie, care a preferat anonimatul

Înainte de a fi numit vicepreşedinte, Suleiman a fost şef al serviciilor secrete egiptene.

UPDATE15.00 Secretarul american de Stat Hillary Clinton a felicitat implicarea Frăţilor Musulmani în dialogul politic.

Participanţii la discuţii au căzut de acord asupra formării unei comisii pentru reformă constituţională.

UPDATE 11:30 Fraţii Musulmani acceptă dialogul cu reprezentanţii puterii de la Cairo

"Este prevăzută o reuniune între reprezentanţii Fraţilor Musulmani şi vicepreşedintele Omar Suleiman", a afirmat un oficial din cadrul mişcării, citat de AFP.

Discuţiile dintre aceştia ar putea demara duminică, potrivit Ria Novosti

"Dornici să păstrăm interesele naţiunii şi instituţiilor şi atenţi să păstrăm independenţa ţării şi respingerea oricărei forme de ingerinţă internaţională sau regională în afacerile noastre interne, am decis să începem o sesiune de dialog pentru a şti în ce măsură sunt pregătiţi să accepte solicitările poporului".

Fraţii Musulmani vor să se distanţeze în special de Iran, care a cerut instaurarea unui regim islamist în Egipt.

Suleiman s-a întâlnit în ultimele zile cu mai multe personalităţi independente şi de opoziţie pentru a discuta despre mijloacele necesare încheierii crizei politice cu care se confruntă ţara.

Opozantul cel mai vizibil din Egipt, fostul director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Mohamed ElBaradei, nu a fost invitat la dialog până în prezent. El a avertizat că lucrurile s-ar putea înrăutăţi dacă Hosni Mubarak continuă să se agaţe de putere. ElBaradei cere plecarea preşedintelui Mubarak înaintea oricărui dialog pe tema viitorului politic al ţării.

UPDATE 04:00 Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, i-a asigurat pe egipteni de toată susţinerea Statelor Unite pentru planul lor de tranziţie

UPDATE 02:00 Oameni de naţionalitate egipteană din mai multe oraşe ale lumii au ieşit pe străzi pentru a fi alături de "fraţii" de acasă, lor susţinându-i în schimbarea regimului Hosni Mubarak

UPDATE 20.50 Hosni Mubarak trebuie să rămână la putere, este de părere Frank Wisner, emisar al administraţiei americane pentru Egipt.

"Trebuie găsit un consens naţional cu privire la condiţiile prealabile pentru a trece la etapa următoare. Preşedintele trebuie să rămână în funcţie pentru a pune în aplicare aceste schimbări", a declarat el.
 
UPDATE 20.30 Postul de televiziune Al Arabyia a infirmat ştirea potrivit căreia Hosni Mubarak a demisionat de la conducerea partidului aflat la guvernare.

UPDATE 18.15 Televiziunea egipteană informează că Hosni Mubarak a demisionat de la conducerea Partidului Naţional Democrat. Un oficial din cadrul partidului nu a putut confirma însă informaţia, dar a precizat că dacă ar fi adevărat demisia nu va afecta în niciun fel funcţia de preşedinte. "Sunt două lucruri diferite", a spus el. 

Egipt: Armata intră în scenă. Protestatarii refuză să plece

În piaţă, revendicările sunt votate prin urale sau huiduieli. Zeci de grupuscule se doresc parte a unei coaliţii de tranziţie. Vicepreşedintele vrea să-l scoată discret din scenă pe Mubarak. Hosni Mubarak şi fiul său Gamal şi-au dat demisia din conducerea Partidului Naţional Democratic. Hossam Badrawi a devenit noul secretar general al partidului.

Nici în cea de-a 12-a zi de proteste, niciuna dintre părţi nu a fost de acord să cedeze: nici susţinătorii preşedintelui Hosni Mubarak, nici cei care îi cer plecarea. Iar dacă până acum, armata a fost pur şi simplu observatoare a situaţiei, mulţumindu-se să despartă cele două tabere, ieri, au apărut primele tensiuni între soldaţi şi mulţime. Militarii au încercat să-i convingă pe manifestanţi să plece din piaţă. Însă protestatarii anti-Mubarak ­s-au aşezat în faţa tancurilor armatei, formând un lanţ uman pentru a le împiedica să intre în Piaţa Tahrir.

Citiţi şi:

Cei mai importanţi lideri europeni îl îndeamnă pe Mubarak să înceapă procesul de tranziţie spre democraţie

Cum se organizează protestatarii

Lucrurile par a se mişca şi într-o altă direcţie. De la începutul protestului, oamenii nu au avut un lider sau o direcţie clară, nu au fost ghidaţi de vreun lider al opoziţiei. Au început însă să apară grupuscule, fiecare cu revendicările sale. La tribuna amenajată în Piaţa Tahrir, oameni din rândurile protestatarilor vin să formuleze pe rând diferite doleanţe. Apoi, acestea sunt "adoptate" sau nu, în funcţie de intensitatea uralelor şi aplauzelor venite din mulţime, ori respinse, în caz de huiduieli, relatează "The Guardian".

Ce vor cere regimului

Manifestanţii nu mai vor doar plecarea lui Hosni Mubarak: cer demisia întregii elite actuale a Egiptului, inclusiv a proapăt-numitului vicepreşedinte Omar Suleiman, ce a primit şi sprijinul SUA pentru a conduce un guvern de tranziţie. Protestatarii cer în schimb formarea unei ample coaliţii de tranziţie, formate din judecători, reprezentanţi ai tinerilor şi membri ai armatei. Apoi, ar trebui să fie schiţată o nouă Constituţie, ce ar urma să fie aprobată de egipteni prin referendum. Abia după ce vor avea o nouă Constituţie, vor putea fi organizate alegeri locale şi naţionale.

Consiliul înţelepţilor

Se formează şi grupări mai moderate ale celor care se opun regimului Mubarak. Unul este "Consiliul înţelepţilor" - din care fac parte Ammar Sherie, un cunoscut muzician, Naguib Sawiris (care a adunat miliarde din afacerile de telecomunicaţii) şi diplomatul veteran Amr Moussa (secretarul-general al Ligii Arabe). Cei trei, împreună cu alţi 16 reprezentanţi au cerut continuarea protestelor, dar, în acelaşi timp, au cerut guvernului să îi coopteze la negocieri, relatează CNN. Alte grupări de opoziţie care au refuzat până acum să negocieze cu vicepreşedintele desemnat de Mubarak au anunţat ieri că se vor vedea cu Omar Suleiman.

Un alt comitet s-a format din jurnalişti şi avocaţi. Şi-au publicat propriul manifest, prin care îi cer lui Mubarak să rămână doar lider onorific, iar lui Suleiman să dizolve Parlamentul, să lucreze împreună cu poporul pentru a face schimbările constituţionale necesare şi să permită formarea unui guvern de tehnocraţi independenţi. Mai există şi aşa-numitul "grup al celor 300" - coaliţia activiştilor online, cei care au organizat "Ziua Mâniei" pe 25 ianuarie, evenimentul care a condus la actualele proteste. De asemenea, se vor parte a unei schimbări şi "delegaţii" sosiţi în Piaţa Tahrir din alte oraşe precum Alexandria ori Suez.

Suleiman, dispus să-l sacrifice pe Mubarak?

image

Protestatarii citesc revendicările Foto: Reuters

Vicepreşedintele egiptean şi lideri militari de rang înalt analizează ipoteza limitării autorităţii preşedintelui egiptean şi posibila lui evacuare din palatul prezidenţial de la Cairo, dar fără ca acesta să renunţe imediat la preşedinţie, potrivit "New York Times". Un Guvern de tranziţie condus de vicepreşedintele Omar Suleiman ar urma apoi să negocieze cu liderii opoziţiei modificarea Constituţiei egiptene şi începerea unui proces democratic de schimbare, potrivit unor oficiali americani şi egipteni citaţi de cotidian.

Vineri, oficiali din cadrul administraţiei au declarat că printre ideile politice discutate au fost şi sugestii ca preşedintele Hosni Mubarak să se mute în casa lui din Sharm el Sheik sau să înceapă una dintre curele sale medicale anuale în Germania, care de data aceasta să fie prelungită. Un asemenea "sejur" ­i-ar oferi o ieşire demnă şi l-ar îndepărta din ipostaza de jucător politic central. În acest moment, Egiptul este controlat de oameni ai Armatei - premierul, vicepreşedintele, ministrul Apărării şi şeful Armatei au făcut sau fac parte din cea mai bine organizată instituţie a Egiptului.

Armata - control la toate nivelurile

Armata este cea care a emis ordinul de restricţie de ieşire din ţară pentru mai ­mulţi foşti miniştri ai lui Mubarak şi tot cea care le-a blocat acestora conturile. Armata reprezintă o bună parte din elita Egiptului şi controlează, în plus, diferite afaceri în zona privată: hoteluri, restaurante, afaceri cu telecomunicaţii. Cei 500.000 de membri ai săi vor încerca prin orice mijloace să-şi păstreze privilegiile, avertizează analiştii. Aşa că la un moment nu se vor mai mulţumi doar cu statutul de arbitru şi vor interveni, avertizează aceştia.

Explozie la conducta de gaz

image


Explozia de ieri de la conducta egipteană a fost provocată de o scurgere de gaz, a informat Al Arabiya. Explozia ce a vizat conducta - care asigură livrări către Israel, Iordania şi alte state - s-a produs sâmbătă dimineaţă, lângă Al Arish. Oficialii egipteni spuneau iniţial că este vorba despre un act terorist. Radioul israelian a informat că livrările de gaz.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite