Hosni Mubarak le-a spus rudelor unde și-ar dori să fie înhumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, condamnat la închisoare pe viaţă, le-a spus rudelor unde și-ar dori să fie înhumat, relatează ziarul egiptean „Al Ahram", citat de site-ul israelian Ynetnews.

Hosni Mubarak, înlăturat de la putere anul trecut, a fost condamnat, săptămâna trecută, la închisoare pe viaţă şi se află în penitenciarul Tora.

Potrivit ziarului „Al Ahram", starea fostului lider egiptean este critică, iar acesta le-a cerut rudelor să îl înhumeze lângă nepotul său Muhammad, care a murit otrăvit în urmă cu trei ani, notează Mediafax.

Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, era foarte ataşat de nepotul său şi a suferit foarte mult la moartea acestuia. Conform presei, soţia fostului președinte egiptean a început să plângă în hohote când a auzit cererea acestuia.

Miercuri seara, Mubarak a fost conectat la aparatele de respirat, dat fiind că starea sa se înrăutăţise. Conducerea penitenciarului urmează să stabilească în curând dacă Mubarak va fi transferat sau nu într-un spital.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite