Egemen Bagis, ministrul turc al Afacerilor Europene: "Trimiteţi liftul aderării înapoi, să-l luăm şi noi!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialul turc mulţumeşte României că a făcut din sprijinul pentru aderarea Turciei la UE politică naţională, dar cere oficialilor români să îşi înalţe vocea în UE.  

Turcia este mai hotărâtă ca niciodată să nu se dea bătută şi să îşi continue drumul către aderarea la Uniunea Europeană. Cele mai multe dintre capitolele de negociere sunt încă blocate de anumite state europene. Oficialul de la Ankara,aflat într-o scurtă vizita la București, spune că România este un stat prieten, care îi susţine cauza, dar îi cere să fie şi mai "vocală".

El zice în glumă când vine vorba de aderare: de vreme ce se spune că  România a fost ultima care a luat liftul pentru a accede în UE, acum trebuie să îl trimită înapoi, pentru ca Turcia să îl poată lua şi ea. Egemen Bagis a stat de vorbă cu "Adevărul" despre lungul drum al Turciei către Europa, vizele pentru turci, dar şi despre politica energetică, soluţiile în cazul problemei cipriote şi situaţia din Siria.

Ion M. Ioniţă: Vizita dumneavoastră în România a avut o acoperire mediatică excelentă. Sunteţi o figură populară aici.

Egemen Bagis: Încerc să fiu. De fapt, nu cred că eu sunt popular, ci ţara mea. Tot aşa cum România e foarte bine privită în ţara mea.

Eliza Frâncu: Cu ce oficiali români aţi avut întrevederi? Şi despre ce aţi vorbit?

E.B.: Cu premierul, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Afacerilor Europene. Am venit în România cu două mesaje: unul de mulţumire şi apreciere pentru sprijinul pe care România l-a acordat Turciei în procesul de negociere a aderării la UE. Al doilea este de fapt o rugăminte de a continua acest sprijin. Avem frustrări legate de procesul de negociere, aşa cum a avut orice ţară candidată, inclusiv România, în privinţa dificultăţii procesului propriu-zis. În prezent, avem deschise 13 capitole de negociere, mai sunt 20. Însă 17 dintre ele sunt blocate politic, nu le putem deschise. Cele trei capitole care nu sunt blocate sunt cele pe care toate ţările, inclusiv România, le-au lăsat pentru finalul negocierilor de aderare din cauza dificultăţilor economice. Eu încerc să fac lobby în statele membre, în special în cele care ne sunt prietene. Nu aşa ar trebui să se desfăşoare lucrurile. Oficialii români înţeleg aceste nemulţumiri. Iar faptul că cetăţenii turci trebuie să ceară vize când vor să vină la Bucureşti nu are sens. Faptul că Turcia nu e în Schengen nu are sens. Orice altă ţară candidată din Balcani poate intra în UE fără vize. Mai puţin Turcia. E chiar insultător. Am avut o discuţie deschisă.

E.F.: V-au promis autorităţile române liberalizarea sau facilitarea obţinerii de vize pentru cetăţenii turci?

E.B.: Până în prezent, cetăţenii turci puteau obţine doar viză de un an. Ministrul român de Externe ne-a informat că, de acum, ambasada şi consulatele României vor emite vize valabile cinci ani pentru oamenii de afaceri turci. Pentru început. Dar pe 26 aprilie va avea loc întâlnirea miniştrilor de Interne din UE în Luxemburg cu comisarul Malmstrom. La acea întrunire se va discuta ideea de a da Comisiei mandatul de a demara procesul de liberalizare a vizelor cu Turcia. Aşa că l-am rugat pe premierul dvs să îl instruiască pe ministrul de Interne sa o sprijine pe Cecilia Malmstrom să obţină acel mandat şi să demarăm procesul de liberalizare. Dacă se întâmplă asta, şi noi suntem pregătiţi să semnăm acordul de readmisie a cetăţenilor, care va garanta că Turcia va face şi mai multe în lupta împotriva imigraţiei ilegale către Europa. Ar fi un câştig pentru toată lumea. Şi pentru români. De pildă un om de afaceri turc vine în România, angajează români, plăteşte taxe şi era obligat să-şi reînnoiască viza în fiecare an. Când cineva investeşte într-o ţară, vrea să poată merge acolo.

I.M.I.: Dar vorbim de imigraţia ilegală, nu de cea legală.

E.B.: Chiar şi cei veniţi legal au parte doar de viză pe trei luni, şase luni, un an. Să zicem că e o criză la compania pe care o are în respectiva ţară. Îşi dă paşaportul şi uneori acesta e ţinut trei săptămâni la ambasadă şi în acel timp o altă criză se poate întâmpla în altă parte şi nu poţi merge acolo pentru că paşaportul îi e ţinut de o anumită ambasadă. Imaginaţi-vă că Rusia  a ridicat deja vizele pentru turci. Pentru că vor ca oamenii de afaceri, turiştii, studenţii turci să meargă acolo şi să vină cu o contribuţie în societatea lor. Ţări prietene ca România şi Turcia care au avut 134 de ani de bune relaţii nu ar trebui să-şi impună vize.

I.M.I.: Dar nu e pentru că noi dorim asta.

E.B. Ştiu. Dar acum România face parte din Uniunea Europeană. În cadrul ei, sunteţi o ţară la fel de puternică, influentă şi egală ca oricare alta - Franţa ori Germania. Ne dorim să fiţi mai vocali, să vă protejaţi interesele. A ridica vizele turcilor e bine şi pentru români, şi pentru greci, şi pentru germani, şi pentru francezi. Şi trebuie să înţeleagă asta.

 "Nu e corect ce fac României"

I.M.I.: Nu uitaţi că avem şi noi problemele noastre, cu Schengen. Noi suntem membri ai UE, dar nu facem parte din Schengen, din cauza aceluiaşi blocaj politic de care vobeaţi.

E.B.: De aceea trebuie să ridicaţi vocea şi mai mult. Nu e corect ce fac României, e împotriva promisiunilor pe care le-au făcut. Nu trebuie să fim un membru al UE pentru a apăra ce e corect. Apăr dreptatea peste tot. Nu e corect felul în care e tratată România şi nu e corect nici felul în care e tratată Turcia. Trebuie să vorbim mai tare una pentru cealaltă.

I.M.I. Adeziunea Turciei e o mare provocare politică şi aveţi duşmani puternici în Europa.

E.B. Eu zic că aderarea Turciei nu e o provocare, ci o mare oportunitate pentru Europa. Turcia e cheia pentru rezolvarea provocărilor Europei.

E.F. Oficiali germani spun că există o stagnare în procesul de aderare a Turciei şi că nu sunt convinşi că Turcia îşi mai doreşte să facă parte din UE.

E.B. Orice ţară care a început negocierile de aderare le-a şi terminat la un moment dat. Anumite ţări precum România au devenit membre mai repede, altele, precum Marea Britanie, au primit veto-ul francezilor sau al altora, dar au devenit până la urmă membre şi altele precum Norvegia sau Elveţia şi-au terminat negocierile şi apoi au spus "Mulţumim, dar nu vrem". Azi nu e ziua în care trebuie să decidem ce opţiune va alege Turcia. Acum e vremea să ne concentrăm pe proces, care aduce beneficii pentru ambele părţi. Procesul face Turcia mai democratică, mai transparentă, mai prosperă şi asigură Europa că are un aliat mai de încredere, o piaţă puternică. E o situaţie în care câştigă toată lumea. Din păcate, unii oameni din anumite state, inclusiv Germania, speră ca Turcia să spună "Gata, nu mai suntem interesaţi". Dar vă asigur că am aşteptat timp de 45 de ani doar pentru a obţine o dată de începere a negocierilor. Nu ne-am dat bătuţi. Prima cerere am formulat-o în 1959. Am primit data de începere a negocierilor în 2004, 45 de ani mai târziu. Deci din motive de politică internă, în vederea unor alegeri, anumiţi politicieni ar putea vrea să vadă Turcia spunând "la revedere", dar nu se va întâmpla.

E.F. Dar aţi primit vreun semnal din vreun stat membru să vi se spună de ce sunt blocate?

E.B. Da. Din 1980 tot negociem, iar din 2004 suntem în procesul de aderare. E prea târziu să ne întrebăm  dacă Turcia ar trebui să fie un membru UE sau nu. Au dreptul să amâne aderarea, să încerce să-şi exercite veto-ul pentru a bloca nişte capitole de aderare, ceea ce şi fac, dar nu pot opri acest proces. El poate fi oprit în două situaţii: fie ca Turcia să se retragă, fie ca UE să se retragă, dar pentru asta e nevoie de unanimitate, e nevoie de 27 de ţări. Dacă vor reuşi să facă toate cele 27 de state să spună "nu", asta e. Dar până atunci, nu voi mai irosi un minut să mă gândesc la asta.

I.M.I. Sunteţi pentru a doua oară în România în decurs de doi ani. S-a schimbat ceva în acest răstimp în poziţia României faţă de această chestiune?

E.B. S-a schimbat guvernul, dar atitudinea nu s-a schimbat. Apreciez că fostul premier Boc ne-a oferit sprijin, iar cu actualul premier am avut o discuţie fructuoasă, am fost impresionat de pragmatismul lui. Toţi cei cu care m-am întâlnit m-au impresionat. Dar mi se pare normal să venim şi să mulţumim, dar şi să arătăm care ne sunt nemulţumirile pentru că România nu e orice fel de stat în cadrul UE, e un stat prieten. Glumesc uneori cu colegii români şi le spun să trimită înapoi liftul de vreme ce au fost ultimii care au urcat cu el. Şi încearcă să facă tot ce pot, dar există elemente care împiedică uneori liftul să funcţioneze.

E.F. Dar până la urmă tot va trebui să convingeţi state puternice precum Franţa. Ce puteţi face pentru a le convinge?

E.B. Franţa a fost una dintre ţările care au votat pentru deschiderea negocierilor cu Turcia şi Franţa nu e împotriva acestui proces. Sunt doar anumiţi politicieni în Franţa care sunt împotrivă, dar niciun politician nu deţine puterea pentru totdeauna. Iar alteori politicienii au dreptul să-şi schimbe opinia.

I.M.I. Vă referiţi, după alegeri.

E.B. Da, se spune în Turcia că acel cap care poartă coroana devine mai înţelept. Uneori, unele capete pot fi reîncoronate.

"Nu există o politică energetică unită în UE"

I.M.I. România se află într-un parteneriat strategic cu Turcia. Poate fi acesta îmbunătăţit?

E.B. Un alt mesaj cu care am venit este o invitaţie din partea premierului Erdogan către premierul Ungureanu şi acesta a acceptat. Sperăm că atunci când cei doi prim-miniştri se vor vedea în Ankara, vor continua lucrurile de unde le-a lăsat precedentul guvern român şi să continuăm aceste discuţii despre parteneriatul strategic.

I.M.I. Mă refeream la cooperarea din domeniul economic. 

E.B. Ministrul dvs al Economiei se află în Turcia. Eu am semnat un acord cu ministrul Afacerilor Europene din România, el semnează un acord cu ministrul turc al Economiei. Cooperarea noastră economică merge foarte bine. Poate fi întotdeauna mai bine, dar totul e în mişcare.

I.M.I. În ultimii ani s-a tot vorbit de cooperarea energetică, de proiectul Nabucco. Care e situaţia reală, pentru că totul pare blocat.

E.B. E şi în interesul României, şi al Turciei ca Nabucco să devină realitate. Dar din păcate, nu există o politică energetică unită în UE. Fiecare stat UE încearcă să tragă spuza pe turta sa. Şi noi avem nemulţumiri faţă de asta. Doar un exemplu. 70% din resursele energetice de care are nevoie UE se află fie la sudul, fie la estul, fie la nordul Turciei. Şi singura modalitate prin care UE poate avea acces la aceste resurse este prin cooperarea Turciei. În afară de cazul în care cineva vine cu alte modalităţi viabile de transportare a resurselor. Şi cu toate acestea, un capitol pe care nu am reuşit să îl deschidem până acum este cel privind energia. Nu am reuşit să-l deschidem doar pentru că un stat membru - Ciprul - îl blochează. Nu are sens, nu e nici în interesul UE, nici al Turciei, nici măcar al Ciprului. Există un alt interes, nu ştiu sigur al cui. Vrem să vedem Nabucco o realitate, dar chiar şi în discuţiile cu comisarul european al Energiei, Gunther Oettinger, văd confuzie, nu ştie ce vrea fiecare stat membru.

I.M.I. Între timp, Rusia presează pentru a-şi construi propriul gazoduct, South Stream.

E.B. Îi poţi condamna? Asta ai face dacă ai fi rus.

I.M.I. E o competiţie. În timp ce Nabucco e blocat, ruşii profită pentru a-şi construi ruta energetică.

E.B. Nu e un secret că ruşii au o politică unită şi strategică faţă de problema energetică, în comparaţie cu UE.

I.M.I. Care e poziţia Turciei faţă de această competiţie între South Stream şi Nabucco?

E.B. Turcia e decisă să fie un centru energetic. Negociem cu toţi vecinii noştri, cu toţi partenerii, inclusiv Rusia, Iran, Egipt, Azerbaidjan, Turkmenistan, Europa. Dar toate celelalte părţi au politici energetice clare. Când e vorba de Europa, nu suntem siguri că are o politică energetică unită. Ca ministru turc al Afacerilor Europene, eu nu ştiu care e această politică a Europei. Pentru că aud lucruri diferite de la prietenii britanici, de la cei francezi, de la cei germani, de la cei greci, de la cei italieni. Fiecare are o abordare diferită. Dar când ministrul nostru vorbeşte cu omologul rus sau cu cel iranian, vede că aceştia au un plan.

Problema preşedinţiei cipriote: "Putem aştepta încă şase luni"

E.F. Aţi pomenit de Cipru. Vom avea o problemă destul de mare anul acesta, în iulie, când Ciprul va prelua preşedinţia UE. Premierul turc Erdogan a ameninţat că va boicota preşedinţia UE. Îşi menţine Turcia poziţia?

E.B. Noi nu vom avea o problemă. Relaţiile Turciei cu Comisia Europeană, cu Parlamentul European, cu statele membre vor continua ca şi până acum. Dar nu ne vom afla într-o situaţie de a fi forţaţi să recunoaştem o ţară pe care am refuzat să o recunoaştem din 1963 doar pentru că ei pretind că sunt preşedinţii UE. Problema cipriotă nu a fost o condiţie pentru aderarea Ciprului, nu ar trebui să fie nici pentru aderarea Turciei. O ţară candidată nu se întâlneşte cu preşedinţia UE decât dacă se deschide un capitol de aderare. Dar tocmai din cauza Ciprului nu am deschis niciun capitol pe toată durata ultimelor trei preşedinţii UE. Deci o a patra preşedinţie nu ne va atinge. Putem aştepta încă şase luni, doar am aşteptat 43 de ani, din 1959. Şase luni se vor termina până la urmă, iar noi suntem răbdători şi hotărâţi.  Dacă decid să ridice blocada pe aceste capitole şi ne vor invita la discuţii în timpul preşedinţiei lor, vom fi probabil prea ocupaţi ca să ajungem la această ceremonie şi vom cere o nouă dată, în ianuarie.

O rezolvare pentru problema cipriotă?

E.F. Ce poate face Europa şi nu face pentru a rezolva problema cipriotă?

E.B. Trebuie să încurajeze cele două  părţi ale insulei să se reunifice. Când soarele răsare peste acea insulă, străluceşte asupra a două state diferite, cu două guverne diferite, doi preşedinţi aleşi democratic, două Parlamente, două sisteme şcolare diferite. Aceste două state, de vreme ce sunt ambele democraţii, trebuie să decidă dacă se vor reunifica sau dacă nu pot face asta. Dar vrem ca problema să fie rezolvată. E o mare povară şi pentru Uniunea Europeană şi interesele sale. Pe 26 aprilie 2004, Consiliul European a decis în unanimitate să pună capăt izolării Ciprului de Nord. După modelul Taiwanului: sunt multe state care nu îl recunosc, dar au legături, schimburi cu acesta. Se poate face acelaşi lucru şi în cazul Ciprului de Nord. Doar un singur stat a implementat acea decizie, cetăţenii unui singur stat membru UE pot călători uşor către Ciprul de Nord şi doar companiile sale pot face import-export cu Ciprul de Nord şi acel stat e Ciprul. Ciprioţii greci, care îi blochează pe români de pildă să facă afaceri cu Ciprul de Nord, le permit însă companiilor lor să importe şi să exporte cu Republica Turcă a Cirpului de Nord. E un oximoron, e ipocrizie. E împotriva logicii.

E.F. Dar dacă această soluţie nu va funcţiona? Ce se va întâmpla atunci? Va anexa Turcia Ciprul de Nord, aşa cum aţi declarat în urmă cu câteva zile?

E.B. Nu am spus exact asta. Dacă ciprioţii turci, din propria lor voinţă, decid să se unească cu ciprioţii greci, vom primi decizia cu bucurie. Dacă decid să îşi separe drumurile şi să devină două state, acceptăm şi această rezolvare. Dacă decid că trebuie să se unească cu Turcia, ne vom gândi şi la asta. Nu ne grăbim să anexăm nimic. Dar vrem o soluţie şi cea mai viabilă e reunificarea. Asta am prefera. Dar nimeni să nu se aştepte să îi lăsăm de izbelişte pe ciprioţii turci. Atunci când i-am lăsat singuri, au fost masacraţi. Nu vom lăsa asta să se întâmple din nou. Dacă va trebui să ne retragem trupele din Ciprul de Nord, trebuie să primim garanţia că nu va mai fi vărsat sângele ciprioţilor turci. Şi această garanţie poate veni doar dacă există egalitate politică. Din 1974, de când au ajuns trupele turceşti pe insulă, nu a mai existat vărsare de sânge. Trupele turceşti de pe insulă au garantat stabilitatea şi pacea pentru ambele părţi ale insulei. Probabil de asta au şi votat ciprioţii greci contra planului Annan: pentru că nu voiau ca trupele turceşti să plece de pe insulă. Dacă planul ar fi fost acceptat la referendum de ambele părţi, şi ciprioţii turci l-au acceptat, atunci am fi fost obligaţi să ne retragem toţi militarii. Probabil, în subconştient, ciprioţii greci voiau ca soldaţii noştri să rămână, pentru propria lor protecţie.

I.M.I. Protecţie împotriva cui?

E.B. Asta e întrebarea pe care trebuie să ne-o punem. Pentru că tot nu înţeleg de ce au votat împotriva planului Annan. Dacă vor să fie pe cont propriu...

I.M.I. Poate că nu le-a convenit ideea unui stat federal.

E.B. Au negociat acest plan, am participat şi eu la negocieri. Am lucrat la plan împreună, apoi preşedintele ciprioţilor greci de la acea vreme, Papadopoulos, l-a şi semnat. Dar imediat după, a plâns în direct la televiziune, în faţa propriului popor. Le-a spus că a fost nevoit să îl semneze, dar i-a sfătuit să nu îl voteze.

"Aş vrea ca Siria să înveţe din experienţa României"

I.M.I. În ultimul an, peisajul din Orientul Mijlociu s-a schimbat enorm din cauza Primăverii Arabe. Care e perspectiva Turciei asupra acestor schimbări şi asupra problemelor actuale din Siria?

E.B. Una foarte clară. Sprijinim sută la sută poporul sirian. Nu pe dictatorii sângeroşi, nu regimurile care îşi ucid propriii oameni. Turcia care a fost printre primele state care i-au spus lui Mubarak că trebuie să plece. La fel, şi cu Gaddafi. Tot aşa, am fost printre primii care i-au spus şi lui Assad că trebuie să plece. Primii doi au dispărut. Al treilea a rezistat până acum. Dar fie trebuie să facă reforme, fie trebuie să plece.

E.F. Assad deschisese totuşi piaţa siriană pentru Turcia. În prezent, companiile turceşti au de suferit?

E.B. Bineînţeles că ceea ce se întâmplă în Siria nu face bine schimburilor bilaterale, dar a salva fie şi o singură viaţă e mai important.

E.F. Şi ce se va întâmpla dacă regimul sirian nu va respecta planul Annan?

E.B. Se va reuni din nou consiliul "prietenilor Siriei" şi în cadrul comunităţii internaţionale vom încerca să ajungem la o poziţie comună. Suntem mulţumiţi că şi ministrul român de Externe a jucat un rol foarte activ în cadrul ultimei întâlniri privind Siria.

I.M.I. Împărtăşiţi acelaşi punct de vedere cu România în ceea ce priveşte Siria?

E.B. Nu cred că viziunea noastră diferă prea mult. Suntem cu toţii interesaţi să salvăm vieţi nevinovate.

I.M.I. România are legături cu Siria şi autorităţile. Legături istorice.

E.B. Da, dar România nu îşi doreşte uciderea unor oameni nevinovaţi. Ştiţi din propria voastră istorie ce se întâmplă când un dictator începe să îşi ucidă propriii oameni şi ştiţi cum reacţionează oamenii. Mi-aş dori ca cei care iau deciziile în Siria să înveţe din experienţa României, ce se întâmplă când îţi ucizi cetăţenii.

E.F. România nu era atunci o ţară militarizată. Siria este. Iar în cadrul comunităţii internaţionale există mai multe viziuni despre cum ar trebui să se ajungă la democraţie în acea ţară. Unele state din Golf consideră că rebelii trebuie înarmaţi, altele, nu. Unele state dau bani. Care e viziunea Turciei?

E.B. Eu sunt ministrul pentru Afaceri Europene, prefer să vorbesc de chestiuni europene. Dar poziţia Turciei este foarte clară, la nivelul ministerului nostru de Externe. Iar discursul premierului Erdogan, de săptămâna trecută, la summitul de la Istanbul, a fost extrem de clar şi direct. A spus "nu mai avem încredere în Assad". Şi am fi surprinşi să-şi ţină promisiunea făcută lui Kofi Annan. Pentru că ne-a făcut şi nouă promisiuni similare de multe ori.

E.F. Au părut europenii să aibă în acest caz o politică unită?

E.B. Nu atât de tranşantă pe cât a fost în cazul Libiei, dar ajungem acolo.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite