Un al treilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria. Vezi cine vrea să-l construiască!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consorţiu spaniol-chinez şi-a exprimat interesul de a construi un al treilea pod peste Dunăre în Bulgaria şi România, a anunţat primarul oraşului bulgar Silistra, Yulian Naydenov.

Consorţiul şi-a exprimat interesul prin intermediul unei scrisori care a fost adresată premierului bulgar, ministrului Transporturilor, Ivaylo Moskovski, şi ministrului Dezvoltării Regionale, Lilyana Pavlova, notează Novinite. Podul ar urma să fie construit între Silistra şi Călăraşi.

Cel de-al doilea pod peste Dunăre între Bulgaria şi România a fost inaugurat marţi, atunci când oficialii români şi bulgari au făcut o plimbare pe puntea care leagă Vidin de Calafat. Podul se va deschide traficului anul viitor.

Potrivit primarului din Silistra, oficialii români care au participat luni la o conferinţă internaţională privind cooperarea transfrontalieră în regiunea Dunării au fost încântaţi de ideea unui pod între Silistra şi Călăraşi.

Oficialii consorţiului SPHIMX susţin că s-au întâlnit deja cu ministrul Transportului, Ovidiu Silaghi, iar "aceştia sunt gata să reacţioneze în cazul în care apare un investitor", se arată în scrisoarea înaintată de companie.

Guvernul bulgar a promis că va construi cel puţin două poduri peste Dunăre pentru a face legătura cu România.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite