Furt bizar într-o catedrală din Dublin: hoţii au luat inima Sfântului Laurence

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inima conservată a Sfântului Laurence O'Toole, patronul capitalei irlandeze, Dublin, a fost furată din Catedrala Christ Church, au anunţat oficialii.

Hoţii au tăiat barele de fier care protejau relicva din secolul al 12-lea, aflată într-o cutie de lemn, de forma unei inimi. Poliţia crede că furtul a avut loc vineri noaptea sau sâmbătă dimineaţă.

„Au venit exact la ţintă. Au vrut inima Sfântului Laurence O'Toole. E complet bizar", a declarat un purtător de cuvânt al bisericii, adăugând că alte exponate, cum ar fi cupe şi candelabre de aur, valoroase, au rămas neatinse.

Inima făcea din Catedrala Christ Church un loc de pelerinaj, încă din evul mediu.

„Nu are valoare economică"

Decanul Catedralei Christ Church şi al diocezei Dublin, reverendul Dermot Dunne, s-a declarat „devastat" de acest furt. „Nu are nicio valoare economică dar e o comoară fără preţ care ne leagă de părintele fondator al Dublinului, St Laurence O'Toole", a adăugat el.

Biserica a avut circa 40 de vizitatori între 09:30 GMT şi 12:30 GMT, interval în care poliţiştii au estimat că s-a petrecut furtul, dar oficialii spun că hoţul s-ar fi putut ascunde în biserică pe timpul nopţii. Nu existau semne de intrare forţată în catedrală.

St Laurence O'Toole a fost arhiepiscop al Dublinului începând din 1162 şi până la moartea sa, în 1180. El a fost canonizat în 1225 datorită unor miracole care s-ar fi petrecut la mormântul său.

Nu este singurul furt de acest fel care se petrece în ultimul timp în Irlanda. Un container care conţinea moaştele Sf.Brigid a fost furat de la biserica cu acelaşi nume din Killester, la nord de Dublin.

În octombrie anul trecut, relicve ale crucii pe care a fost crucificat Isus au fost furate de la Holycross Abbey, lângă oraşul Thurles, dar recuperate apoi de poliţie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite