Dreapta italiană, în derivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor municipale, dreapta lui Berlusconi face tentative disperate pentru a-şi destabiliza adversarii politici şi pe favoritul acestora (de centru-stânga) la Primăria oraşului Milano.

„Islamul mărşăluieşte în faţa Domului din Milano", scrie publicaţia de dreapta „Il Giornale", pentru a-l decredibiliza pe contracandidatul lui Berlusconi la primăria din Milano, bastionul tradiţional al acestuia. „Cu stânga la putere, Milano s-ar transforma într-un oraş islamic", a afirmat Berlusconi recent. La originea acestor atacuri se află marşul organizat de Uniunea comunităţilor islamice din Italia pentru a-şi susţine candidatul de centru-stânga, precum şi proiectul acestuia de a construi la Milano o moschee şi un centru cultural destinat islamului. Însă apropourile antiislam nu şi-au găsit ecou în sânul Bisericii Catolice, care a afirmat, prin intermediul Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), că „nu există niciun pericol islamic în Italia. Nu avem nicio rezervă în privinţa existenţei lăcaşurilor de cult, fiecare are libertatea să-şi practice propria credinţă şi să o facă în locuri adecvate".

Atacurile dreptei la adresa minorităţilor religioase şi etnice nu se limitează  la comunitatea musulmană. Rromii, la rândul lor, constituie ţinta unor declaraţii insultătoare. Într-un clip electoral, Berlusconi prevede apariţia unui „oraş al ţiganilor", asediat prin extinderea taberelor de rromi. Mai mult, împreună cu Liga Nordului, centrul-dreapta italian vrea să acrediteze ideea că reprezentantul centrului-stânga este un vechi prieten al Brigăzilor roşii şi agită ameninţarea „recuperării" oraşului Milano de către stânga radicală. Pe de altă parte, Berlusconi a ocupat într-o asemenea măsură timpii de antenă, încât principalele sale trusturi media, RAI şi Mediaset, au fost obligate recent să plătească amenzi în valoare de 800.000 de euro.

În fine, mai mult decât pericolul comunist este invocat cel al homosexualităţii. În ultima perioadă, ziarele pro-Berlusconi s-au umplut de sloganuri homofobe. „Pisapia (candidatul stângii la Primăria din Milano, n.red) va face din Milano o Mecca a homosexualilor", mai scrie şi „Il Libero", o altă publicaţie pro-Berlusconi.

Multiplicarea acuzaţiilor şi a afirmaţiilor defăimătoare la adresa stângii pare să fie singura cale de atac a dreptei, care vede că oraşe precum Milano sau Napoli sunt pe cale să devină fiefuri ale stângii. Nu le mai rămâne altceva  de făcut decât să semene panica, susţine cotidianul „La Repubblica". „În discursul către alegători, Berulusconi nici măcar nu mai încearcă să apere efortul şi munca propriului Cabinet, ci doar încearcă să terorizeze electoratul care încă mai ezită", scrie „La Repubblica".  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite