Dorin Chioţea, jurnalist: Un cap de urs de la Ceauşescu, la Phenian

Dorin Chioţea e unul dintre puţinii jurnalişti români care au reuşit să pătrundă în Coreea de Nord. În 2007, alături de un fotoreporter, a petrecut acolo o săptămână.

Nord-coreenii trăiesc în locul în care s-au născut, au nevoie de aprobare ca să se mute în altă localitate şi nu au acces la internet sau posturi de televiziune străine.

„Adevărul":  Te-a frapat ceva de cum ai ajuns în Coreea de Nord?

Dorin Chioţea: Este o experienţă uluitoare pentru cineva care a trăit comunismul şi-n România. Îţi dai seama că se poate şi mult mai rău. Să ajungi în Coreea de Nord nu e simplu. Am fost verificat două luni după care am primit biletul de avion de la ambasada lor de la Bucureşti. Nu există curse directe, la ei ajungi cu-n avion din China, „tapetat" cu tablouri cu Kim Ir Sen. Apoi, la aeroport îţi laşi telefonul mobil, îţi dau o chitanţă, şi-l recuperezi când pleci.

Ca jurnalist, erai urmărit sau puteai să te plimbi în voie?

Coreea de Nord şi Turkmenistan sunt singurele ţări unde turiştii nu au voie să meargă neînsoţiţi pe stradă. Pe noi ne aştepta un aşa-zis ghid, bine de fapt am avut trei şi un şofer. Şi mergeam doar pe traseele stabilite de ei, deşi, faţă de un turist obişnuit am putut să văd şi o piaţă sau un spital. În lume sunt doar trei agenţii de turism care organizează excursii aici şi o zi te costă 150 de euro, tarif în care intră tot, cazare, masă, transport.

Cum erau localnicii?

Nu poţi să intri în contact cu ei, nu te lasă „ghizii". Noi purtam nişte banderole albe la mână, pe care ni le-au dat la hotel după ce ne-au luat paşapoartele! Acolo toţi sunt îmbrăcaţi în uniforme, toţi poartă insigna cu Kim Ir Sen în piept. Se fereau de noi. Ei nu au voie nici să meargă dintr-un oraş în altul, trăiesc acolo unde se nasc şi dacă vor să ajungă în altă localitate au nevoie de aprobări, iar pe drum sunt controlaţi de militari. Oamenii de acolo nu plătesc nimic, nici transportul sau spitalizarea, mesajul fiind că totul e un dar din partea liderului lor.

La ştiri erau imagini cu oameni plângând la aflarea veştii că a murit Kim Jong Il. Crezi că erau forţaţi să se manifeste în acest mod?

Sunt prea îndoctrinaţi, nu cred că erau forţaţi, pentru că toată viaţa doar asta li s-a dat şi ei doar atât ştiu, că liderul le-a dat totul. Ei nu au acces la nimic, la internet, nu au informaţii despre lumea exterioară.

În hotel se puteau urmări posturile de televiziune străine?

Aveam BBC World, încă vreo două posturi internaţionale şi două locale, unde se difuzau numai ştiri din interior şi filme despre realizările comuniştilor, iar la radio era numai muzică coreeană. Emisiunile lor durau mai mult decât cele pe care le aveam noi pe vremea lui Ceauşescu.

Existau magazine şi cu alte produse pe lângă cele autohtone?

Nu sunt deloc magazine pentru ei, decât unele pentru străini, un fel de „shop" cum aveam noi pe vremea lui Ceauşescu, unde găseai cola sau bere. În rest, fiecare bloc are la parter o cantină unde mănâncă poporul.

Ai vizitat şi Muzeul Prieteniei Internaţionale?

Da, este ceva extraordinar. Este săpat în muntele Myohyang-san şi sunt de fapt două corpuri, unul dedicat lui Kim Ir Sen şi unul lui Kim Jong Il. Sunt tunele de sute de metri, instalaţii de aer condiţionat, este o construcţie fabuloasă...o mare risipă de bani. Sunt expuse inclusiv trenurile cu care merg liderii, este şi un cap de urs primit din partea lui Ceauşescu, dar şi servicii de cafea sau obiecte de porţelan de la diferiţi preşedinţi de stat. E şi o cupă din partea echipei de baschet Steaua Bucureşti.

"Oamenii de acolo nu plătesc nimic, nici transportul sau spitalizarea, mesajul fiind că totul e un dar din partea liderului lor."

Antrenorul naţionalei,  pe şantier

44 de ani a aşteptat naţionala de fotbal a Coreei de Nord să participe la un nou Campionat Mondial. În 2010, la turneul din Africa de Sud, trupa condusă de Kim Jung Hun a căzut într-o grupă de foc, alături de Brazilia, Portugalia şi Coasta de Fildeş. Primul meci a adus un eşec la limită în faţa Selecao, 1-2, iar jocul curajos al nord-coreenilor le-a dat aripi comuniştilor de la Pyongyang. Aşa s-a făcut că liderul suprem, Kim Jong Il, a luat o decizie istorică: meciul cu Portugalia să fie transmis în direct! 

O premieră pentru o naţiune comunistă care controlează fiecare cuvânt din mass-media. Numai că nord-coreenii şi-au văzut echipa de fotbal zdrobită cu 7-0. Pe măsură ce golurile curgeau în poarta lui Myong Guk şi misiunea omului de la televiziune devenea tot mai grea. De la golul patru, comentatorul a rămas fără glas. Fluierul de final a venit ca o izbăvire. „Portugalia a câştigat şi are patru puncte. Încheiem transmisia", a spus comentatorul.

Imediat, a început un reportaj cu muncitorii unei uzine care îl ridicau în slăvi pe „părintele poporului", Kim Jong Il. A urmat un nou eşec la scor, 0-3 în faţa Coastei de Fildeş, iar revenirea în ţară a fost un coşmar. Se spune că antrenorul Kim Jung Hun a fost efectiv umilit în faţa a 400 de demnitari comunişti, care l-au criticat aspru timp de şase ore. În presa occidentală a apărut informaţia că tehnicianul a fost trimis la muncă silnică pe un şantier! Cert este că Jung Hun nu a mai antrenat de atunci!   Alexandru Ştefan