Donald Trump, admirator al lui Putin
0Magnatul american îl consideră, în schimb, pe George W. Bush drept cel mai slab preşedinte din istoria SUA Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din SUA, Donald Trump, a făcut
Magnatul american îl consideră, în schimb, pe George W. Bush drept cel mai slab preşedinte din istoria SUA
Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din SUA, Donald Trump, a făcut recent declaraţii şocante. Invitat de către Larry King în studiourile CNN, magnatul l-a caracterizat pe George W. Bush drept cel mai slab preşedinte al SUA din istorie. Totodată, el a spus că preşedintele rus, Vladimir Putin, este unul dintre cei mai de succes politicieni contemporani.
Trump a fost intervievat cu prilejul lansării noului său volum "Think Big and Kick Ass" ("Gândeşte mare şi dă cu şutul", în traducere aproximativă - n.r.).
"Este o carte despre tenacitate, despre cum se fac banii, cum se obţine fericirea. Titlul e cam dur, însă, din nefericire, în viaţă trebuie să faci uneori acest lucru", a spus autorul.
Cu prilejul interviului, el a vorbit şi despre puternicii zilei. Iată ce a spus despre Putin: "… îţi place sau nu-ţi place - face o treabă bună, reconstruind imaginea Rusiei".
Faţă de Bush a fost critic: "Îl învinovăţesc pentru război. Îl învinovăţesc pentru prestigiul ţării. Îl învinovăţesc pentru că, oriunde în lume, nu mai suntem respectaţi cum eram".
100 dolari cadou, pentru cititori
Miliardarul american şi-a lansat cartea la Librăria Barnes&Nobles de pe Fifth Avenue din New York. El a anunţat că va oferi 100 de dolari pentru fiecare dintre primii 100 de fani sosiţi la eveniment. Acest lucru a făcut ca multe persoane să dea năvală la librărie.
Autorul a descins dintr-un Rolls Royce alb în aplauzele şi strigătele celor prezenţi, "Trump, Trump" şi "Donald, Donald", ca şi când ar fi fost un star de la Hollywood. În afara faptului că a acordat autografe, magnatul a oferit 100 de dolari primilor sosiţi şi câte 50 de dolari următorilor 200. 1.000 de persoane au primit câte 10 dolari.
Cel mai mare turn din Canada
Magnatul Trump nu se ocupă numai de cărţi. Vineri, el a lansat oficial, la Toronto (Canada), lucrările de construcţie la un nou zgârie-nori. Imobilul, de 57 de etaje, va fi cel mai înalt edificiu din această ţară. Urmează să fie inaugurat în 2010.