Dmitri Medvedev este noul "ţar" al Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte a depus, ieri, jurământul pe un exemplar special al Constituţiei, în Sala Sfântului Andrei din Kremlin La ora 10.50, Putin a sosit la Kremlin, unde şi-a aşteptat

Noul preşedinte a depus, ieri, jurământul pe un exemplar special al Constituţiei, în Sala Sfântului Andrei din Kremlin

La ora 10.50, Putin a sosit la Kremlin, unde şi-a aşteptat succesorul. La 11 fix, uşile Sălii Sfântul Andrei s-au deschis şi a intrat Medvedev.

Oaspeţii s-au adunat la Kremlin cu aproximativ o oră înaintea ceremoniei. Au fost invitate circa 2.400 de persoane, inclusiv reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate la Moscova.

Printre cei prezenţi s-au numărat şi fosta dirigintă şi profesoară de germană a lui Vladimir Putin, Vera Gurevici, antrenorul de judo al fostului preşedinte, Anatoli Rahlin, fostul rector, actual preşedinte al Universităţii de stat din Sankt-Peterburg, Liudmila Verbitkaia, dar şi văduva căpitanului de pe submarinul Kursk, Irina Liacin. Sala Sf.Andrei nu este întâmplător aleasă pentru ceremoniile de învestitură. Tradiţia porneşte din 1856, de la încoronarea ţarului Aleksandr al II-lea. În această sală au preluat apoi tronul Imperiului rus Aleksandr al III-lea şi Nikolai al II-lea.

Valiza nucleară şi legitimaţia de serviciu

După depunerea jurământului şi discursurile de rigoare, Medvedev a primit onorurile gărzii prezidenţiale împreună cu fostul preşedinte Vladimir Putin, care a părăsit apoi Kremlinul. Adresându-se soldaţilor, el i-a felicitat cu ocazia împlinirii a 72 de ani de la formarea acestei unităţi. După învestitură a primit, în prezenţa ministrului apărării, Anatoli Serdiukov, codurile care îi oferă controlul armei nucelare. Cu câteva zile înainte, ofiţerii-operatori i-au făcut lui Medvedev un instructaj teoretic. Legitimaţia de preşedinte al Rusiei a primit-o în ajun, fără martori.

Noul preşedinte al Rusiei s-a îndreptat apoi spre catedrala Buna Vestire din Kremlin, unde i s-a alăturat şi soţia sa Svetlana, pentru o slujbă oficiată în cinstea învestirii sale în funcţia supremă în stat de către patriarhul tuturor ruşilor, Aleksei al II-lea.

Invitaţii au primit cadouri

Oaspeţii prezenţi în Sala Sfântul Andrei au luat parte la recepţia oficială dată în onoarea noului preşedinte. De obicei, la banchetul ce urmează la câteva ore după ceremonia de învestitură nu se fac cadouri noului sau fostului şef al statului, ci invitaţilor. De exemplu, la învestirea lui Putin din 2004, aceştia au primit câte o medalie de argint dedicată inaugurării noului mandat prezidenţial.

Jur să respect şi să protejez drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului, să respect şi să apăr Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului, să îmi servesc cu loialitate poporul

Dmitri Medvedev, preşedintele Federaţiei Ruse

Toţi oamenii preşedintelui

Câteva personalităţi ale vieţii politice ruse deţin cheia raportului de putere de la Moscova. Traseul lor va indica cine va fi cel mai puternic om din ţară.

Serghei Sobianin

Şef al administraţiei de la Kremlin din 2005, fost guvernator al regiunii Tiumen, una dintre cele mai bogate în hidrocarburi. Este cunoscut pentru abilitatea sa de a obţine compromisuri între puternicii baroni ai petrolului din ţară şi de a ţine sub control guvernatorii regionali. El a condus campania electorală a lui Medvedev.

Igor Secin

Adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale din 2000, este unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Putin încă din perioada când acesta se afla la Sankt Petersburg. Este preşedintele gigantului petrolier controlat de stat Rosneft. Este considerat liderul neoficial al unui grup de foşti ofiţeri KGB/FSB pe care se sprijină Putin.

Vladislav Surkov

Al doilea adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale din 1999. Este omul de propagandă şi ideologul Kremlinului. Are o influenţă mare în partidul Rusia Unită, Parlament şi în presă. Consilier apropiat al lui Putin, el a ajutat de asemenea în campania lui Medvedev.

Nikolai Patruşev

Şeful Serviciului Federal de Securitate din 1999, cu o influenţă imensă în Rusia. Are legături apropiate cu Putin şi Secin.

Viktor Zubkov

Prim-ministru din septembrie 2007. Este un apropiat al lui Putin şi unul dintre candidaţii la preşedinţia Gazprom.

Serghei Ivanov

Fost ministru al apărării, în prezent prim-vicepremier. A fost la un moment dat considerat un posibil succesor al lui Putin. Spion de carieră în timpul URSS, a avut misiuni importante în Europa şi Africa. Este influent în serviciile secrete, apărare şi industria armamentului.

Aleksei Kudrin

Ministru de finanţe din mai 2000 şi vicepremier, a reformat finanţele Rusiei, echilibrând bugetul după haosul din anii "90 şi s-a opus cheltuirii veniturilor din petrol. A devenit preferatul investitorilor pentru că a susţinut reformele de piaţă şi politicile fiscale echilibrate. Kudrin a fost cel care l-a ajutat pe Putin să primească prima funcţie la Kremlin.

Aleksandr Voloşin

Supervizează compania energetică de stat unificată. Fost şef al administraţiei prezidenţiale, a demisionat după arestarea omului de afaceri Mihail Hodorkovski, dar şi-a păstrat o influenţă semnificativă. El a fost consilierul neoficial al lui Medvedev. Respectat în Statele Unite şi Europa, are legături apropiate cu guvernatorii regionali şi mediul de afaceri.

Aleksei Miller

Preşedinte şi director general al Gazprom din 2001. A avut un rol esenţial în consolidarea controlului Kremlinului asupra Gazprom în timpul mandatelor lui Putin. A lucrat cu Medvedev, care este preşedinte al Consiliului de Administraţie al Gazprom.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite