Dispută franco-bulgară pe tema eliberării infirmierelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful diplomaţiei de la Sofia, Ivailo Kalfin, vizibil iritat că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, îşi arogă toate meritele Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, era întâmpinat

Şeful diplomaţiei de la Sofia, Ivailo Kalfin, vizibil iritat că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, îşi arogă toate meritele

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, era întâmpinat la Sofia, în luna octombrie, ca un erou, pentru eforturile făcute în vederea eliberării infirmierelor bulgare din Libia. Se pare însă că, între timp, show-ul mediatic al liderului de la Paris a deranjat multă lume.

Nicolas Sarkozy a punctat de fiecare dată meritul său şi al fostei soţii, Cecile, în negocierile care au dus la eliberarea infirmierelor bulgare şi a medicului palestinian. Criticat pentru vizita de lungă durată pe care liderul libian, Muammar Gaddafi, a efectuat-o în Franţa, Sarkozy a ţinut să facă o serie de precizări într-un interviu acordat publicaţiei "Le Nouvel Observateur".

Preşedintele francez şi-a justificat decizia de a se deplasa la Tripoli şi de a-l invita ulterior pe liderul libian la Paris. "I-am spus lui Gaddafi că mă voi deplasa la Tripoli în calitate de preşedinte după ce le va elibera pe infirmiere.

Dacă nu aş fi făcut ceea ce am făcut, infirmierele ar fi în continuare în închisoare", a subliniat el, amintind că, în ultimii 15 ani, lideri precum Romano Prodi, Tony Blair sau Condoleezza Rice nu au ezitat să viziteze Libia.

Diplomaţia de la Sofia îşi revendică meritele

Interviul din "Le Nouvel Observateur" a creat iritare la Sofia. Ministrul de externe, Ivailo Kalfin, a recunoscut rolul lui Sarkozy în etapele finale ale procesului de negocieri, dar a subliniat că diplomaţia bulgară a fost principalul factor în eliberarea personalului medical.

"Eliberarea infirmierelor noastre din Libia este în întregime rezultatul politicii externe a Bulgariei", a declarat Kalfin pentru postul de radio Darik. Pe de altă parte, comisarul european Magdalena Kuneva a precizat că integrarea Bulgariei în UE a făcut posibilă eliberarea infirmierelor.

Gaddafi şi-a mutat cortul în Andaluzia

După ce a părăsit Parisul, liderul libian Muammar Gaddafi şi-a stabilit cartierul general lângă Sevilla, într-o somptuoasă fermă andaluză, pentru un weekend de relaxare şi vânătoare, înaintea vizitei oficiale la Madrid, care începe astăzi.

Potrivit presei spaniole, un convoi format din circa 50 de limuzine a ajuns sâmbătă la "Hacienda de la Boticaria", un complex hotelier de lux, cu teren de golf şi izvoare de apă minerală. La sosirea lui Gaddafi a fost sacrificată o oaie, urmând ritualul musulman. Colonelul Gaddafi urmează să se întâlnească astăzi cu şeful guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, şi mâine cu regele Juan Carlos.

Presa spaniolă nota că vizita este înconjurată de o undă de mister, fără să se ştie dacă ea este întreţinută cu bună ştiinţă pentru motive de securitate sau este legată de capriciile "acestui invitat atât de fantastic şi imprevizibil, curtat pentru petrolul său şi carnetul său de cecuri".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite