Dinastiile politice ale lumii – un business de familie?

Ţări ce pot fi considerate etaloane ale democraţiei continuă să producă lideri cu acelaşi arbore genealogic Recenta victorie în alegeri a Cristinei Fernandez de Kirchner, care îi va

Ţări ce pot fi considerate etaloane ale democraţiei continuă să producă lideri cu acelaşi arbore genealogic

Recenta victorie în alegeri a Cristinei Fernandez de Kirchner, care îi va succeda soţului la preşedinţia Argentinei, duce cu gândul la alte familii ale căror membri au împărţit sau şi-au transferat unul altuia puterea politică. Dinastiile politice sunt prezente în cele mai democratice ţări ale lumii.

După ce a fost aleasă drept succesoare de către soţul său, preşedintele Nestor Kirchner, Cristina Kirchner a devenit candidată a Partidului Peronist din Argentina şi a câştigat alegerile.

Potrivit legii, în Argentina, un preşedinte nu poate avea mai mult de două mandate succesive, dar o echipă soţ-soţie poate alterna la putere dacă ei continuă să fie susţinuţi de alegători. Nu este singurul cuplu politic care a încercat să păstreze puterea în familie.

Hillary şi Bill Clinton au petrecut mulţi ani ca un cuplu politic. Potrivit biografiei lui Hillary, nu cu mult timp după ce s-au întâlnit, ei au pus la cale un plan politic pe termen lung care, dacă ar fi avut succes, le-ar fi asigurat fiecăruia dintre ei câte opt ani la Casa Albă.

Ofertă promoţională: doi oameni pentru un singur vot

În prima sa campanie electorală, în 1992, Bill Clinton amintea adesea de soţia sa, spunând în glumă că alegătorii vor primi "doi oameni pentru un singur vot". După ce a fost ales, el i-a dat soţiei sale un rol fără precedent pentru o primă doamnă, acela de a conduce reforma sănătăţii.

Atât programul de reformă, cât şi numirea lui Hillary au fost criticate, iar reforma nu a reuşit să treacă prin Congres, în 1993. Ca primă doamnă, Hillary Clinton a continuat să joace un rol semnificativ având activitate în promovarea educaţiei şi a îngrijirii copiilor.

Ea a luat politica pe cont propriu în 1999, când a câştigt un loc în Senat. În SUA, rolul politic al primei doamne este din nou în lumina reflectoarelor în campania electorală pentru alegerile din 2008, în care Hillary Clinton candidează la preşedinţie.

Ea a declarat că, dacă va fi aleasă, va folosi abilitatea şi experienţa politică a soţului său, Bill, căruia îi va oferi un rol de emisar pentru a îmbunătăţi imaginea Americii în lume.

"Nu mă pot gândi la cineva mai potrivit decât Bill Clinton pentru acest rol" a declarat ea, în timpul campaniei, adăugând că este extrem de norocoasă că beneficiază de experienţa lui.

Totuşi, fostul preşedinte a declarat recent că nu va avea o funcţie importantă la Casa Albă, dacă Hillary va deveni şefa statului. El a precizat, într-un interviu acordat BBC, că nu va deveni "preşedinte prin procură".

Gemenii Kaczynski, preşedinte şi premier

Sloganul "doi oameni pentru un singur vot" li s-ar fi potrivit şi gemenilor Kaczynski, care au deţinut cele mai puternice funcţii politice în Polonia timp de peste un an. Lech şi Jaroslaw Kaczynski, în vârstă de 58 de ani, au fost în prim-plan pe scena politică poloneză în ultimul sfert de secol. În 2005, când partidul lor a câştigat alegerile, Jaroslaw Kaczynski, preşedintele partidului, a renunţat la funcţia de premier pentru a nu reduce şansele fratelui său, Lech, care candida la preşedinţie.

El şi-a exprimat atunci temerile că polonezilor nu le-ar surâde ideea de a avea doi fraţi la putere. Lech Kaczynski, fost primar al Varşoviei, a fost ales preşedinte. "Raportez, misiunea a fost îndeplinită", a declarat el la scurt timp, într-o emisiune în direct, adresându-se fratelui său, Jaroslaw.

Acest lucru a născut semne de întrebare privind independenţa preşedintelui. În 2006, la şase luni după accederea lui Lech Kaczynski la preşedinţie, el l-a numit premier pe fratele său, Jaroslaw. În prezent, acesta este pe punctul de a demisiona, în urma înfrângerii în alegerile de luna trecută.

Rusia, dominată de nepotism

Premierul rus este socrul ministrului apărării, ministrul energiei este soţul ministrului sănătăţii, iar fiul ministrului justiţiei este însurat cu fiica adjunctului şefului de cabinet de la Kremlin. În ediţia din 25 septembrie, revista "Kommersant-Vlast" a identificat 35 de exemple diferite de legături de rudenie între oficialii ruşi.

La scurt timp după ce Vladimir Putin l-a nominalizat pe Viktor Zubkov ca premier, în septembrie, ministrul apărării, Anatoly Serdyukov, şi-a anunţat demisia pe motiv că este ginerele lui Zubkov, iar situaţia rezultată ar fi fost un conflict de interese. Demisia lui a fost respinsă însă de Putin. Guvernul de la Moscova include şi un cuplu. Viktor Khristenenko, ministrul industriilor şi energiei, şi Tatyana Golikova, ministrul sănătăţii şi afacerilor sociale, sunt soţ şi soţie.

În ciuda unei legi a conflictului de interese, care interzice oficialilor să lucreze într-o funcţie unde sunt supervizaţi de un membru al propriei familii, nepotismul este răspândit în Rusia. Politicianul de opoziţie Boris Nemtsov spune că trendul izvorăşte din tendinţa lui Putin de a se baza pe o clică restrânsă de oameni la guvernare.

Legăturile de familie sunt la fel de puternice şi în provincii. Preşedintele cecen Ramzan Kadyrov şi premierul cecen Odes Baisulatov sunt veri. Adam Bellow, autorul cărţii "Odă nepotismului: o istorie naturală", spune că nepotismul este "un impuls înăscut, precum actele sexuale sau cele de agresiune", şi că este imposibil de eradicat.

Potrivit acestuia, nepotismul are şi elemente pozitive: creează încredere şi umanizează "birocraţia imorală".
"Singurul lucru pe care îl putem face este să stabilim standarde de judecată şi să încercăm să discernem care sunt regulile.

În toate guvernele, democratice sau nu, există o tendinţă să existe relaţii de familie, fie la început, fie în timp, pe măsură ce se formează o clasă politică", scrie Bellow. El citează Imperiul Roman, dinastia imperială chineză şi SUA modernă - între societăţile unde nepotismul există în anumită măsură. Bellow spune că nepotismul în sine nu este rău şi că nu înseamnă corupţie, dar poate conduce la corupţie.

Conducerea Japoniei se moşteneşte

În septembrie, postul de premier al Japoniei a fost disputat între fiul unui fost premier şi nepotul unui alt fost premier. Cel care elibera postul era şi el nepot de fost premier, ca şi predecesorul său şi predecesorul predecesorului său, după cum relatează presa niponă.

Japonia, considerată etalonul democraţiei în Asia, continuă să producă lideri ce se disting prin nuanţe subtile în coloratura politică. Yasuo Fukuda, candidatul care l-a înlocuit în septembrie pe Shinzo Abe la funcţia de premier şi fostul său contracandidat, Taro Aso, sunt amândoi exponenţii unui sistem politic dominat nu de către oameni cu ideile necesare, ci de oameni cu numele de familie necesar pentru a ocupa funcţia, comentează analiştii. Actualul premier Fukuda este fiu de premier, iar fostul premier Abe este nepot de premier.

"A doua sau a treia generaţie dintr-o familie de politicieni tinde să înveţe tehnicile politice ca pe un business de familie, fără a avea vocaţie sau porniri puternice în legătură cu ceea ce doresc să facă pentru ţară", declara Hirotada Asakawa, analist politic din Tokyo. Potrivit presei nipone, circa o treime din parlamentarii japonezi provin din aşa-numita "nobilime politică". Conducerea ereditară nu parazitează numai partidul de guvernare liberal democrat care conduce Japonia de 50 de ani, dar şi partidele de opoziţie. Ichiro Ozawa, şeful Partidului Democrat din Japonia, este fiul unui fost ministru.

Rude la putere, în America

Pe lângă preşedinţiile tată-fiu, pe la Casa Albă au mai trecut un bunic şi un nepot, precum şi doi veri
Succesul politic al familiei Bush, care a dat doi preşedinţi, un vicepreşedinte, un senator şi doi guvernatori, nu este unic în istoria SUA. Începând cu preşedinţiile lui John Adams (1797-1801) şi ale fiului său, John Quincy Adams (1831-1848), rudele politicienilor proeminenţi au urmat la putere.

Peter Schweizer, autorul unei biografii a familiei actualului preşedinte, spune că Bush este "dinastia politică ce a avut cel mai mare succes în istoria Americii". Ea a dat doi preşedinţi (George H.W. Bush şi George W. Bush), un vicepreşedinte (George H.W. Bush), un senator (Prescott Bush - bunicul actualului preşedinte) şi doi guvernatori (George W. Bush şi fratele său, Jeb Bush).

Pe lângă preşedinţiile tată-fiu, America a mai ales la Casa Albă un bunic şi un nepot. Este vorba de William Henry Harrison şi Benjamin Harrison, al 9-lea, respectiv al 23-lea preşedinte al SUA. Verii Theodore Roosevelt şi Franklin D. Roosevelt au fost al 26-lea, respectiv al 32-lea preşedinte al SUA. Fiii ambilor şi-au dorit cariere politice, dar niciunul nu a trecut de Camera Reprezentanţilor.

Familia Kennedy a produs trei fraţi, toţi candidaţi la preşedinţie - John, Robert şi Edward - iar unul a reuşit. Toţi trei au câştigat locuri în Senat. Fostul preşedinte al SUA, John F. Kennedy, şi-a numit fratele, Robert, procuror general. Următoarea generaţie Kennedy a câştigat un loc în Camera Reprezentanţilor, prin Patrick J. (fiul lui Edward), şi un post de guvernator prin Kathleen Kennedy Townsend (fiica lui Robert).

În prima administraţie George W. Bush au existat şi acuzaţii de nepotism. Michael Powell, fiul secretarului de stat de atunci, Collin Powell, a fost numit preşedinte al Comisiei Federale de Communicaţii, iar Elaine Chao, soţia senatorului Mitch McConnell, a fost numită secretar pentru muncă. Fiica vicepreşedintelui Dick Cheney a devenit adjuncta asistentului secretarului de stat.

Alţi politicieni americani cu tradiţie

Primarul oraşului Chicago, Richard M. Daley, care se află la al cincilea mandat. Tatăl său, Richard, a avut şase mandate. Familia Daley a condus Chicago timp de 37 de ani.

Republicanul Russ Carnahan, care a fost precedat în Congres de mama sa, în timp ce tatăl său a fost guvernator de Missouri. Bunicul a fost şi el congresmen, iar sora lui este secretar de stat în Missouri.

Senatorul Mary Landrieu este fiica unui fost senator care a făcut parte şi din cabinetul Jimmy Carter.

Politica în cuplu poate duce la divorţ

"Cuplul de aur" al stângii franceze, Segolene Royal şi Francois Hollande, a dovedit recent că parteneriatele la putere nu sunt întotdeauna uşor de realizat. Un alt exemplu în istoria recentă este cuplul Fujimori, din Peru, eşuat şi el din cauze politice.

Royal - care a fost candidata la preşedinţie a Partidului Socialist din Franţa în acest an, s-a despărţit ulterior de Hollande, liderul partidului şi partenerul său de viaţă de peste 27 de ani, după ce a fost înfrântă în alegeri de Nicolas Sarkozy.

Potrivit observatorilor politici, relaţia a fost supusă unor mari presiuni din cauza dezacordurilor din timpul alegerilor prezidenţiale. Hollande, care, potrivit unor observatori dorise să candideze el însuşi la preşedinţie, a făcut în timpul campaniei electorale remarci ce păreau în dezacord cu politicile lui Royal.

Pe de altă parte, Segolene Royal nu a făcut un secret din faptul că vrea să smulgă conducerea Partidului Socialist din mâinile fostului său soţ, cu care are patru copii. Un alt caz celebru din istorie este cel al fostei prime doamne a Perului, Susana Higuchi. Ea a fost deposedată de titlu de către soţul său, Alberto Fujimori, în 1994, după ce l-a acuzat că tolerează corupţia în guvern şi ignoră nevoile săracilor. Cei doi erau despărţiţi, dar încă soţ şi soţie la vremea când au fost făcute acuzaţiile.

Fujimori a explicat într-un discurs către naţiune că soţia sa a fost "neloială", "instabilă şi influenţabilă" de către rivalii politici. Ulterior, el a acordat titlul de primă doamnă fiicei lor. Un an mai târziu, Susana Higuchi a încercat să candideze împotriva soţului său la alegerile prezidenţiale. Fujimori i-a contracarat intenţia, trecând prin congres o lege care interzicea rudelor apropiate ale preşedintelui să candideze la posturi importante. Cuplul a divorţat un an mai târziu, iar în 2000, Susana Higuchi a fost aleasă în congres.

>> A doua sau a treia generaţie dintr-o familie de politicieni tinde să înveţe tehnicile politice ca pe un business de familie, fără a avea vocaţie sau porniri puternice în legătură cu ceea ce doresc să facă pentru ţară

Hirotada Asakawa
analist politic din Tokyo