Din culisele reîntregirii: Mitterand nu a dorit reunificarea Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 21 de ani, Germania de Est şi cea de Vest se reunificau. Chiar şi astăzi, după atâta vreme, apar poveşti inedite despre agitaţia politică produsă de eveniment.

Unul dintre actorii principali care au asistat la remarcabilul fapt istoric a fost Francois Mitterand, fostul preşedinte francez al cărui al doilea mandat a început odată cu desfiinţarea Zidului Berlinului. Mai puţini ştiu însă că prietenia franco-germană, cimentată în 1984 de întâlnirea, la Verdun, a celor doi coloşi ai vieţii politice europene (Francois Mitterand şi Helmuth Kohl), a trecut prin momente de cumpănă.

Cel puţin, aşa reiese în urma declasificării unor arhive britanice, ce redau aprecierile lui Charles Powell, consilier pe politică externă al al fostului prim ministru britanic Margareth Thatcher, cea supranumită „Doamna de Fier".

Documentele arată că, în realitate, atât Mitterand cât şi Thatcher priveau cu ostilitate ideea reunificării Germaniei. Ambii se temeau că vor asista la renaşterea colosului german care făcuse atât de mult rău Europei şi, prin efectul de domino, lumii întregi.
„Germania nu şi-a regăsit niciodată frontierele. Poporul german a fost în permanentă mişcare, aşa cum este şi astăzi", ar fi apreciat Mitterand cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o cu Thatcher la 8 decembrie 1989.

Fostul lider francez l-a criticat sever pe cancelarul Helmut Kohl, despre care a spus că nu avea „nicio sensibilitate pentru celelalte naţiuni" şi că „exploata sentimentul naţional german".

Totuşi în decembrie 1989, cu ocazia vizitei pe care Mitterand a făcut-o în Berlinul de Est, preşedintele francez a spus, diplomatic, că „libertatea a sosit în Europa de Est, reunificarea Germaniei este un eveniment fericit".

Mai mult: conştient de ireversibilitatea reunificării, Mitterand a ajutat Germania să se ancoreze solid în Europa, în special prin intermediul Uniunii monetare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite