Diaspora capitalismului chinez - magnaţii mondiali ai orezului

Oamenii de afaceri chinezi din Thailanda asigură 30% din orezul necesar pe planetă. Orezul este un element fundamental pentru alimentaţia lumii Orezul este un element fundamental pentru

Oamenii de afaceri chinezi din Thailanda asigură 30% din orezul necesar pe planetă. Orezul este un element fundamental pentru alimentaţia lumii

Orezul este un element fundamental pentru alimentaţia a numeroase populaţii ale lumii, îndeosebi în Asia şi Africa. Stă la baza bucătăriei asiatice, mai ales a bucătăriilor chineză şi indiană.

Este, de asemenea, consumat şi în bucătăriile europene. Numai un procent de 5-6% din producţia mondială de orez este însă comercializat pe piaţa internaţională.

Cele mai mari exportatoare de orez sunt Thailanda, Vietnam şi SUA, iar cele mai mari importatoare - Indonezia, Bangladesh şi Brazilia. Chiar şi China cumpără orez, pentru anul acesta anunţând că va creşte importurile din Thailanda, deoarece zvonurile că orezul din această ţară ar fi modificat genetic s-au dovedit false.

Dar magnaţii orezului sunt de origine chineză şi reprezintă o "castă" aparte. Printre aceştia se numără văduve bogate care-şi conduc "imperiile" cu o mână de fier.

Miliardarii care domină comerţul mondial de orez trăiesc în Thailanda, sunt de origine chineză şi controlează nouăsprezece din cele douăzeci cele mai importante grupuri industriale ale ţării. Vând 30% din orezul exportat pe întreaga planetă.

Numiţi "stăpânii orezului", sunt proprietari de zgârie-nori şi de centre comerciale. Dau de lucru la milioane de oameni, dar, spre deosebire de "omologii" lor de pe alte continente, nu fac paradă de bogăţia de care dispun. Vorbesc de ea ca despre ceva normal.

Mai preocupaţi de îndatoriri decât de plăceri

Magnaţii orezului sunt mai preocupaţi de îndatoririle ce le revin decât de plăceri. Pe scurt, pentru ei, o întreprindere reprezintă o responsabilitate socială, o îndatorire pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele şi bunăstarea tuturor care participă la "aventura" lor.

Consideră că banii nu trebuie irosiţi inutil, deoarece ostentaţia atrage după sine invidie, ranchiună şi ură. Miliardarii sino-thai (thailandezi de origine chineză - n.r.) seamănă cu familiile de industriaşi protestanţi.

Înfiinţează fundaţii, distribuie sume considerabile, în principal pentru şcolile pe care le-au deschis şi le patronează. Dar refuză să vorbească despre asta. Smarn Ophaswongse, de exemplu, a condus prestigioasa Asociaţie a exportatorilor de orez timp de douăzeci de ani.

El povesteşte cu plăcere, într-un amplu material din "Le Figaro", despre cele o sută douăzeci de pieţe deschise de exportatorii thailandezi şi modul în care "ai săi" domină comerţul mondial al orezului de cincizeci de ani. Ophaswongse consideră lucruri normale "micile asociaţii" create de câţiva prieteni.

Printre aceste "lucruri normale" se numără o universitate pentru 8.000 de studenţi, un spital enorm, un orfelinat cu 3.000 de angajaţi, un cimitir de 30.000 de locuri pentru cei care nu au rude care să plătească tot ce este necesar pentru înmormântări.

O aristocraţie chineză unică

Familiile sino-thai, care domină comerţul de orez, compun un fel de aristocraţie industrială chineză, fără echivalent într-o altă parte a lumii. Ele îşi trimit copiii la studii la colegii prestigioase, cum ar fi Rosey, din Geneva, sau King School, de la Londra.

Beijing este pentru aceşti magnaţi la fel de îndepărtat precum orice capitală europeană. Atitudinea lor pare cu atât mai paradoxală cu cât ţara de baştină, China, consideră Thailanda o naţie de "fraţi şi surori".

În Thailanda, rasismul antichinez e imposibil

Thais, minoritatea chineză din Thailanda, e originară din provincia Yunnan. Chinezii au sosit în Thailanda, care avea să devină ţara lor, în secolul al XIII-lea, refugiindu-se din faţa mongolilor.

Potrivit specialiştilor, în prezent, 78% din parlamentari sunt de origine chineză şi între 70% şi 80% din produsul intern brut al ţării este creat de întreprinderi care aparţin sino-thais-ilor. Asimilarea lor a fost armonioasă după a doua jumătate a secolului XIX şi accelerată de către rege.

Thailanda reprezintă un caz singular în zonă. Asimilarea chineză s-a făcut mai bine decât în Malaysia, Indonezia sau Filipine. Aceste trei ţări au fost multă vreme naţiuni colonizate. Ele păstrează o mentalitate antioccidentală şi o mai pronunţată atitudine împotriva străinilor.

Număr necunoscut

Se spune că regele thailandez, în faţa căruia magnaţii sino-thai îşi pleacă respectuos capetele, are, de asemenea, sânge chinez în vene. Chinezii şi sino-thaii sunt foarte numeroşi în Thailanda. Nu există însă nicio cifră oficială. Naţionalitatea nu mai este un factor semnificativ, fiindcă imensa majoritate a chinezilor este acum de naţionalitate thailandeză.

Locul de naştere nu mai este, de asemenea, edificator: numărul chinezilor născuţi în China s-a diminuat simţitor odată cu stoparea imigraţiei după cel de-al Doilea Război Mondial, cu toate că se pare că imigraţia clandestină a început să renască.

Asimilare prin schimbarea numelor

Un alt factor care poate face imposibilă distincţia chinezilor e faptul că multe familii sino-thai au abandonat mandarina pentru limba siameză, au îmbrăţişat cultul budist şi al zeilor thailandezi şi sărbătorile ţării de adopţie.

"Ştergerea" vechilor lor patronime a ajutat şi mai mult la asimilarea masivă a chinezilor în Thailanda. Siamezii nu au avut nume de familie până la introducerea acestora în urma unei iniţiative a regelui Vajiravuth, care a domnit între anii 1910-1925. Suveranul însuşi le-a creat, pornind de la rădăcini sanscrite. Cu acel prilej, chinezii din clasele medii şi superioare au căpătat patronime thailandeze.

Din secretele celor care hrănesc patru miliarde şi jumătate de oameni

Exportatorii de orez poartă pe umerii lor întreaga filieră a unui sector care hrăneşte patru miliarde şi jumătate de oameni. La baza scării sociale sunt ţăranii. Apoi cei care se ocupă de boabele de orez. Şi, în fine, exportatorii.

"Intermediarii" fac naveta între fiecare din aceste trei "corporaţii". În vârful piramidei, exportatorii sunt pentru fermieri ceea ce armatorul lui "Queen Mary" este pentru matelotul pachebotului.

Aceşti oameni de afaceri, în proporţie de 99% sino-thai, "jonglează" cu 30 milioane de tone de orez pe an, de diferite calităţi, cu intermediarii, cu preţul transporturilor, cu stocurile guvernelor care influenţează o piaţă deja foarte volatilă şi, desigur, au în vedere noile pieţe de cucerit. În acest joc complicat, orice speculaţie în plus poate duce la "scufundare". Se fac tranzacţii de milioane de dolari şi, din această cauză, "business"-ul este supranumit "Muntele", iar pentru a reuşi într-un astfel de domeniu e nevoie de o iniţiere interminabilă.

Femeile, la fel de puternice ca bărbaţii

Korbsook Iamsuri este o femeie de afaceri care vinde circa 300.000-400.000 tone de orez pe an. Ea se situează pe locul opt în "topul" exportatorilor thailandezi. De asemenea, Korbsook este secretarul general al Asociaţiei exportatorilor de orez.

"Nu este o activitate din care poţi să ieşi, mărturiseşte ea. Preţul este prea ridicat, deoarece sunt în joc prea multe împrumuturi". În tinereţe, a fost desemnată de tatăl său să se îngrijească de comerţul familiei cu orez. Nu a avut de ales.

Fiecare familie, fiecare holding, îşi selectează astfel reprezentantul. Parcul Lumpini din Bangkok este locul unde îşi dau întâlnire cei mai influenţi oameni de afaceri. Soţiile se întâlnesc sub pavilioanele înflorite. Printre acestea se află văduve bogate care îşi conduc "imperiile" cu o mână de fier şi sunt foarte respectate de bărbaţi.

\Parcul Lumpini e şi un loc în care magnaţii fac schimb de informaţii importante. La ora 8.00 fix, răsună imnul naţional thailandez. Magnaţii se ridică imediat în picioare, cu mâna dreaptă pe inimă.

Cei mai mulţi poartă cămăşi de culoare galben aprins - culoarea regelui. Regele Bhumibol al Thailandei a împlinit deja 60 de ani de domnie. La curtea sa domneşte un protocol minuţios (supuşii se prosternează în faţa lui) şi această distanţă, asociată cu dozajul subtil al apariţiilor, a creat deja o legendă. Nu există decât o singură familie în ţară, a sa.