Eurodeputaţii vor să renunţe la sediul de la Strasbourg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii europeni s-au pronunţat din nou cu o largă majoritate în favoarea unei mutări în sediul Parlamentului European (PE) din oraşul Bruxelles, în vederea evitării deplasărilor regulate la Strasbourg şi realizării unor economii în contextul austerităţii actuale, relatează AFP.

Un text în acest sens, cu caracter neconstrângător, a fost adoptat joi cu 429 de voturi pentru, 184 de voturi contra şi 37 de abţineri, a anunţat vineri instituţia.

Documentul cere şefilor de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene (UE), cărora le revine luarea unei decizii în eventualitatea ridicării problemei, să acţioneze în acest sens.

Aleşii au "atras atenţia asupra economiilor substanţiale care ar putea fi realizate prin (utilizarea) unui singur loc de muncă", în loc de două, şi anume sediul din Strasbourg, unde au loc sesiunile plenare lunare, şi cel din Bruxelles, în care se desfăşoară în principal activitatea în comisii.

Deputaţii "îndeamnă Consiliul să reacţioneze faţă de solicitarea lor repetată de a dispune de un singur sediu pentru membrii şi funcţionarii Parlamentului" şi "subliniază că Parlamentul trebuie să aibă dreptul să decidă asupra propriilor modalităţi de muncă".

Dezbaterea despre mutarea Parlamentului la Bruxelles este reluată de mai mulţi ani. Susţinătorii mutării apreciază că cheltuielile cu deplasarea lunară a aleşilor şi funcţionarilor la Strasbourg ating suma de aproximativ 200 de milioane de euro pe an.

Franţa refuză orice sugestie de abandonare a sediului de la Strasbourg. Ea este susţinută de Luxemburg, care se teme că, într-o asemenea eventualitate, este vizată şi organizarea pe teritoriul său, de mai multe ori pe lună, a unor reuniuni ministeriale europene.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite