Cum se „scurge“ petrolul irakian în Iran

70 de rafinării clandestine din Kurdistanul irakian alimentează piaţa neagră a hidrocarburilor. Acest comerţ ilegal încalcă embargoul impus de ONU şi dă bătăi de cap Guvernului de la Bagdad.

Până nu demult, Statele Unite au închis ochii în privinţa comerţului ilegal cu petrol irakian, mai ales în privinţa celui provenit din Kurdistan. Din 1991 încoace, Washingtonul a protejat prin toate mijloacele autonomia acestei regiuni din nordul Irakului şi a trecut cu vederea excesele politicienilor locali. Acum, însă, după ce ONU a înăsprit, în luna iunie, embargoul asupra Iranului, contrabanda cu petrol a început să deranjeze. 

Citiţi şi:

O nouă pată de petrol în Golful Mexic

Autorităţile de la Bagdad cunosc bine problema, dar nu pot interveni într-o regiune asupra căreia au control doar pe hârtie şi pe care liderii locali o neagă. Oricum, după ce „The New York Times" a publicat o anchetă pe această temă în care erau direct acuzate că favorizează traficul de produse petroliere cu Iranul, autorităţile din regiunea kurdă şi-au luat angajamentul să înăsprească controalele la frontieră.

„Minunea", după cum au aflat aceiaşi ziarişti, a durat câteva săptămâni, traficul reluându-se, e drept, ceva mai ferit şi într-un ritm mai scăzut. Camioanele-cisternă urcă zilnic spre Haji Homaran, unul din cele trei posturi de frontieră între Kurdistanul irakian şi Iran. Ajunse acolo, cisternele intră direct în zona securizată de aşteptare.

Embargou încălcat

De când cu sancţiunile impuse de comunitatea internaţională, producţia internă din Iran nu mai face faţă cererii. Petrolul din Kurdistan nu este însă destinat doar pieţii interne iraniene. Camioanele-cisternă cu petrol de contrabandă ajung până la Bandar Abbas, unul din porturile iraniene din Golf.

De acolo, „marfa" umple petroliere provenite din Malaysia, China şi chiar din Statele Unite. Guvernul de la Bagdad e singurul abilitat să autorizeze exporturile de petrol. Autorităţile din regiunea autonomă kurdă nu ţin însă cont de legislaţia ţării şi „livrează" pe bandă rulantă permise de export pentru carburanţi.

„Dacă există un surplus de producţie, e de-a dreptul ciudat să fie dat la export, din moment ce Irakul a ajuns să importe pentru a-şi acoperi nevoile interne", declara, iritat, în iulie, Hussein Chahristani, ministrul irakian al petrolului. În realitate, acest comerţ transfrontalier înveninează relaţiile, şi aşa tensionate, între Erbil (capitala Kurdistanului irakian) şi Bagdad, din cauza împărţirii banilor proveniţi din petrol.

Decizie

Oficial, Kurdistanul irakian a început să exporte petrol din iunie 2009, odată cu intrarea în exploatare a zăcămintelor de la Tak-Tak şi Tawke. 90.000 de barili sunt pompaţi zilnic de aici prin oleoductul ce leagă Kirkuk de portul turcesc Ceyhan.

Rafinăriile „clandestine" alimentează piaţa neagră

Massoud Barzani  Foto: Epa

Petrolul e vital pentru economia Irakului: 85% din resursele ţării provin din exportul „aurului negru". Experţii consideră că în subsolul ţării există o rezervă totală de 115 miliarde de barili, care ar poziţiona Irakul pe locul al treilea, pe lista ţărilor bogate în petrol.

Exporturile sunt autorizate doar de guvernul de la Bagdad şi, potrivit legislaţiei în vigoare, regiunea kurdă ar trebui să verse câştigurile provenite din vânzarea petrolului în visteria administraţiei centrale. Numai că urma banilor se pierde în hăţişurile politicii locale, iar declaraţiile miniştrilor Resurselor şi Finanţelor din guvernul local se bat cap în cap.

Potrivit secretarului comisiei pentru energie din parlamentul regional al Kurdistanului, Tasiq Tawfiq, veniturile obţinute din petrol ajung de fapt în „puşculiţele" celor două mari partide politice locale, Partidul Democratic din Kurdistan ( PDK), al lui Massoud Barzani, preşedintele Kurdistanului, şi Uniunea Patriotică din Kurdistan (UPK) înfiinţată de Jalal Talabani, preşedintele de origine kurdă al Irakului.

De altfel, de numele lui Massoud Barzani se leagă mai multe mărturii privind contrabanda de petrol. Potrivit mărturiilor unor foşti înalţi funcţionari ai regimului irakian, Barzani controla în anii 1990 Asia Company, o societate ce desfăşura afaceri profitabile cu petrol, pe vremea lui Saddam Hussein.

În acest moment, 70 de rafinării, răspândite pe teritoriul Kurdistanului şi în împrejurimile Kirkuk-ului funcţionează fără nicio autorizaţie şi alimentează piaţa paralelă a hidrocarburilor, producând bani pentru politicienii locali.

Majoritatea firmele de transport aparţin oficialilor PDK, partidul lui Barzani. Rafinăriile funcţionează în zone de deşert, având drept acoperire producţia de asfalt.