Cum poate deveni UE un actor global

 Economia şi pieţele globale se reconfigurează sub ochii noştri, la impulsul poziţionărilor postcriză ale noilor şi vechilor puteri. Dacă vrem ca Uniunea Europeană să fie un actor global solid ar trebui să se urmărească şi întărirea competitivităţii la nivelul întregii Uniuni.

Luna trecută, în „Starea Uniunii", preşedintele american amintea că leadership-ul SUA nu s-a datorat locului pe hartă, ci  acţiunilor cu care s-a adresat lumii. Preşedintele şi-a anunţat compatrioţii că „noua eră" internaţională va fi una a cooperării şi competiţiei, pentru obiectivul competitivităţii globale. Prezentând o viziune asupra competitivităţii americane, preşedintele Obama a propus căi şi mijloace prin care diferenţele de opinii şi resurse să se asocieze într-un demers comun, atât pentru ca America să progreseze intern, cât şi pentru a-şi păstra şi consolida proeminenţa mondială.

Citiţi şi:

„Guvernul" FMI a decis soarta economiei

Actualmente, China explorează noi oportunităţi care pot apărea din criza globală, construieşte metodic fundaţiile unei dezvoltări economice bazată pe competitivitate, inovare tehnologică şi integrarea educaţiei, cercetării ştiinţifice şi infrastructurii. Iar duetul Medvedev-Putin insistă pe un „program de modernizare" a Rusiei, concentrat în dezideratul creşterii productivităţii şi competitivităţii. Pot fi enumerate şi alte ţări, precum India, Brazilia, Germania, Finlanda, Suedia etc. care şi-au propus obţinerea unui loc în topul clasamentului competitivităţii globale.

Europa are potenţial

Săptămâna trecută, la Bruxelles, un grup de companii americane şi profesorul Dan Hamilton au încercat o „trezire" a „colosului cu picioare de lut" (Uniunea Europeană), fiind convinşi că Europa are un potenţial apreciabil pentru a deveni un „continent mai competitiv" şi demonstrând că oportunităţile care li se înfăţişează nu vor dura mai mult de un deceniu. În faţa comunităţii oamenilor de afaceri americani, sosiţi în „Vechea Lume" deoarece auziseră de un „vis european", comisarul pentru afaceri economice şi monetare, dl Olli Rehn, a agreat, în mare, opiniile oaspeţilor despre marile provocări cărora Europa trebuie să le facă faţă.

S-a observat însă că oficialii europeni nu se simt confortabil să vorbească despre competitivitatea globală a Europei, mărginindu-se a repeta - birocratic şi dogmatic - lista propunerilor din „Strategia UE-2020". Comisarul Rehn a arătat cum Europa luptă pentru redresare, cum Uniunea se confruntă cu „incertitudini excepţionale", cum a trebuit să fie luate „măsuri fără precedent". În sfârşit, cum UE continuă a fi preocupată de managementul crizei şi de rezolvarea unor slăbiciuni structurale. Dominată fiindu-i gândirea de umbrele trecutului şi urmele prezentului, gazda europeană amintită se mai şi plângea de greutatea managementului diversităţii de opţiuni ale statelor membre, desigur în materie de finanţe publice. În concluzie, dl Rehn a vrut să demonstreze că, astfel, „un momentum este construit pentru un pas înainte în politica europeană".

Ce vor fi priceput oamenii de afaceri de peste Atlantic despre politica europeană a competitivităţii e greu de presupus?! Veniţi la Bruxelles pentru a afla despre şansele/oportunităţile competitivităţii globale a Uniunii Europene, ei au trebuit să constate doar o mulţumire de sine şi un limbaj defazat de sensibilităţile contemporane ale liderilor europeni.

Germania şi Franţa iau iniţiativa

Nu e de mirare, într-o asemenea lipsă de viziune a evoluţiei Uniunii Europene, că „Pactul pentru competitivitate" propus de Germania şi Franţa, la ultimul Consiliu European, nu a găsit ecou în substanţa sa cât mai ales în starea tensiunilor inter-statale, inter-instituţionale şi disputa între calea interguvernamentală şi metoda comunitară. Mă asociez şi eu regretului exprimat că marginalizarea Comisiei Europene nu este de bun augur, că tendinţa transformării ei într-un fel de secretariat executiv nu justifică nici finanţarea şi nici scopul pentru care a fost creată. Dar, pe de altă parte, cine/ce a împiedicat Comisia Europeană să propună o viziune coerentă şi un pachet de măsuri pentru a da „greutate" Uniunii Europene, prin competitivitate globală? Faptul că Germania şi Franţa au înaintat o asemenea iniţiativă este de salutat! Procedura pe care au utilizat-o este o altă temă de discuţie care poate fi tratată în sine atunci când ne referim la realitatea neromanţată a aplicării Tratatului Lisabona şi lista de competenţe. Până atunci, dl Barroso sper să ia notă de scrisoarea liderului liberal Guy Verhofstadt (9 febr. a.c.) şi să arate Consiliului European, în martie, viziunea Comisiei Europene şi pachetul de măsuri privind întărirea competitivităţii Uniunii Europene.

Cine se alătură

Mi-ar fi foarte greu să cred că dna cancelar Merkel, născută în estul Germaniei, ar putea accepta o diviziune în interiorul Uniunii Europene. Dar nu putem omite realitatea unor diferenţe existente în spaţiul european, unele chiar cu consecinţe economico-sociale. Printre aceste stări diferenţiatoare se află şi clara determinare pentru impulsionarea competitivităţii în Germania, Franţa, Suedia, Finlanda, Danemarca etc. Desigur, chestiunea competitivităţii s-a pus la nivelul statelor, însă dacă vrem ca Uniunea Europeană să fie un actor global solid ar trebui să se urmărească şi întărirea competitivităţii la nivelul întregii Uniuni (ceea ce ar duce la creşterea convergenţei şi intensificarea integrării europene).

Dar dacă instituţiile comunitare nu cooperează pentru iniţierea unor astfel de măsuri şi politici, dacă nu demonstrează tenacitate şi determinare pentru a convinge toţi actorii europeni să accelereze evoluţia pe calea competitivităţii, va trebui să constatăm că „Pactul pentru competitivitate", înaintat de Berlin şi Paris, măcar atenţionează asupra necesităţii unei opţiuni clare de dezvoltare sustenabilă a Uniunii Europene. Poate se vor trezi şi celelalte state membre, liderii partidelor politice, dar şi partenerii sociali. Altfel, vorba oamenilor de afaceri americani despre care am amintit, fereastra de oportunitate a Uniunii Europene se va tot micşora. 

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009 a fost ministru pentru Afaceri Europene.