VIDEO Cum îşi vând imaginea Putin şi Medvedev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strategii Premierul este prezentat drept omul de acţiune, iar preşedintele, drept liderul bun să conducă Rusia în secolul XXI. Campaniile de imagine ale prezidenţiabililor Putin şi Medvedev sunt în plină derulare. Primul pozează în omul forte, iar al doilea, în reprezentantul generaţiei iPhone.

Cu 18 luni înainte de alegerile prezidenţiale, strategii în campanii electorale le prezintă ruşilor două tipuri de candidaţi: ex-preşedintele Vladimir Putin, reconvertit în premier, tipul viril şi sportiv, sigur pe el.

Mai citeşte şi:

Bono şi Medvedev, la un ceai pe malul mării

Mai ceva ca James Bond, pozează în faţa aparatelor de filmat călare, la bustul gol, înotând într-un râu învolburat, îmbrăcat în kimono şi practicând judo, neutralizând un tigru în Siberia, trăgând cu arbaleta într-o balenă, stând lângă un urs, mergând pe o Harley-Davidson în mijlocul hoardelor de motociclişti, în Crimeea.

Pe aceeaşi linie se înscrie şi pilotarea unui avion-cisternă pentru a stinge incendiile ce au făcut ravagii vara aceasta în Rusia sau prezenţa sa la bordul unui submarin, pe fundul Lacului Baikal. Ai putea spune că Putin este un ecologist convins, dacă nu ţi-ai aminti de declaraţiile lui din 2003 privind încălzirea globală şi de faptul că a aprobat construcţia unui tronson de autostradă printr-o pădure de la periferia Moscovei. Atunci, Putin declara că „o încălzire cu două-trei grade ar fi benefică pentru Rusia pentru că ruşii ar da mai puţini bani pe haine groase şi ar creşte producţia agricolă".

Supapa Medvedev

Dar atunci când premierul greşeşte, vine preşedintele şi-i dă peste mână. Dmitri Medvedev, actualul locatar de la Kremlin, i-a ordonat prim-ministrului Vladimir Putin să oprească construcţia autostrăzii prin pădurea Kimski, după protestele în creştere ale organizaţiilor ecologiste.

Medvedev a fost sfătuit să facă această mişcare de către strategii săi pentru a întări în ochii ruşilor imaginea omului care lucrează pentru transformarea societăţii ruse dintr-una înapoiată şi coruptă într-una modernă. În plus, spune politologul Nikolai Petrov, de la Fundaţia Carnegie din Moscova, aceasta reprezintă „o bună tactică pentru autorităţi de aplanare a tensiunilor". Şi pe timpul incendiilor devastatoare cei doi au acţionat diferit. Putin a fost omniprezent în zonele devastate, s-a afişat cu victimele, a promis despăgubiri şi reconstrucţia rapidă a caselor celor sinistraţi.

Mai mult, a dispus instalarea de camere de supraveghere, legate direct în biroul său, pentru a monitoriza toate proiectele de reconstrucţie din zonele afectate.

Prezent şi viitor

Lui Medvedev i s-a impus alt timp de apariţie: la costum şi la cravată, în biroul său din reşedinţa de vacanţă de la Soci, unde i-a primit pe miniştrii structurilor de forţă pentru a le da ordin să intervină. Putin a pozat în pompier, dar criticii săi îl numesc „pompierul-piroman" deoarece în 2006 a desfiinţat serviciul federal de protecţie a pădurilor şi a concediat 70.000 de pădurari. Atunci, mai mulţi cercetători de la Academia de Stiinţă au avertizat Guvernul de riscul unei catastrofe ecologice. Chiar şi Medvedev l-a criticat pe Putin pentru întârzierile privind protecţia mediului şi reacţia la dezastre.

Punct ochit, punct lovit

Tot mai mulţi analişti cred că în Rusia, în 2012, va avea loc o nouă rotaţie la vârful puterii: Putin îşi va relua locul la ­Kremlin, iar Medvedev ar putea fi prim-ministru. Lui Medvedev i se construieşte de pe acum imaginea unui lider care să-i conducă pe ruşi în secolul XXI: deschis către tehnologia de ultimă generaţie. Are ambiţia de a construi un Silicon Valley în Rusia, şi-a luat iPhone şi are cont pe Twitter.

Rezultatele muncii celor care se ocupă de imaginea celor doi lideri dă roade. În ciuda crizei economice şi a dezastrului provocat de caniculă, Putin şi Medvedev sunt personalităţile politice preferate de ruşi. Maşa Lipman, analist la Centru Carnegie, pune acest lucru pe seama faptului că ruşii „nu au reflexe cetăţeneşti, sunt captivii televiziunilor".

Comentariu: „Tătucul" şi „reformatorul"
Dan Mihalache consilier PNL


Premierul Vladimir Putin şi-a construit o imagine de tătuc al naţiunii încercând să pătrundă în zone de adresabilitate pentru populaţie. L-am văzut la biserică, în rândul armatei, făcând gesturi care presupun forţă. Mecanismul acesta, de creat o imagine pentru popor, a funcţionat de la început şi mai funcţionează şi în prezent. Să ne gândim doar la vidoclipurile cu Putin postate pe internet.

Mai toate au în fundal cântece patriotice sau imnul naţional şi îl prezintă pe şeful Guvernului de la Moscova, în case la oameni, printre soldaţi, călătorind prin marea Rusie. Imaginea lui Putin reprezintă imaginea societăţii ruse: familie, biserică, armată. El şi-a construit în timp imaginea conducătorului care a restabilit prestigiul Rusiei în lume şi puterea statului în interiorul ţării.

De cealaltă parte, preşedintele Dmitri Medvedev a încercat să fie băiatul cel bun, reformatorul. Că n-a avut pârghii să şi pună în paractică toate acestea, este altceva. Liderul de la Kremlin a încercat mereu să-şi fabrice o imagine de reformator a libertăţii civile ori a sistemului de sănătate. Chiar şi când s-a lăsat fotografiat mâncând hamburger cu omologul american, Barack Obama, el nu a părăsit linia pe care şi-a impus-o.

De obicei, în Rusia, structura imaginii politice păstrează câteva constante, nu ca la noi. Acum, restructurarea imaginii celor doi depinde de ce vor hotărî, spre exemplu de candidatura lui Putin la preşedinţia Federaţiei Ruse în 2012.

image
image

1 Vladimir Putin călare prin munţii siberieni
2 Judoka-Putin
3 Dimitri Medvedev vizitează un submarin nuclear
4 Putin într-un poligon de trageri

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite