Critici dure la adresa lui Mitt Romney, în deschiderea convenţiei democrate de la Charlotte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democraţii americani l-au atacat dur pe candidatul republican Mitt Romney marţi, în prima zi a convenţiei lor naţionale de la Charlotte, înaintea discursului Primei Doamne Michelle Obama, relatează AFP.

Accesul la contracepţie, apărarea accesului femeilor la avort, susţinerea soldaţilor în Afganistan, reforma asigurărilor de sănătate, justiţia fiscală: partidul lui Barack Obama şi-a ales cu grijă oratorii - guvernatori, congresmeni, candidaţi şi americani obişnuiţi - pentru a prezenta o imagine pozitivă a preşedintelui şi una negativă a adversarului său.

Dar ceea ce a avut cel mai mare efect pentru cei 6.000 de delegaţi reuniţi în "Time Warner Cable Arena" din oraşul principal al statului North Carolina (sud-est), plină până la refuz, a fost imaginea lui Ted Kennedy, căruia i-a fost adus un omagiu vibrant.

Decedat în 2009, la şase luni după preluarea puterii de către Obama, "bătrânul leu" al Senatului a triumfat cu uşurinţă în 1994 în faţa lui Romney, care în perioada respectivă vroia să îi ia scaunului din Massachusetts. O înregistrare video cu extrase dintr-o dezbatere televizată din perioada respectivă între cei doi a încântat publicul.

Aceasta înfăţişează un Romney cu mai puţin păr alb, declarându-se în favoarea avortului, în timp ce ulterior adoptat o poziţie ostilă faţă de întreruperile de sarcină voluntare. În aceste înregistrări de arhivă, Kennedy ironizează declaraţiile acestuia, sugerând că republicanul îşi schimbă uşor opiniile. "Dacă îi mai oferim două săptămâni, ar putea chiar să voteze pentru mine", a declarat el.

Romney a fost criticat inclusiv în propria tabără pentru că şi-a schimbat opinia în privinţa avortului şi a semnat la Massachusetts, în perioada în care era guvernator (2003-2007), o lege privind asigurările de boală foarte similară celei a lui Obama, care a fost promulgată în 2010.

Deval Patrick, democratul care i-a succedat lui Romney la conducerea statului Massachusetts, a afirmat că "Mitt Romney vorbeşte mult despre ceea ce a pus el pe picioare. Vă pot spune că Massachusetts nu face parte din această categorie".

După aceste salve, punctul culminant al serii a fost intervenţia lui Michelle Obama, care a fost precedată de discursul tânărului primar din San Antonio (Texas) de origine hispanică, Julian Castro, simbol al intenţiei democraţilor de a promova minorităţile şi de a le obţine votul.

Fostul preşedinte Bill Clinton va fi vedeta serii de miercuri, iar punctul culminant al convenţiei va fi joi seara, când Obama va rosti discursul de învestitură într-un stadion cu 73.000 de locuri, după intervenţia vicepreşedintelui şi partenerului său în tandemul democrat Joe Biden.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite