Coreea de Nord numeşte un nou ministru al Forţelor armate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord a numit astăzi un nou ministru al Forţelor armate, a anunţat presa oficială nord-coreeană, citată de AFP. Numirea are loc în contextul în care Phenianul pregăteşte lansarea unei rachete pentru a plasa pe orbită un satelit, planul fiind condamnat de comunitatea internaţională, care denunţă un tir de rachetă balistică deghizat.

Cotidianul oficial al Partidului Muncitorilor din Coreea (PTC), Rodong Sinmun, a scris despre un discurs al lui Kim Jong-gak, responsabil până în prezent cu organizarea şi administrarea armelor, calificându-l drept „ministru al Forţelor armate ale poporului".

El îl înlocuieşte pe Kim Yong-chun, în vârstă de 75 de ani, care se afla în această funcţie din 1956.

„Demisia lui Kim Yong-chun, un om de încredere al fostului lider Kim Jong-il, arată apariţia unor colaboratori mai tineri, loiali lui Jong-un", care are mai puţin de 30 de ani, a afirmat analistul Cheong Seong-chang de la Institutul Sejong din Seul.

Kim Jong-gak figura printre cei şase ofiţeri de cel mai înalt rang şi cadre PTC care au apărut alături de Jong-un în timp ce însoţea vehiculul mortuar la funeraliile tatălui său, în decembrie.

Kim Jong-un, deja desemnat comandant suprem al Forţelor armate nord-coreene formate din 1,2 milioane de militari, ar urma să fie desemnat miercuri secretar general al PTC.

Coreea de Nord marchează săptămâna aceasta împlinirea a 100 de ani de la naşterea fondatorului său, Kim Il-sung, bunicul lui Kim Jong-un şi tatăl lui Kim Jong-il.

Ceremoniile vor culmina cu lansarea unei rachete între 12 şi 16 aprilie, în pofida protestelor comunităţii internaţionale, care denunţă un tir de rachetă balistică deghizat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite