Cercetătorii cer exhumarea lui Shakespeare, pentru a stabili cauza morţii sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au cerut permisiunea de a exhuma corpul lui William Shakespeare, în speranţa că vor afla cum a murit.

O echipă de paleontologi a depus o cerere oficială către Biserica Angliei pentru a exhuma corpul lui Shakespeare, care se află într-o biserică din Stratford-Upon-Avon.

Expertul din spatele proiectului speră să poată realiza o reconstrucţie tridimensională  a chipului faimosului scriitor, potrivit Daily Mail. Paleontologul Francis Thackery speră ca exhumarea să-i poată ajuta în determinarea exactă a cauzei morţii lui Shakespeare, în 1616.

"La 400 de ani de la moartea sa, Shakespeare rămâne unul dintre cei mai faimoşi oameni din istorie, însă nimeni nu ştie exact cum a murit. Sperăm să putem stabili acum acest lucru. Analizându-i rămăşiţele, sperăm să aflăm ce viaţă a avut, bolile de care a suferit şi de ce a murit", a declarat Thackery, de la Universitatea Witwatersrand din Johannesburg, Africa de Sud.

Profesorul a mai sugerat ca Shakespeare să fie deshumat şi în urmă cu un deceniu, după ce a analizat 24 de pipe care erau îngropate în ceea ce a fost grădina dramaturgului. La vremea respectivă, Thackery a spus că testele au indicat faptul că instrumentele descoperite au fost utilizate pentru canabis.

Teoria profesorului a stârnit furie şi neîncredere în rândul fanilor lui Shakespeare, care au pus la îndoială că dramaturgul ar mai fi scris atâtea opere, dacă s-ar fi drogat.

Decizia de a exhuma un corp se ia la nivelul diocezei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite