Coreea de Nord pregăteşte o operaţiune specială împotriva preşedintelui Coreei de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord a anunţat luni că va iniţia "acţiuni speciale" destinate distrugerii preşedintelui Coreei de Sud şi Guvernului său, fără să precizeze ce implică aceste acţiuni.

Forţele armate nord-coreene vor utiliza "mijloace specifice fără precedent şi metode în stilul" său pentru a efectua aceste operaţiuni, a anunţat agenţia oficială KCNA, precizând că operaţiunea va dura trei sau patru minute.

Măsurile plănuite au fost anunţate şi într-o emisiune neobişnuită a postului de televiziune de stat, care a prezentat imagini cu oameni aruncând cu pietre spre o caricatură a preşedintelui sud-corean Lee Myung-bak. Totodată, presa de stat l-a criticat dur pe preşedintele conservator şi administraţia sa, catalogaţi recent drept "şobolani".

Unul dintre principalele motive ale ameninţărilor proferate luni pare să fie anunţul forţelor armate sud-coreene, săptămâna trecută, că au dezvoltat o rachetă de croazieră capabilă să atingă orice punct de pe teritoriul Coreei de Nord.

Această mişcare arată că Guvernul lui Lee Myung-bak "şi-a pierdut de mult timp puterea de a raţiunea", a comentat KCNA luni, citând Comandamentul Suprem al Armatei Poporului.

Ministerul sud-coreean al Unificării nu a făcur niciun comentariu, imediat după declaraţiile Phenianului.

Ameninţările nord-coreene au loc în urma lansării eşuate a unei rachete cu rază lungă de acţiune, la începutul acestei luni, care au amplificat tensiunile din regiune.

Statele Unite şi aliaţii săi, mai ales Coreea de Sud şi Japonia, consideră că a fost vorba vorba despre testarea disimulată a unei rachete, sub pretextul lansării unui satelit civil pe orbită.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite