Coreea de Nord ameninţă Seulul cu "război total"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord a ameninţat că va lansa un atac împotriva manevrelor comune ale armatelor americană şi sud-coreeană, programate pentru această săptămână.

"Dacă agresorii lansează o provocare pentru declanşarea unui război local, lumea va asista la o ripostă fără precedent din partea armatei şi a poporului nord-coreean", a declarat Coreea de Nord, duminică, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene KCNA.

Phenianul a ameninţat că va purta un "război total" ca "represalii" la manevre, cu scopul de a transforma Seulul, capitala sud-coreeană, într-o "mare de foc", a adăugat KCNA, citată de Mediafax.

De altfel, nu este pentru prima oară când Nordul lansează asemenea ameninţări, înainte de începerea unor exerciţii militare, efectuate de către Seul. Dar tensiunile sunt, în prezent, foarte puternice, după torpilarea, în martie, a corvetei sud-coreene Cheonan, atribuită Coreei de Nord, şi bombardarea, în noiembrie, a unei insule aparţinând Coreei de Sud, de către armata nord-coreeană, în care au fost ucişi 50 de sud-coreeni.

Phenianul a ameninţat că va deschide focul contra Coreei de Sud, dacă aceasta continuă să trimită materiale de propagandă, cu ajutorul unor baloane, a adăugat KCNA.

Aproximativ 200.000 de soldaţi sud-coreeni şi 12.800 americani urmează să participe la exerciţii, care sunt împărţite în două părţi, una constând într-un exerciţiu de comandă, care urmează să dureze până la 10 martie, iar cealaltă prevăzând exerciţii aeriene, navale şi terestre, până la 30 aprilie.

Exerciţiile se desfăşoatră după mai multe scenarii, între care o prăbuşire bruscă a regimului nord-coreean şi un exod masiv de refugiaţi, acte de provocare sau căutarea de arme de distrugere în masă, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite