"Contrarevoluţie" capitalistă în China

Majoritatea crescuţi din relaţia cu liderii comunişti, reprezentanţii capitaliştilor se alătură partidului muncitorilor şi ţăranilor. Banii lor dau şi ţării o nouă putere în

Majoritatea crescuţi din relaţia cu liderii comunişti, reprezentanţii capitaliştilor se alătură partidului muncitorilor şi ţăranilor. Banii lor dau şi ţării o nouă putere în lume.

China are mai mulţi milionari decât Statele Unite. Zeci de mii de antreprenori intră acum în rândurile partidului-stat - cei mai mulţi pentru noi oportunităţi de afaceri. La rândul său, Partidul Comunist chiar îi curtează pe capitalişti, pentru a canaliza în propriul beneficiu această nouă forţă socială, în locul apariţiei unor poli de putere politică în afara sistemului consacrat.

Rădăcinile capitalismului chinez sunt plasate de unii autori în secolul 19, în finanţarea şi operarea comerţului cu opiu din Asia de Sud-Est. O seamă de antreprenori au preferat apoi colaborarea cu regimul de ocupaţie niponă, în loc să-i urmeze pe naţionalişti.

Mao Zedong îi va executa pe toţi ca "duşmani de clasă". Mai târziu, Deng Xiaoping a reabilitat averea, afirmând că "bogăţia este glorioasă". Iar Jiang Zemin a accelerat goana după îmbogăţirea personală cu orice preţ. Vechi învăţători ai Partidului critică acum sistemul sovietic şi cer adoptarea sistemului social-democraţiei nordice.

De două decenii, în China populară s-a ridicat o nouă clasă: 50 milioane de proprietari de afaceri, care plătesc o treime din taxele adunate de stat. Potrivit Boston Consulting Group, China are circa 250.000 de gospodării milionare în dolari - 0,4% din totalul naţional, acestea deţin 70% din averea naţiunii.
Pe unii dintre noii bogaţi ai Chinei i-au ajutat abilităţile antreprenoriale sau studiile occidentale. Marile bănci internaţionale de investiţii au acum măcar un star de origine chineză - cu salariu de 10 milioane de dolari pe an. Bancherii de origine chineză stau în umbra unor recente mega-achiziţii globale, de genul Lenovo-IBM.

Conexiuni cu statul

Foarte mulţi dintre actualii capitalişti chinezi au profitat însă de conexiunile avute la diferitele niveluri ale administraţiei de partid. De unde şi noua "ură de clasă" - sau doar frustrarea socială. "Youth China Daily" informa recent că 66% din chinezii sub 45 de ani consideră că milionarii ţării au un caracter şi o reputaţie inferioare - doar 4% cred opusul.

Favorabili mai mult magnaţilor străini - precum hong-konghezul Li Ka Shing sau americanul Bill Gates -, tinerii chinezi spun că milionarul perfect trebuie să aibă simţul responsabilităţii sociale, o "inimă iubitoare" şi să-şi fi făcut banii cinstit.

Nu printr-o relaţie coruptă cu oficialii statului şi nu cu efectul otrăvirii mediului, nu prin falsificarea medicamentelor ori pe seama muncii copiilor şi sclavilor. Greu de găsit, de vreme ce multe nume de pe lista milionarilor sunt condamnate ulterior pentru fraude, evaziune fiscală sau mituirea oficialilor.

De exemplu, magnatul Yuan Baojing din Beijing, cu o avere de 13 miliarde de dolari, a fost executat, împreună cu doi complici, pentru uciderea unui criminal pe care l-a plătit să-l achite pe un concurent, dar care a încercat apoi să-şi şantajeze angajatorul. Dispreţul pentru acest soi de magnaţi amplifică nemulţumirile din societate faţă de prăpastia veniturilor.

Capitaliştii roşii

Cu toate acestea, din 2003, Partidul Comunist al Chinei (PCC) s-a deschis şi în mod oficial capitaliştilor ţării. Peste 2,8 milioane dintre membrii PCC lucrează în întreprinderi private, iar circa 810.000 au propriile afaceri. Unii dintre antreprenorii chinezi care au părăsit funcţii de stat pentru a-şi pune în aplicare ideile pe cont propriu reinterpretează "socialismul cu caractere chinezeşti": departe de a exploata muncitorii, ei creează oportunităţi de muncă şi furnizează produse şi servicii de calitate.

Dacă în trecutul apropiat, afaceriştii forţau intrarea în Partid pentru a-şi crea noi oportunităţi de business, noua tendinţă este ca Partidul să viziteze birourile antreprenorilor de succes cu oferte de "încorporare". Sistemul de putere al partidului-stat vrea să-şi apropie astfel sectorul corporatist, o forţă socială şi politică în creştere abruptă.

Statisticile poziţionează deja circa 75.000 de antreprenori în comitetele şi adunările locale ori chiar în Adunarea Naţională. De unde îşi pot impune legile dorite, precum recenta Lege a proprietăţii. Ca şi în Vest, noua problemă a Chinei devine acum apărarea interesului public, mai puţin important pentru minţile orientate spre profitul personal.

Chinezi bogaţi, chinezi săraci

China are anul acesta 106 miliardari în dolari. Cea mai bogată chinezoaică are 26 de ani şi moşteneşte un imperiu al imobiliarelor evaluat la 17,5 miliarde dolari. Pe de altă parte, chiar şi oficiosul "China Daily" raporta circa un milion de copii ai străzilor la nivelul întregii ţări. China afirmă că are mai puţini muritori de foame decât SUA: 23,6 milioane - numai că sărăcia oficială chineză este estimată la 64 euro pe an! Potrivit "China Worker", peste 200 milioane de chinezi trăiesc însă în "sărăcie absolută", cu mai puţin de un dolar pe zi.

Sfânta proprietate

"Respectul proprietăţii private" a revenit în China la al 16-lea Congres al Partidului Comunist, din noiembrie 2002; în martie 2004, Adunarea Naţională a Republicii Populare amenda Constituţia, prin prevederea că "proprietatea individuală este inviolabilă". După 13 ani de recitiri, Legislativul chinez a aprobat, în martie anul curent, noua Lege a proprietăţii, menită să servească reforme economice mai vechi şi să sprijine crearea "societăţii armonioase" pentru care pledează preşedintele Ju Jintao.

Entuziasm popular

Cele 247 de articole ale legii intrate în vigoare la începutul acestei luni stipulează că nicio entitate sau individ nu poate viola proprietatea statului, colectivităţilor sau cea individuală. Analiştii chinezi consideră noua prevedere legală ca fiind în acord cu Constituţia şi în sensul dezvoltării "economiei socialiste de piaţă" a Chinei - în cadrul căreia "toţi actorii se bucură de aceleaşi drepturi, se supun aceloraşi reguli şi poartă aceleaşi responsabilităţi".

Mai mult, "legea va inspira entuziasm oamenilor pentru crearea de bogăţie şi îi va ajuta să se bucure din plin de fructul reformelor şi deschiderii", crede Xu Xianming, preşedintele Universităţii de Ştiinţe Politice şi Drept a Chinei, citat de Xinhua.

Există şi critici care spun că proprietatea privată n-ar trebuie să aibă rang egal cu cea publică. Alţii arată spre trecerile frauduloase ale proprietăţilor statului în proprietatea unor persoane cu conexiuni sus-puse (guanxi). Răspunzând unor asemenea preocupări, legea interzice posesia ilegală, împărţirea sau distrugerea proprietăţii statului şi îi pedepseşte pe cei care aduc pierderi statului.

Capitalul statului comunist

Competitivitatea exporturilor Chinei, menţinută şi prin nivelul scăzut al monedei naţionale, a adus statului şi companiilor chineze sume imense, pe care le plasează acum inclusiv în companiile unor state care se tem de aceste fonduri.

Preţul mondial al petrolului a încercat pragul de 90 dolari, iar criza bancară a pus la încercare cea mai puternică economie a lumii şi pe cele satelite. Totuşi, marea preocupare a liderilor finanţelor din G7 - adunaţi în weekend la Washington, într‑un soi de "team building" pentru proiectul global pe care îl au cele mai industrializate state ale lumii - a rămas reevaluarea renminbi-ului.

Timp de patru ani, Washingtonul a făcut presiuni asupra Beijingului să reducă valoarea monedei naţionale, care contribuie substanţial la imensul deficit comercial al SUA faţă de China. Abia acum apar şi presiunile similare de la Ottawa sau Bruxelles - chit că aici e o problemă cu nivelul dolarului faţă de euro.
În 2005, G7 saluta gestul băncii centrale de la Beijing de a devaloriza yuanul cu 10%. Responsabilii chinezi promit noi reevaluări, dar nu înaintea unor reforme economice care sunt indispensabile pentru menţinerea stabilităţii economiei naţionale.

Corporaţie naţională

China agită spiritele politicienilor occidentali şi prin investiţiile statului. Beijingul gestionează cele mai mari rezerve în monedă străină ale vreunui stat: 1,43 trilioane USD, din care 70% chiar în dolari americani. Bani cu care trebuie câştigat ceva. Lansat la apă pe 1 octombrie, cu 200 miliarde de dolari la bord, China Investment Corporation nu a declarat limite geografice de acţiune şi nici ţintele de investiţii.

Investiţii de stat în alte state

Lucrul pentru multinaţionalele străine care s‑au înghesuit să-şi mute operaţiuni în China ieftină, apoi propriile exporturi pe toate pieţele lumii au creat companii chinezeşti care joacă acum rol de investitori străini - cumpărând tehnologii şi branduri occidentale.

Dacă în ţările africane capitalul chinez pare mană cerească, SUA, Canada sau UE s-au trezit să‑şi apere sectoare definite ca strategice de investiţiile dirijate ale statului chinez. Aproape imposibil pe o piaţă liberă şi într-o lume globalizată - vechile proiecte occidentale.

Mai multă putere pentru Hu Jintao

Creditat cu tot mai multă putere la Beijing, preşedintele Hu Jintao a vorbit comuniştilor despre o redistribuire "ştiinţifică" a bogăţiei, dar nu şi despre reforme politice drastice.

Inginer de ape, Hu Jintao s-a afirmat în Partidul Comunist graţie muncii politice din săraca provincie Guizhou şi din Tibet - unde a şi redus la tăcere o mişcare pro-independenţă în 1988-1989. În 1992, a fost paraşutat la cel mai înalt vârf al Partidului de bătrânul Deng Xiaoping, pe când Jiang Zemin era în culmea puterii.

La Congresul din 2002, Jiang îi preda lui Hu şefia Partidului, în 2003 preşedinţia Chinei, iar în 2004 comanda comisiei militare - în cea mai paşnică predare a puterii către o nouă generaţie de lideri, din 1949.

Ca şi Deng la vremea lui, Jiang a rămas însă în preajma puterii de la Beijing, prin credincioşii avuţi în structurile de conducere ale partidului-stat. Ajuns la 64 de ani, Hu este apreciat şi pentru că şi-a neutralizat destul de rapid adversarii din sferele înalte de la Beijing - unde totuşi puterea se împarte, chit că între foarte puţini, mai precis cei nouă membri ai comitetului permanent.

Urma ca la acest al 17-lea Congres al Partidului, liderul chinez să-şi impună şi noua gardă, adepţi mai tineri ai teoriilor sale despre păstrarea puterii partidului-unic.

"Social-democraţie" fără democraţie

Faţă de Jiang, care a favorizat formarea capitaliştilor la umbra comuniştilor, Hu reclamă că fenomenala creştere chineză s-a făcut cu preţul discrepanţelor de dezvoltare dintre regiunile costale şi cele interioare ale ţării, a degradării mediului şi a adâncirii prăpastiei între bogaţi şi săraci. Definindu-se ca un om al poporului, Hu a dormit în iurta îngheţată a unui crescător de animale din Mongolia Interioară, iar în altă călătorie s-a rezumat la 30 yuani (4 dolari) pentru mesele a două zile.

Teoria sa, a "societăţii armonioase" bazate pe "dezvoltare ştiinţifică", pe care comuniştii o vor adopta în Constituţia Partidului, alături de cele ale lui Deng şi Jiang, pledează pentru reformarea asigurărilor sociale şi de sănătate şi pentru subvenţionarea educaţiei la sate - care să prevină ridicările sociale. La o adică, pe durata primului său mandat, economia chineză a crescut cu 75%, devenind a patra economie a lumii.
Pe de altă parte, liderul politic are grijă să nu-i sperie pe conservatorii şi bătrânii din Partid.

De aceea, preşedintele Hu promite "extinderea drepturilor democratice până în 2020" - chit că nici atunci Partidul nu va ceda monopolul puterii. Mai mult, Hu a permis poliţiei să reprime până şi potenţialii protestatari pe durata Congresului - ba chiar şi pe petiţionari, provinciali abuzaţi de tartorii de acasă, sosiţi la Beijing cu ultima speranţă într-o audienţă la oficialii din capitala "Imperiului de Mijloc".

Iar asta erodează mai departe din legitimitatea partidului: citaţi doar de presa occidentală, oamenii se plâng că anticorupţia nu afectează decât adversari politici şi nişte ţapi ispăşitori, că preţurile cresc şi că legile protejează îmbogăţirea ilegală a celor care au bune conexiuni cu cei de la putere.

Urmaşii lui Hu & Wen din 2012

În închiderea celui de-al 17-lea Congres, Partidul Comunist al Chinei a aflat ieri echipa de conducere a ţării pentru următorul cincinal. Preşedintele Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao au fost reconfirmaţi în posturi. Primul dintre noii membri ai comitetului permanent al Politburo care au urcat pe scenă a fost Xi Jinping, şeful de partid din Shanghai şi fiu al unui vechi lider comunist. I-a urmat Li Keqiang, conducătorul provinciei Liaoning. Tradiţia comunistă chineză arată că ei vor urma la conducerea Partidului şi statului chinez.