Consumaţi, consumaţi şi iar consumaţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criticat din toate părţile pentru că-şi susţine creşterea economică prin exporturi, guvernul de la Beijing a pus piciorul în prag, punând la punct o strategie de încurajare a consumului intern.

Iniţiativa se anunţă un succes, mai ales că membrii clasei de mijloc sunt dispuşi să savureze febra consumerismului, iar companiile occidentale sosesc în număr tot mai mare în mallurile din marile metropole ale Chinei. „Acum este momentul cel mai potrivit pentru a intra pe piaţa chineză", apreciază Redmond Yeung, şeful operaţiunilor Gap din China, citat de „Der Spiegel".

Apel la patriotism

Marele retailer american de îmbrăcăminte tocmai a inaugurat primul magazin într-un mall din Shanghai şi are în plan să deschidă un altul în acelaşi oraş şi două la Beijing. Într-un top al celor mai populare activităţi printre chinezi, shoppingul este pe primul loc. „Iar brandurile cunoscute sunt foarte importante pentru noi. Reprezintă o garanţie a calităţii", explică Zhang Lizhong, un consultant din Shanghai. Chiar dacă de multe ori, brandurile costă mult mai mult în China decât în ţara lor de baştină.

Zhang Lizhong (29 de ani) şi majoritatea celor din generaţia lui vor să se bucure de bunăstarea câştigată din greu, şi nu doar să muncească ore nesfârşite pentru a produce mărfuri ieftine destinate occidentalilor, aşa cum au făcut părinţii lor. Iar guvernul s-a gândit „să exploateze" această tendinţă, făcând apel la patriotism.

Vicepremierul Li Keqiang ne învaţă că „orice proces de dezvoltare a unei mari puteri trebuie stimulat de cererea internă", spune Zhang. De altfel, vicepremierul chinez este - mai în glumă, mai în serios -, „cumpărătorul-şef", după ce ultima sa vizită prin Europa a avut ca rezultat numeroase contracte comerciale. Pentru a-i convinge pe chinezi de beneficiile shopping-ului, oficialii se gândesc să construiască malluri gigantice, după modelul parcurilor de distracţii, astfel încât familiile să petreacă un timp cât mai îndelungat la cumpărături. Nici locuitorii din mediul rural nu au fost excluşi din această campanie. În mod tradiţional, ei economisesc pentru a avea bani la bătrâneţe sau în caz de boală. Autorităţile îi îndeamnă acum să cumpere televizoare, frigidere şi computere. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite