Congresul SUA pregăteşte sancţiuni contra Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beijingul măreşte taxele la carnea de pui importată din Statele Unite, iar Congresul e pe cale să adopte un proiect de pedepsire a ţărilor ce-şi ţin moneda la un nivel scăzut. Cei doi coloşi economici se ciocnesc din ce în ce mai des, fără a da semne că sunt dispuşi la mari compromisuri.

Discuţiile purtate de preşedintele american, Barack Obama, şi premierul chinez, Wen Jiabao, în marja sesiunii anuale a ONU, de la sfârşitul săptămânii trecute, nu au avut nici cel mai mic efect asupra relaţiilor economice şi comerciale tot mai încordate. Obama i-a povestit lui Jiabao cum menţinerea yuanului la un nivel scăzut „are consecinţe negative asupra economiei americane şi asupra celei globale". Wen Jiabao a reafirmat intenţia Beijingului „de a continua reformarea sistemului valutar", dar a accentuat că scopul principal al Guvernului este modernizarea „Chinei reale" - cea în care circa 150 de milioane de oameni ce trăiesc sub limita sărăciei - până la mijlocul acestui secol.

Nici nu s-a terminat bine întrevederea dintre cei doi lideri, că Beijingul a aplicat o lovitură dură marilor producători de pui din Statele Unite. Ministerul Comerţului a prezentat duminică rezultatele unei anchete minuţioase, potrivit căreia americanii exportă carne de pui la preţuri de dumping, făcând astfel concurenţă neloială producătorilor autohtoni. Prin urmare, Beijingul a decis mărirea taxelor, care variază de la 50% la 105%, măsură ce a intrat în vigoare chiar de luni pe o perioadă de cinci ani.

La sfârşitul lunii august, China a mai impus nişte taxe „anti-subvenţii" - între 4% şi 30% - la produsele de pui din SUA, pe motiv că producătorii americani au primit subvenţii guvernamentale „improprii".

Implicarea Congresului

Replica Washingtonului a venit chiar a doua zi, luni Departamentul Comerţului anunţând mărirea taxelor, până la 61% în unele cazuri, pentru produsele din cupru importate din China. Iar „artileria grea" abia urmează. După ce Washingtonul a umblat cu mănuşi în problema yuanului ţinut sub control (pentru a nu afecta cooperarea în chestiuni precum Iranul şi Coreea de Nord sau reformele interne ale Chinei), Comitetul pentru legislaţie fiscală şi taxe al Camerei Reprezentanţilor a dat undă verde unui proiect de lege privind sancţionarea ţărilor ce-şi devalorizează moneda în mod artificial. Ţinta clară este China, care şi-a devalorizat moneda cu 40%, potrivit unor estimări.

Proiectul, promovat de democratul Tim Ryan şi republicanul Tim Murphy, are şanse mari să treacă în Cameră zilele următoare. Deocamdată, proiectul nu figurează şi pe agenda Senatului, unde ezitările sunt mai mari, unii experţi apreciind că documentul încalcă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. O analiză a Stratfor apreciază că Guvernul chinez are la îndemână mai multe mijloace de "răzbunare", de la descurajarea importurilor SUA până la punerea de beţe în roate companiilor americane ce doresc să facă afaceri în China.

Alte conflicte

Războiul cărnii de pui este doar ultimul episod al relaţiilor bilaterale dificile din ultimele luni. Relaţii complicate şi mai mult de tensiunile dintre China şi vecinii săi, Coreea de Sud şi Japonia, doi dintre aliaţii strategici ai SUA în regiune. Criticile americane referitoare la cenzura Internetului - care au culminat cu ameninţarea Google privind retragerea de pe piaţa chineză -, lipsa de transparenţă a Beijingului în procesul achiziţiilor publice, iritarea Chinei vizavi de atitudinea Washingtonului faţă de liderul spiritual tibetan, Dalai Lama, precum şi decizia SUA de a vinde arme Taiwanului sunt alte chestiuni divergente ce dau impresia că cele două superputeri îşi ascut armele pentru un conflict care s-ar putea extinde dincolo de zona economică.

Gheare scumpe

În 2010, China a importat carne de pui din SUA în valoare de 676 de milioane de dolari. Ghearele de pui au reprezentat circa jumătate din cantitatea importată. Acestea se vând cu circa patru cenţi kilogramul în SUA, dar în China - unde sunt considerate o delicatesă - costă de 20 de ori mai mult.

Ajutor pentru toată lumea

China, care ar putea deveni a doua sau a treia forţă în cadrul Fondului Monetar Internaţional, potrivit planului de reformă a instituţiei, s-a arătat ieri dispusă să sprijine eforturile unor state membre ale Uniunii Europene de a-şi soluţiona problemele financiare, relatează Reuters.

Fu Ying, adjunctul ministrului de Externe, a declarat că problema datoriilor mari va fi unul dintre obiectivele turneului premierului chinez, Wen Jiabao, care va vizita săptămâna viitoare Belgia, Italia, Grecia şi Turcia. Până în prezent, China a demarat o serie de investiţii substanţiale în Grecia şi a investit masiv în obligaţiuni ale Guvernului spaniol. Republica Moldova a primit un ajutor nerambursabil în valoare de trei milioane de dolari, după inundaţiilor ce au afectat ţara anul acesta. Săptămâna trecută, premierul bulgar, Boris Borisov, a anunţat că Beijingul va investi în aeroporturi, porturi şi terminale de containere din Bulgaria, pentru a transforma această ţară în poarta de intrare a bunurilor chinezeşti în Europa.

Banii chinezilor i-au făcut cu ochiul şi Guvernatorului de California, Arnold Schwarzenegger. Aflat recent la Shanghai, oficialul american a invitat călduros ompaniile chineze să participe la planul de construire a unei linii feroviare de mare viteză între Los Angeles şi San Francisco, precum şi la alte proiecte incluse în pachetul de stimulare fiscală al Guvernului federal.

Joc cu doi perdanţi

Decizia Chinei este un mesaj pe care Beijingul vrea să-l transmită Washingtonului, scrie „The Wall Street Journal", apreciind că politica SUA „exporturi doar pentru mine, nu şi pentru tine" începe să producă iritare. Ţările nu mai sunt dispuse să primească cu braţele deschise produsele americane, în timp ce SUA duc o politică protecţionistă.

Dacă e să privim în urmă, administraţiile care s-au perindat pe la Washington şi-au protejat puternic propriii producători, impunând taxe ridicate de import şi restricţii sub diferite motive pentru anumite produse, nu numai de provenienţă chineză. În aceste condiţii, era normal ca Beijingul să nu mai poată rezista la presiunile companiilor chineze. Din acest conflict nu va câştiga nimeni. Taxele mari impuse importurilor se întorc împotriva Beijingului prin creşterea preţurilor. De partea cealaltă, Washingtonul nu poate spera că autorităţile chineze vor sta pur şi simplu cu mâinile în sân şi nu vor lovi şi ele.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite