Confruntări între creştini şi musulmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase egipteni creştini şi un poliţist au fost ucişi, miercuri seara, în Ajunul Crăciunului (pe stil vechi), în oraşul egiptean Nagaa Hamadi , după ce trei necunoscuţi au deschis focul asupra mulţimii pe o stradă comercială.

Martorii susţin că atacul a vizat persoanele care ieşeau de la o slujbă religioasă oficiată în principala biserică din Nagaa Hamadi, oraş situat la 700 de kilometri sud de Cairo.

Episcopul Anba Kirolos a precizat că autorul atacului armat este cunoscut de poliţie şi ar fi trebuit arestat, dar beneficia de protecţia unor persoane din cadrul Partidului Naţional Democrat (PND), aflat la guvernare.

Serviciile de securitate au confirmat că principalul suspect este Mohamed Ahmed Hussein.

De mai mult de o săptămână, creştinii din oraş primesc mesaje de ameninţare în care sunt avertizaţi că musulmanii vor răzbuna violarea unei fetiţe de 12 ani de către un tânăr copt.

Ieri, poliţia egipteană a încercuit zona unei ferme agricole din sudul Egiptului, unde se presupune că s-au ascuns atacatorii.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite