Comuniştii rămân pe val în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sondajele de opinie realizate înainte de alegerile locale din 5 iunie arată că partidul condus de ex-preşedintele Vladimir Voronin se menţine pe primul loc în preferinţele alegătorilor şi că vor acumula cele mai multe mandate de consilieri.

Barometrul de Opinie Publică, lansat ieri la Chişinău, arată că Partidul Comuniştilor ar lua 33% din voturile pentru funcţiile de consilieri raionali, fiind urmat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de premierul Vlad Filat (30%), Partidul Democrat al lui Marian Lupu (20%) şi Partidul Liberal (14%). Asta în condiţiile în care circa 40% din respondenţi s-au declarat indecişi. Situaţia este similară în cazul consiliilor locale, însă diferă în Capitală, unde liberalii le suflă în ceafă comuniştilor, la doar două puncte procentuale distanţă.

 BĂTĂLIA PENTRU CAPITALĂ

Favoriţi în cursa pentru fotoliul de primar de Chişinău sunt liberalul Dorin Chirtoacă şi comunistul Igor Dodon. Experţii cred că lupta va fi strânsă şi consideră turul doi inevitabil. Ultimul sondaj, efectuat între 6 şi 24 mai, îl dă drept învingător pe Dorin Chirtoacă. Primarul degrevat ar acumula pe 5 iunie 39% din voturi, iar comunistul, 26%. „Este evident că Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon vor ieşi în turul doi, nu putem încă spune cine va câştiga. Acum avem o fotografie cu o expunere de două-trei săptămâni. Lucrurile însă se schimbă. În plus, nu ştim cum vor vota indecişii", a declarat analistul politic Igor Boţan. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite