Cine va fi noul preşedinte al Ungariei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Orbán nu-l mai vrea pe László Sólyom pentru un nou mandat, deşi preşedintele aflat la sfârşit de mandat a fost ales cu sprijinul Fidesz. Premierul Orban susţine candidatura lui Pál Schmitt, actual preşedinte al Parlamentului şi fost campion la scrimă.

La începutul lui august expiră mandatul de cinci ani al preşedintelui Ungariei, László Sólyom. Potrivit prevederilor constituţionale, şeful de stat este ales cu două treimi din voturile Parlamentului cu o lună înainte de termenul-limită. Concret, Ungaria va avea un nou preşedinte pe 29 iunie a.c.

Până atunci, fracţiunile parlamentare pot să-şi desemneze candidaţii. În afara propunerii Fidesz pentru funcţia de şef al statului, doar socialiştii au mai venit cu o propunere. Ei îl vor susţine pe András Balogh, ambasadorul Ungariei în Thailanda. Însă şansele acestuia sunt aproape nule în condiţiile în care Fidesz dispune de majoritatea de două treimi.

Un fost campion olimpic la scrimă?

Astăzi, Fidesz şi-a anunţat oficial candidatul. Deşi s-a vorbit despre o listă de vreo şase personalităţi, printre care János Ader, eurodeputat Fidesz, József Pálinkás, preşedintele Academiei Ungare şi Szilveszter E.Vizi, fostul preşedinte al Academiei, toată lumea este de acord, relatează cotidianele budapestane, cel ales este Pál Schmitt, fost eurodeputat, preşedintele Parlamentului ungar. În vârstă de 68 de ani, el are în spate o carieră interesantă - sportivă, de diplomat şi politică.

Împreună cu echipa de scrimă a Ungariei, Pál Schmitt a fost de două ori campion olimpic (în 1968 şi 1972) şi de două ori campion mondial în 1970 şi în 1971. A devenit în 1983 şi membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), funcţie pe care o deţine şi astăzi. Între 1993-1997 a fost ambasadorul Ungariei la Madrid, iar în timpul primului guvern Fidesz - ambasador în Elveţia. După venirea la putere a socialiştilor, s-a înscris în Fidesz, ajungând vicepreşedintele partidului. La Legislativele din acest an a fost ales deputat şi ulterior preşedinte al Parlamentului.

De ce nu tot Sólyom?

În pofida unei campanii în cadrul Fidesz în favoarea realegerii actualului preşedinte, Orbán şi apropiaţii săi nu au agreat ideea, deşi în urmă cu cinci ani, Sólyom, cu orientare de centru-dreapta, a fost susţinut de acest partid. Analişti citaţi de „Népszabadság" şi „Népszava" sunt de părere că Sólyom este o personalitate prea puternică.

Ca fost preşedinte al Curţii Constituţionale, el a retrimis de multe ori proiecte de lege fie Parlamentului, fie Curţii Constituţionale. Aşa s-a întâmplat recent cu două legi iniţiate de Fidesz. Iar Orbán, ca premier, nu are nevoie de aşa ceva, comentează presa ungară. Pál Schmitt, în schimb, nu-i va crea niciun fel de probleme.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite