Cine sunt spionii din casa ta ?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un telefon mobil, un televizor sau un laptop pot fi tranformate în microfoane prin care servciile secrete te pot asculta.

Dezvoltările tehnologiilor moderne uşurează activitatea serviciilor speciale. În prezent, pentru a supraveghea nu mai este nevoie de „plantarea" unui aparat „spion" special. Colectarea de informaţii se face prin utilizarea telefoanelor, calculatoarelor şi chiar a aparatelor de uz casnic.

În prezent serviciile speciale primesc cele mai multe informaţii de pe internet. Fără nici un fel de obstacole legale se poate determina locaţia unei persoane, conturile sale în reţelele sociale şi adresa IP.

Mai mult, supravegherea se poate efectua prin intermediul aparatelor electrocasnice, a declarat directorul CIA, David Petreus. Dacă anterior spionii au avut de a face cu o supraveghere periculoasă, pentru că erau nevoiţi să instaleze dispozitive de ascultare unde există cineva interesant de ascultat, în prezent situaţia s-a schimbat radical.

Propriul telefon te poate filma în secret

Un număr tot mai mare de dispozitive personale şi de uz casnic se conectează la internet: de la televizor până la sistemul auto de navigaţie. Toate acestea permit CIA să obţină o mulţime de date în timp real, de la simpla locaţie a „subiectului" până la filmarea în secret cu camera telefonului sau a laptopului.

Oleg Glazunov, expert în cadrul Asociaţiei de Ştiinţe Politice, a declarat pentru Vocea Rusiei că cel mai simplu mod de a supraveghea pe cineva este prin intermediul telefonului.

„Orice mobil poate fi transformat într-un microfon sau un transmiţător radio, cu scopul de a asculta convorbirile care au loc în apropierea aparatului. Chiar dacă nu aveţi un telefon mobil, dar în apropiere există un aparat este posibil să fiţi ascultati, fără a se planta un microfon în telefon".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite