Chinezii le suflă-n ceafă americanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei decenii de creştere constantă a economiei şi îndeplinirea rolului de „fabrica lumii“ au ajutat China să depăşească Japonia pentru a deveni, în 2010, a doua putere economică din lume, rămânând în urma doar a Statelor Unite ale Americii. Şi, de atunci, „detronările“ au continuat în acelaşi ritm.

De departe, cea mai puternică lovitură a acestui an a fost avansul Chinei în ceea ce priveşte producţia de bunuri. În primăvară, China a redevenit cel mai mare producător de bunuri de consum din lume, recuperând poziţia pierdută la începutul secolului al XIX-lea, şi a încheiat astfel 110 ani de supremaţie a Statelor Unite. Potrivit datelor ONU, China a produs bunuri in valoare de 19.222 de miliarde de dolari, reprezentand 18.89% din producţia mondială, iar SUA -  18,24%.

Cea mai mare piaţă PC şi smartphone

Tot în 2011, China a depăşit Statele Unite ale Americii şi a devenit cea mai mare piaţă pentru computere personale, după trei decenii de dominaţie a americanilor în domeniul deschis de giganţii Apple şi International Business Machines (IBM) din SUA. În timp ce livrările de PC-uri au cunosct o creştere de 14% pe piaţa chineză, în SUA ele au scăzut cu 4,8%.

Însă nici la capitolul lupte comerciale, 2011 nu s-a încheiat fără o victorie importantă a chinezilor. În iulie, China a depăşit SUA şi a devenit cel mai mare partener comercial  al Uniunii Europene. Dependenţa ridicată de UE a început însă să afecteze deja China. Scăderea cererii din UE a determinat reducerea activităţii sectorului industrial al Chinei în noiembrie pentru prima dată în ultimii trei ani.

Totodată, chinezii „le-au luat faţa americanilor" şi în ceea ce priveşte piaţa smartphone-urilor, una dintre cele mai dinamice domenii din lume. Livrările de „telefoane inteligente" ale Chinei au crescut cu 57% în cel de-al doilea trimestru al anului, în timp ce ale Statelor Unite au scăzut cu 7%.

Era SUA apune în 2016

Statele Unite ale Americii îşi vor pierde statutul de cea mai mare putere economică din lume mult mai repede decât se aştepta cineva. Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional, China va ocupa acest loc începând din anul 2016. Este pentru prima dată când FMI, instituţie cu sediul la Washington, stabileşte un termen pentru această schimbare. 

18,4 miliarde de euro este valoarea exporturilor Chinei în noiembrie, cu două miliarde de euro mai mici decât în octombrie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite